Un produs Blogger.

PUMA CREATIVE FACTORY

luni, 15 octombrie 2012

LOVE THY PLANET

  



    PUMA The Creative Factory – LoveThyPlanet va avea loc pe 25 octombrie, de la ora 11.00 în Club Oxygen , Mall Sun Plazza ( Sector 4 ).
După lansarea cu succes a ințiativei PUMA The Creative Factory, din noimebrie 2010, prin care consumatorii își puteau personaliza online  perechea de pantofi dorită, a urmat ediția limitată de jachete personalizate “T7 by Akcent”.
De această dată, PUMA își extinde povestea designului personalizat cu Love thy Planet, unde vor avea loc o serie de sesiuni artistice precum sculptură, pictură, origami, colaje, fotografie, artă grafică și un moment muzical. De asemenea, se va organiza un concurs, dedicat publicului creativ, care va dori să-și personalize tricoul, folosind Inkodye, cerneală biodegradabilă ce se activează la soare. Atât tricourile PUMA Creative Factory (bumbac organic și bumbac fair-trade), cât  și materiale necesare procesului pe personalizare vor fi complet asigurate.
Cel mai inventiv, va pleca acasă cu suma de 2000 euro. Participanții se vor bucura și de alte premii, articole vestimentare și surprize, marca Puma.
Trebuie să dați un mail de participare la critinafdobrescu@gmail.com

”Cărțile prieteni reci dar siguri”



O carte - de fiecare dată o poveste, alte personaje, alte întâmplări dar mereu aceeași plăcere: plăcerea lecturii.
Atunci când mă gândesc la o carte îmi vine în minte mirosul ei vechi care te poartă prin toate colțurile unei biblioteci sau la filele prea albe care încă miros a cerneală proaspătă și te fac să te grăbești să o deschizi, să o lași să intre în viața ta.
Sunt cărți de care ai uitat, dar ele nu au uitat de tine, sunt povești în care ai rămas și personaje care încă îți sunt prieteni. Are dreptate Victor Hugo, ”cărțile sunt prieteni reci dar siguri”,  pe care îi găsești mereu când ai nevoie, mereu acolo.
Nu îmi aduc aminte care a fost prima carte citită de la Nemira iar după o plimbare prin biblioteca lor virtuală m-am gândit că odată ce nu îmi aduc aminte să caut cartea care aș vrea să fie prima citită de la Nemira. Memoria asta, îți joacă feste uneori.
Atunci când îmi cade o carte în mână mă uit la titlu și la ultima fraza de la sfârșit, și astfel devine o carte de citit acum sau mai încolo.
Julian Barnes, ”Sentimentul unui sfârșit”. Interesant titlu, și da, și pe mine m-a cuprins deseori sentimentul unui sfârșit. Am simțit cum un gol mă inghite și după noapte asta nu se face zi dar s-a făcut și un alt sfârșit, și un alt gol, ar avea să se ivească în fața mea.
Deci da, asta este o carte care aș vrea să fie prima carte citită de la Nemira. O carte despre povestea unui om care la fel ca mulți dintre noi caută împăcarea cu sine și pentru asta caută adevăruri și explicații. Dar cum totul este relativ totul este neclar la fel ca memoria însăși. La fel ca memoria mea.
M-am oprit pentru o clipă și la cartea lui Alice Năstase și a Aurorei Liiceanu ”Dincolo de bine, dincolo de rău. Despre iubire”.
O carte numai bună de citit toamna care din descriere și după titlu pare caldă și nici nu ar avea cum altfel dacă e vorba de iubire. Toamna, când fiecare frunză e un dor și un oftat și aceasta ar putea fi prima carte citită de la Nemira, o editură care te învață și reînvață pasiunea lecturii.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 4.

Promiţi?

vineri, 12 octombrie 2012



... e întrebarea în care ne punem cea mai mare încredere. Cu toții vrem să primim ce este mai bun și încercăm ”să smulgem” o promisiune care ne va scuti de dezamăgirile ulterioare.
Îți aduci aminte când erai copil și le spuneai furios părinților tăi care din prea multe griji uitau: ”dar ai promis!”
De atunci ai învățat că, dacă promiți, totul capătă valoare și greutate.
Deseori ți-ai spus ție, după ce ai crescut, ”dar am promis”  și ai știut mai bine ce ai de făcut.
Am căutat din curiozitate în dicționar să văd care este definiția cuvântului promisiune: ”Angajament prin care cineva se obligă să facă ceva”. Cam tehnică așa explicația, dar spune un pic mai altfel  până la urmă  că te angajezi că nu ai să dezamăgești.
”Promisiuni respectate. Din 1999”, înseamnă ceva muncă în spate și multe angajamente respectate. E un slogan care vinde și cucerește, este despre o poveste în care nimeni nu a fost nemulțumit, și nu o zi, două, ci din 1999.
Pare îndrăzneț, adică să auzi asta înseamnă să-ți spui un pic așa, ”pe cuvântul vostru”, dar e genul de titlu care te face să te oprești și să vrei să afli mai multe.
Și-uite așa, la un click distanță ți se deschide ușa unui magazin online cu tradiţie de IT&C şi electrocasnice.
Știm prea bine despre noi că suntem rezistenți la schimbare și nu avem încredere iar când vine vorba de cumpărat pe internet suntem și mai temători.
Când scriam asta mi-am adus aminte de sora mea care și-a cumpărat pantaloni de pe internet, mărimea S și a primit o pereche de pantaloni S în care încăpeam amândouă. Ne-am amuzat și am sperat că în următorul pachet, următoarea dată, vom primi ce trebuie.
În genul ăsta de marketing, până să ajung să cumpăr trebuie ”să mă cumpere” pe mine cuvintele. Iar după nu ține decât de cei care mi le-au livrat să le respecte.
„Promisiuni respecate. Din 1999”, e genul de slogan în care m-aș încredere până când poștașul, sau mă rog, curierul mi-ar aduce pachetul. Iar timpul, aruncat acolo scurt și parcă întâmplător, mă face să mă gândesc că nu ar spune chiar așa ei, dacă nu sunt serioși. Pentru că întotdeauna ”promit” și ”au experiență” ne fac să ne încredem. Şi exact asta aştept de la un magazin online, să îmi respecte dorinţele şi să mi le livreze în siguranţă acasă.
Oktal, magazin online, te face să crezi iar după, totul e mai ușor. 

