Transalpina

Stiu si nu am uitat, ar fi trebuit sa scriu in continuare despre drumuri, locuri si oameni. Nu prea am avut cand si nu pentru ca nu am avut timp sincer, dar nu am avut dispozitia necesara. Pentru calatoriile alea, am nevoie de o stare anume, sunt calatorii care ma fac sa scormonesc in suflet. M-a tinut munca ocupata, m-au tinut altii ocupata, mi-am stresat mintea cu ceva si tot asa. Dar vine si povestea despre Targu-Ocna (cu asta am spus ca incep)in curand... nu promit ca nu ma tin de cuvant niciodata daca incep cu promit.
Si pentru ca am zis ca anul acesta ma tin de acest blog m-am gandit sa postez ceva. De curand am tot auzit de un nou traseu interesant: Transalpina si habar nu aveam ca e si mai inatlta decat Transfagarasanul. Super tare! Imi place foarte mult marea, parca e mai aproape de sufletul meu dar am vazut poze de pe Transalpina si as lasa macar pentru un weekend mare sa ma bucur de inaltimi. Enjoy! - eu momentan ma intorc la munca, am de terminat un articol despre incepul scolii, chhhh :)

Tansalpina este cel mai înalt drum rutier din România cu o altitudine de 2145 metri. Şoseaua traversează Munţii Parâng de la N la S şi este paralelă cu Valea Oltului şi Valea Jiului.
Este un drum vechi, înalt care parcă dă mâna cu cerul. Chiar dacă este mai înalt ca Transfăgărăşanul nu este la fel de cunoscut pentru că abia în 2009 au început asfaltările. Nu sunt finalizate dar se poate circula bine şi a devenit un traseu din ce în ce mai căutat de turişti.
Transalpina a fost construită de armatele romane în drumul lor spre Sarmisegetusa. A fost pavată cu piatră de Regele Carol al II-lea după 1930 şi reabilitată de nemţi în al Doilea Război Mondial. Zona alpină este cea mai frumoasă parte a şoselei Transalpina şi se întinde între Obârşia Lotrului şi Staţiunea Rânca.
Cu toate că este mai înaltă ca Transfăgărăşanul, are 2145 de metri, este mai puţin cunoscută şi asta pentru că o bună perioadă, cea mai înaltă şosea din lume a fost uitată iar drumul s-a deteriorat. Abia în 2009 s-au început lucrările de asfaltare. Partea bună din această poveste este că locurile s-au păstrat foarte bine, frumuseţea naturii s-a „conservat” altfel.
Peisajele sunt minunate, eşti la propriu cu capul în nori iar munţii „zgârie” albastrul cerului. Pentru că acolo eşti cel mai sus ai o senzaţie de libertate şi măcar o dată chiar vezi lumea de sus.
Şoseaua Transalpina apare pe hărţile istorice sub numele de „coridorul IV strategie roman”. În perioada interbelică pentru că a fost văzut ca drum de o importanţă economică, militară şi strategică a fost reconstruit. A fost inaugurat de Regele Carol al II-lea.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, nemţii au avut grijă de el şi l-au folosit în scop militar. După război în schimb, nu a mai fost folosit decât de ciobanii care îşi duceau turmele dinspre Mărginimea Sibiului în Oltenia. Punctul lor de trecere poartă numele de „Poteca Dracului” pentru că era un drum îngust care făcea multe victime.
Şoseaua începe de la Jina şi urcă înspre Obârşia Lotrului. În apropiere se află barajul Tau şi barajul Oasa. Pe partea dreaptă a barajului Oasa se află colonia „Fetiţa”, loc în care s-a ridicat o mânăstire. De la mânăstire în sus spre Şureanu se trece prn luncile Prigoanei, un loc de negre amintiri. Aici erau pedepsiţi localnicii care în trecut vroiau să părăsească ţinutul. După Lunci urmează cabana Iezeru Şureanu şi apoi localitatea Sadu şi Tălmaciu. Din Obârşia Lotrului pentru a merge până la căpătul şoselei Transalpinia trebuie să o luaţi înspre Novac. Întregul traseu se parcurge în aproximativ 3-4 ore.

Despre drum, locuri si oameni!

Calatorule, drumul se face mergand! Mi-ar fi placut sa invetez eu asta dar pana una alta am inceput macar sa cred in ea. Pana la un momendat am crezut ca fiecare se naste pentru a-si urma un drum prestabilit. Acum cred ca drumul se construieste de-a lungul vietii. Uneori te opresti sa admiri, alteori este fortat de imprejurari sa pleci. Uneori ti-ai dori sa stai dar mai bine mergi, alteori nu ai vrea sa mai pleci, ai opri timpul in loc, dar din nefericire sau nu, timpul iti devine prieten aunci cand il respecti.
Toata viata mea a fost un drum. Pentru a ajunge undeva sau ceva, am mers mult (vorbesc atat la propriu cat si la figurat). Am mers sa invat.... am facut naveta la liceu si o pierioada la facultate. Mi-am petrecut o buna parte din viata prin trenuri si autobuze. Peste tot am lasat o parte din mine, am lasat vise si sperante. Unele dintre ele nu s-au mai potrivit cu ceea ce imi doream cand am crescut, altele s-au indeplinit, de unele am uitat, la altele nu mai indraznesc.
Am mers apoi sa vad si sa simt oameni dragi. Am invatat astfel ce este dorul, am trait cu el si m-am simtit al naibi de stingher cand nu mai imi era dor. Ma gandeam ca lipseste cineva de care sa imi fie. Eram ca o frunza in vant. Am simtit din nou dorul, cred ca si acum face parte din viata mea. Nu stiu pana cand, pentru ca totul este relativ, nu ai niciodata certitudini. Acum sper doar sa imi fie de el dor, cat mai mult, asta inseamna ca traiesc si iubesc.
Am mers si mai merg cam 40-50 de kilometri pe zi la munca. Imi place pentru ce fac, o fac cu placere. Chiar daca fac drumul de 10 ori pe saptamana in fiecare zi cand am ochi, mai vad cate ceva nou pe strada, mereu mai vad pe cineva cu o expresie ciudata care imi trezeste dorinta de intra in mintea lui.
Mi-am dorit tot timpul sa scriu, nu stiu sa fac altceva si dupa multe rataciri am reusit. Uneori simt ca nu mai pot si imi vine sa las totul balta dar asa cum soarele dupa ce vede atatea orori zi de zi mai are putere sa rasara, asa si eu ma ridic in fiecare dimineata si plec. Uneori sunt motivata, alteori nu, dar mi-am dat seama in timp, ca nu conteaza ce vine de la altii atata timp cat ceea ce vine de la tine nu este in acord cu ce simti. Acum simt ca asta trebuie sa fac....stiu ca va veni o zi cand nu stiu ce voi mai simti si voi avea sentimente stranii. Sunt cele mai ciudate momente dar fac parte din drum. Fara ele drumul nu ar avea sens si greutate. Mai degraba lucrurile grele te fac sa cresti.
Rareori am vorbit despre iubire, poate pentru ca mi se pare un lucru intim. Nu imi place sa afisez ca iubesc....iubirea adevarata o simti, acolo, pentru tine, restul e euforie.
Deseori in drumul nostru ne oprim sa iubim, uneori se intampla sa plecam mai departe in doi, alteori pleci cu amintiri. Si ce ciudat, in timp raman cele mai frumoase. Am lasat unii oameni sa intre in viata mea, aveam impresia ca i-as lua cu mine in calatoria vietii dar pe parcurs i-am lasat....si fiecare a mers mai departe, dar separat. De la fiecare am pastrat ceva si am invatat ceva. Acum iar am sentimentul ca m-as opri pentru o clipa sa conving pe cineva sa vina cu mine. Dar ca de fiecare data tot timpul si tacerea le va rezolva. Am citit undeva ca nu e bine sa te grabesti oricat de sangeros e razboiul. Nu vreau sa ma opresc la cineva care imi promite un castel, dar de nisip, care la primul vant dispare si el si castelul.
Uneori in drumul meu m-am oprit sa conduc pe altii pe ultimul drum..... e cel mai trist lucrul sa vezi efemiritate vietii atat de palpabila. Dar toate trec.....timpul astupa orice si nimic nu se opreste. „Viata e prea scurta sa contemplezi o mocirla.”
Si de unde discursul asta despre drum si viata? Eram in anul doi de facultate cand lucram la o revista de turism. Am descoperit o multumite de locuri si oameni, o gramada de povesti si legende. Atunci imi doream sa scriu o carte depre oameni si locuri...mi se parea o ideea buna si o legatura frumoasa. Caci fiecare loc prinde farmec sau nu, si datorita oamenilor care-l locuiesc. Asa am devenit mai atenta la tot ce inseamna povesti, locuri si oameni. Am o tolba plina de povesti ai unor oameni pe care i-am intalnim in drumul meu. Imi aduc aminte de Focsani prin prisma oamenilor pe care i-am cunoscut in forfota targului de miercuri si duminica. De asemenea imi aduc aminte de aceasta urbe pentru ca imi aduc aminte de un barbat care se pregatea sa plece in Irak, asta dupa ce mai fusese de 2 ori.
Imi aduc aminte de Suceava prin prisma unor ochi plansi ai unei doamne care abia isi ingropase baiatul rapus de cancer. De Baile Felix ma leaga povestea unei fete care a fost acolo in luna de miere si a ramas insarcinata.Unele povesti sunt vesele, altele mai putin. Dar toate fac parte din viata.
Am scris aceasta carte pe hartie si acum caietele stau undeva sub o masa si rareori cand sterg praful si legasesc ma intreb de ce nu le-oi fi pus cap la cap. Poate nu i-a venit timpul.....poate nu am ajuns in drumul meu la acest moment. Am ajuns in anul trei de facultate si m-am apucat de o licenta despre sistemul capitalist si crizele ecoonomice si financiare. Am citi tot ce mi-a cazut in mana si vreun an si jumatate era subiectul pe care il stiam cel mai bine si ma fascina. Mi-am facut lucrarea de licenta carte si asa mi-am indeplinit un vis: am scris o carte. Sunt foarte mandra de ea chiar daca acum cand o recitesc unele lucruri mi se par naive, puerile.....poate deplasate. Asta am inteles atunci, asta am crezut si in continuare simt ca oricum am inteles depre capitalism mai multe decat toti managerii/patronii/directorii/proaspetii economisti/capitalisti din Romania.
Sambata seara, cam departe de casa, cam singura (pentru ca unii mai lucreaza si in weekend), dupa o vineri cam ciudata care iti lasa multe semne de intrebare si te face sa crezi si mai mult ca viata asta e doar cum vrea ea si o suma de provocari, mi-am intarit ideea ca drumul se face mergand si fiecare loc are valoare datorita oamenilor si povestilor.
Poate nu va vedea niciodata tiparul aceasta carte dar macar o leg cap la cap si o pun pe blog. De fiecare data cand am timp si o stare necesara scriu cate un capitol si ii dau postare. E o poveste electronica, pe bucati. Deadline: who knows, who cares.
Sa spunem ca asta e prefata. Urmeaza sa incep cu Slanic-Moldova si Targu-Ocna, imi sunt doua locuri dragi, pana una alta statiuni, pline de povesti si oameni,unii care chiar au stat atat de aproape de mine.

Un sfert de secol :)

Respir de un sfert de secol. Altfel spus...am crescut un pic, un pic mai mult si in tot timpul asta, am avut parte de multe provocari. M-am născut în comunism  şi am crescut în capitalism. Am descoperit prin clasa a 4-a televiziunea prin cablu şi prima telenovelă. Am înlocuit sticla de brifcor cu cea de cola şi o masa normală, cu una la Mac (stiu, nu-i sanatos deloc, dar bun tare ) Am purtat uniformă până în clasa a 4-a şi apoi am devenit o fashion victim ... am crescut, mi-a trecut. Am pierdut ore întregi pe mirc, apoi pe mess şi mai apoi pe blogul (aici de faţă) şi pe facebook. A mai fost între timp la modă şi Hi5 dar nu m-a prins.
Până la 25 de ani am dobândit un CV care arată ca un amestec bizar de căutări şi rătăciri, eşecuri, experienţe şi scurte regăsiri. Acum sunt în faza: o scurtă regărise(o fac pe jurnalistul şi învăţ ce înseamnă om de radio). E o scurtă regăsire ... căci mă bate gândul unor noi experienţe . Dar, mai e până atunci.
Am fost un copil nebun, un adolescent rebel, chiar dacă chipul angelic nu trădează nimic. Recunosc am fost şi tocilară şi am iubit literatura. Am fost mereu nehotărâtă, motiv pentru care, după primul an de facultate la Bucureşti, la Geografie, am renunţat pentru Sociologie, în oraşul de la poalele Tâmpei. Decizia asta a fost luată aşa, pe grabă şi pentru că mi-a plăcut cum sună Sociologie. Mi se părea că e o facultate de la care „ieşi” deştept. Braşov-ul l-am ales pentru că eram prea îndrăgostită. Apropo de iubire. Am trecut de la stadiul acum iubeam, acum plângeam şi imediat uitam, la dragoste serioasă cu multe implicaţii. Mi-am dorit chiar să mă mărit...(uau, chiar eu eram?). S-a terminat brusc şi pe neaşteptate. Alte experiente si alte povesti ma asteptau. Uneori drumurile in viata se schimba brusc. Inveti din mers sa faci fata.
Îmi place să cred că am reuşit să culeg din urma experienţelor trăite tot ce era mai important şi folositor. Din nefericire, în timp, am dezamăgit oameni şi m-au dezamăgit oameni. Dar viaţa e scurtă, prea scurtă, că să le pui pe toate la suflet. Dacă am pierdut ceva s-a întâmplat pentru că trebuia să pierd, dacă am câştigat, aşa a fost să fie.
Bucuria, fericirea, norocul, ghinionul, tristeţea .... toate fac parte din viaţă şi sunt relative.
Au trecut repede 25 de ani ... nu am nici o listă, nici un plan. Dacă ar fi să inventez pe loc: DE TRAIT! SI ATAT – oricum evenimentele vin peste tine.
Deci despre mine la 25 de ani: îmi plac 5 lucruri: cărţile, dulciurile, parfumurile, cerceii şi pantofii. Vreau să văd Parisul. Vreau să pierd o noapte în Ibiza. Vreau sa iubesc ca in liceu .
Am reuşit să îmi îndeplinesc un vis. Vreau să fiu martora unui miracol. Vreau să am curajul să aleg libertatea şi o nouă experienţa .... dacă Doamne ajută, am ocazia.

Cateva ganduri

Nu am mai scris nimic de mult, evident scuza este lipsa timpului. Am o lista mare cu lucruri de facut la care zi de zi mai adaug cate ceva. Lucruri pentru mine personal, pe ultimul loc ....si uite asa trece timpul si ma simt uneori mai straina de mine. Cunosc mai bine ce vor altii, cine sunt si incotro merg, decat ma cunosc pe mine. Abia astept sa prind un moment sa spun macar un pic, stop joc.
In ultima perioada am vazut si auzit multe. A fost o perioada incarcata, dar nu neaparat si cea mai frumoasa. Am avut momente bune, chiar foarte bune dar si momente mai putin bune (ca sa nu spun proaste de tot). Dar orice lucru care ti se intampla te creste si te impinge tot inainte.
Sunt cateva care mi-au lasat o amprenta. Uneori in viata de zi cu zi actionam ca Faust, pentru a ne atinge un scop ne "vindem" o bucata din suflet unor cauze care dupa ce tragi dunga, te intrebi daca chiar a meritat.
Multe lucruri nu merita dar e un compromis pe care il faci pentru ca nu ai multe variante de ales.
Am intalnit unii oamenii care de la departare pareau ceva dar cu cat ma apropiam aratau altfel. E acea dezamagire, cand incerci sa crezi in cineva si descoperi ca e doar inca cineva care atunci cand se trezeste si iese pe usa, ca accesorii isi ia si mastile.
Altii arunca cu vorbe fara sa se gandeasca ca poate pot rani sau celui care ii sun adresate nu le merita. Daca ar fi adevarata vorba ca roata se intoarce, atunci abia astept sa vad cum acestea vor actiona ca un bumerang.
Am descoperit si oameni deosebiti, cu povesti aparte de la care evident am incercat "sa fur" ce era mai inaltator in ei.
Unii au fost binevoitor chiar gratuit iar altii pentru ca stiu ca mai incolo imi vor cere ceva.
Despre unii am aflat ca sunt la fel de lasi precum credeam, nu s-au schimbat, cu toate ca si pentru ei timpul a trecut cu acelasi amalgam de evenimente. Din lasitate aleg drumuri simple chiar cu pretul propriei lor fericiri.
Daca ar fi sa privesc spre mine: mi-am impins un pic limitele si am depasit fortat unele etape. Mi-am dat seama ca nu poti sa le ai pe toate in viata si uneori ghinionul face parte din ea. Poate ca nu intotdeauna primim ce meritat dar vorba unei prietene cu siguranta nimic nu-i intamplator in viata. Nu stiu eu cat cred in asta, dar ea o spune cu multa taraie, aproape convingator.
Sper sa nu fie nimic intamplator!
E tarziu, aproape 1.....dar abia acum am un pic de timp si mi-am adus aminte de blog, motiv pentru care inchei si Noapte buna!, sa vina o noua zi care sa reverse peste noi ganduri mai bune.

Oraşul din adâncuri – Salina Târgu-Ocna

Moldova este cunoscută prin meleagurile ei pitoreşti, prin locurile minunate şi oamenii ospitalieri şi prin adâncurile bogate în zăcăminte naturale căci chiar prin inima ei, urmând cursul Trotuşului, trece drumul sării. Târgu-Ocna este oraşul care ascunde de secole, în adâncuri, un alt oraş: oraşul alb, de sare.

Again ...

A trecut mult, chiar mult de cand nu am mai postat nimic. A fost o perioada cand m-am retras "in carapace" pentru ca de asta simteam ca am nevoie. (nu stiam daca e bine sau nu, stiam doar ca vreau sa fiu doar eu cu mine) Au fost luni frumoase, ciudate, scurte, lungi, complexe, seci. Am simtit cum multe bucati din mine se reaseaza sau pleaca definitv. Au fost momente de tot felul, in care am inteles, in care nu am inteles, momentele lui de ce, momentul lui de ce mie, clipe de care imi va fi dor si altele pe care deja le-am uitat. Toate au scrijelit in mine, mai adanc sau mai superficial, dar toate sunt timp trecut, acum iata-ma din nou pe foile on-line. Din toate cate mi s-au intamplat, din toate cate am auzit, am pofta sa scriu, sa postez, sa impartasesc.
Deci again povesti cu mine, despre mine, despre viata, scrise negru pe alb.

Ceata de feciori din Voila

Foicica viorea
Asta-i ceata din Voila
Asta-i ceata de feciori
Toti frumosi ca niste flori
Toti inalti si subtirei
Mor fetele dupa ei