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 3.

Câte toamne … câte amintiri

miercuri, 10 octombrie 2012



Îmi spunea cineva că își aduce aminte de o toamnă în care frunzele s-au colorat frumos … și de-atunci am stat și m-am gândit că pentru fiecare dintre noi, o toamnă are câte o amintire, câte un dor, câte un zâmbet.
Când spui toamnă cu siguranță îți aduci aminte de primele zile de școală, de plecarea de-acasă la liceu sau facultate, de iubirea pe care ai lăsat-o-n grija verii, de mâinile mamei gătind pentru iarnă, de lemnele bunicilor.
În timp aduni și mai multe în tolba cu amintiri, cum ar fi, uite, toamna cu frunze colorate, sau toamna în care am fost cea mai fericită, sau toamna în care am plâns cel mai mult, sau toamna cea mai friguroasă, sau toamna …
Eu îmi aduc aminte de toamna în care am plecat la facultate și de toamna în care m-am reîntors acasă, de toamna în care l-am văzut plecând pe cel care credeam că va rămâne mereu, de toamna în care zâmbeam îndrăgostită, de toamna în care s-a așternut liniștea așteptărilor.
De toamna asta … cred că îmi voi aminti ca de o toamnă caldă în care mi-a fost dor de multe: de frunzele colorate, de eșarfele pe care aș fi vrut să le port, de ceaiul pe care nu l-am bătut niciodată privind oamenii de pe stradă de la geamul lui, de poeziile lui Bacovia pe care nu am avut timp să le citesc, de ”Convorbirile de joi” pe care abia le-am citit, de cineva pe care am rănit, de cineva care m-a uitat mai repede decat a crezut, de cineva care a fost doar un calator grabit.
Câte toamne … câte amintiri … atâția ani … pe toate le purtăm după noi. Tu, câte toamne și câte amintiri ai?

Colecția Designers pentru ținute fără egal

marți, 9 octombrie 2012



 Dacă sună ceasul deșteptător, înseamnă ca e șapte dimineața și e luni, știu, ziua în care nici iarba nu crește, dar orice ar fi, ziarul trebuie să iasă. Așa că jos din pat cât mai repede. În fiecare dimineață, îmi repet același lucru, ca mulți alții de altfel: ”de ce nu te-ai culcat mai repede?”
Doar gândul la o cafea mă face să mai zâmbesc acum și în drum spre bucătărie mă gândesc cu ce mă îmbrac și ce am de făcut astăzi. Probabil destule, ca în fiecare zi de luni. Cu siguranță am ceva de scris dar măcar seara merg la Ozana, care mai crește un pic, da, e ziua ei, așa că relaxare, of și poate ajung azi la bunica.
Cu ce mă îmbrac, cu ce mă îmbrac? Am un ritm de viață alert. Încep multe lucruri odată și le termin pe rând iar până seara îmi consum toate bateriile. Vreau să profit de fiecare moment, să aflu cât mai multe, să cunosc oameni și povești care să mă inspire și despre care să scriu. În toată agitația și graba asta un colț din mine se gândește la feminitate și delicatețe. La ceai, eșarfe, parfumul cărților vechi, Paris, toamnă caldă și colorată.
Ceva din toate astea am găsit în noua colecție oferită de Real, Designers. Simplu, chic, frumos și peste toate cu un strop de căldură, culeasă din ultimele raze de soare.

Azi luni, îmi încep săptămâna cu portocaliu. E o zi lungă la muncă și să îmi fac viața mai frumoasă mă bucur de o camașă delicată, pantaloni în același ton de portocaliu și pentru că totuși e toamnă, sting portocaliul cu maroul cardiganului, care trebuie să îmi țină de cald până ajung la redacție.
Am mult de mers, deci întotdeauna balerini.
După o zi  în care am mers dintr-o parte-n alta, am scris, cu siguranță m-am enervat de câteva ori, am râs, am mai aflat ceva bun, ceva rău, ceva interesant, fug la autobuz și în sfârșit acasă.
Le mulțumesc hainelor mele dar acum mai păstrează amintiri de la servici, așa că le schimb pentru petrecerea aniversară a  Ozanei cu o rochie gri, simplă și sexy, că totuși e petrecere și gata cu balerinii, le înlocuim cu botine negre, cu un toc numai bun de purtat.
Dacă apuc să ies pe ușă, e de închipuit că dimineață iar mă întreb retoric, de ce am uitat să mă culc devreme. Și of, bunica mea. Mâine promit. Ea m-a învățat să fiu elegantă și din când în când să mai îmi ”cadă” câte-o fustă pe mine, așa că mâine, în ziua mea de marți mai lejeră, doar pentru ea, am să port o fustă maro și o cămasă cu carouri cu gândul la stilul british. Acum că le știu pe toate după o zi în care in care mi se pare că le-am făcut pe toate și totuți nimic, plec relaxată în oraș și cu siguranță cu stil, datorită hainelor mele Designers. O colecție Real, care te ajută ”să te porți” cu stil în fiecare zi.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 2.
                                               
 

O Campanie Salvati Copiii

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite