Ce e iubirea?

Bună întrebare nu? Poate ar trebui să răspundem că cel care credem, sperăm, ne dorim să fie sufletul pereche. Sau e doar un sentiment care plutește, se plimbă de la unul la altul, ne învăluie sau ne învață ce este dorul, ne rănește și ne vindecă.

Mi-a spus de multe ori că nu spun des te iubesc, deseori s-a întrebat câte cuvinte nerostite ascund buzele mele, câte ”camere” luminate are sufletul meu spre care încă nu i-am arătat drumul.

Era o zi caldă de toamnă târzie iar el se pregătea să plece pentru un timp. I-am lăsat lângă bagaje un pachet mic învelit într-o hârtie verde și un bilet: ”Drum bun. Să miști timpul ca să vii repede”.

Deseori când am timp îmi place să mă duc prin librării, să simt mirosul de carte, să mai răsfoiesc câte ceva, să văd ce a mai apărut și mi s-au oprit ochii pe una, ”Te iubesc”, de Catherine Siguret. Am citit în fugă despre ce e vorba și m-am gândit că e un cadou bun pentru despărțirea noastră de acum.

Era dimineață, se pregătea să plece spre aeroport. S-a uitat la pachet, la bilet. ”E ca să ai ce face în avion și să vii repede acasă”, i-am răspuns încă adormită. Eu m-am reîntors în dormitorul cam gol dar în care i se mai simțea prezența iar el a plecat îmbrăcat încă în parfumul meu.

Când i-am împachetat cadoul m-am gândit să îi scriu câteva cuvinte, simple, din suflet, care să ne ajute cât vom fi departe unul de altul. Știam că atunci când o va deschide se va bucura și drumul îi va părea mai frumos.

”Am citit undeva că dragostea adevărată nu are granițe. Fii fără griji, ai să mă găsești în același toc al ușii de unde somnoroasă ți-am spus drum bun.

Știu că spun rar te iubesc și ce simt dar sunt toate în mine. Ele sunt vii, la fel de vii ca tine. Am poate multe răni pe care am vrut cândva să mi le pansezi. Acum nu vreau decât să le las acolo. Vreau să fie doar noi. Trecut, viitor, nimic nu e. Suntem noi, sunt eu care învăț să merg din nou în doi. Ești tu care ai răbdare, care repetă până învăț. Te aștept cu drag și prea mult dor să încapă în cuvinte.

 Ai grijă de tine ca și cum ai avea grijă de mine! Timpul e doar un instrument, hai să-l folosim frumos cât vei fi acolo.”

Abia am ajuns la muncă când am primit un mesaj: ”Și eu! Acum plec. Abia aștept să mă întorc. Mulțumesc!”

”A deschis-o, a citi”, m-am gândit și m-am apucat de numărat zilele până când ne vom revedea.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 15.

Omenirea ... mâine

”Bun găsit în 2066. Se pare că ne apropiem cu pași repezi de marea întâlnire a omenirii cu ființe extraterestre, după cum declară oamenii de știință. Aceasta, în schimb, s-ar solda cu dezechilibrarea civilizației umane. Vom face sau nu față noilor schimbări? Asta este marea întrebarea de pe buzele tuturor. Invitata noastră de astăzi este o doamnă de 80 de ani care a trăit cele mai semnificative schimbări. Omenirea de ieri și mâine, chiar acum.”

Reporter: Tot mai des apar știri despre vizita extratereștilor? Credeți în așa ceva, mai ales după ce ați fost martora atâtor schimbări?

Doamna: Când eram mică mă uitam la un film Star Trek, serial, pe atunci apropo, aveam și televizoare, nu doar monitoare LCD, erau niște chesti mari, negre, apoi au devenit mai subțiri, am prins și eu monitoare când eram tânără dar nu erau peste tot. Și serialul asta, science fiction, prezenta o lume ciudată nouă: omenirea după un al treilea război mondial a descoperit zborul supraluminic și s-a unit cu alte specii de ființe. Multe din ceea ce am văzut acolo s-a întâmplat. Apoi râdeam, erau numai telefoane fixe, adică nu puteai să îl iei de acasă cu tine și avea fire, și ziceam ”ți-ai luat fixul cu tine” și așa s-a întâmplat, erau primele telefoane mobile. Scriam, pe hârtie, era hârtie atunci, acum nu. Nu am mai văzut nicio carte ca odinioară. Păstrez cu mare drag cele câteva cărți de hârtie pe care le am, mai păstrez cu drag mirosul. Acum avem un calculator mic cu toate cărțile pe care le vrem și ținel ală în mână citim sau ne vorbește. Dar cartea înainte era altfel, de hârtie, o atingeam. Nu știam foarte multe despre creierul uman, acum ne golim amintirile într-un hard diskextern, cred că pronunț bine. Am devenit mai mult roboți, dar de atunci se vorbea despre asta, mai puțin și noi nu prea credeam, dar uite că le trăiesc. Deci acum cred orice.

R: Credeți că omenirea va dispărea?

D: Vom dispărea și noi odată. Nu am crescut cu nimic din ce este astăzi. Râdeam de bunica mea care nu înțelegea ce este cu telefonul mobil, astăzi râd nepoții mei de mine, nu prea știu să folosesc nimic din dispozitivele astea de azi. Adică dacă azi nu eram aici și erai acasă, tu erai lângă mine. Când vorbesc cu nepoții mei așa apar și ei. Nu înțelege eu toate astea. Ce vroiam să spun este că am evoluat, nu știu dacă în bine sau rău, adică nu știu dacă toate astea ne fac bine sau nu. Mie nu îmi plac, nepoților mei da, că ei nu știu altceva, și orice lucru, după evoluție se stinge. Deci ne vom stinge și noi cumva.

R: Cum v-ați adaptat schimbărilor?

D: Foarte  greu, ți-am spus. Pe vremea mea găteam, cu mâinile, acuma le pui pe toate undeva și gata. Acum suntem și noi un fel de roboți, dar de atunci vorbeau aștia că este posibil și astfel se prelungește viața pe pământ. Noi muream de cancer, leucemie și boli de inimă. Astăzi sunt inimi de metal. Dacă uitam ceva era grav, azi am și eu ca un calculator o memorie unde îmi pun acolo, tot ce fac peste zi. Îmi golesc creierul, asta nu e omenesc.Aveam întrerupătoare, adica un buton pe care apăsam să închidem sau să deschidem becul, astăzi strig.

Greu, foarte greu, chiar dacă de atunci se auzea de astea.

R: Când ați avut primul calculator?

D: Nu mai știu, da eram tare tânără. Dar noi nu făceam toatea astea cu el. Eu scriam la el, acum nu e nevoie dacă nu am chef. Stăteam pe internet, de atunci puteam vorbi și cu altcineva, dar nu erau aproape, ca acum. Noi nu știam atâtea.

Acuma calculatorul e cel mai bun prieten al nostru. E viața noastră. Acolo avem tot, e ca un fel de act de identitate. Știi înainte aveam animale de casă, vii, acuma avem doar calculatoare.

R: Vorbeați despre sfârșitul lumii?

D: Da, mult, dar ne era teamă. În 2012 se zicea că va fi, nu a fost, dar de atunci oricum omenirea s-a schimbat. Au fost tot felul de păreri care de care mai științifice. Stephen Hawking, uite de el mi-a plăcut, el a prezis multe, deștept, și s-au întâmplat. El a spus și de extratereștri. Și că nu există Dumnezeu, că timpul se termină. Nu prea le înțelegeam atunci și erau mai puerile. Acum totul e doar știință.

R: Vă e dor de vremurile alea?

D: Da, mi-e dor să fiu om, să mor normal.

R: Vreți să vină extratereștrii?

D: Mi-e totuna, eu am trăit prea multe, sunt obosită de atâtea schimbări pe care greu le înțeleg. Abia acum o înțeleg pe străbunica și bunica mea.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 14.

Wake up to a better world, in Paris

În urmă cu o lună am câștigat un voucher de călătorie în orașul luminilor și al iubirii, da, ați ghicit, minunatul Paris. Nu numai că este destinația mea preferată și îmi doresc de prea mult timp să ajung acolo dar voi fi cazată și la un hotel ca desprins dintr-o poveste cu prinți și prințese, luxos și elegant, Hotel Lotti, care face parte din lanțul hotelier NH Hoteles. Și pentru că nimic în viață nu-i întâmplător ghici ce slogan au: ”Wake Up to a better world”. Păi cum aș putea altfel într-un astfel de hotel și într-un oraș ca Parisul.

Despre Paris toată lumea știe câte ceva și într-adevăr e cum vezi și citești: bulevarde largi învăluite într-un ușor aer de boemie, monstrul de fier pe la picioarele căruia curge Sena, clădiri pline de istorie și povești care par atât de credibile, librării, cafenele, cornurile cu unt mult prea delicioase, magazine luxoase, case de modă, parfumerii ... și o listă care ar putea continua. Pe scurt, da, Parisul e așa cum crezi, vezi, auzi și-ți rămâne la suflet.

Despre lanțul hotelier NH Hoteles, unde am fost cazată, este exact ca in slogan: in a better world. Și îți zic și cum. Păi, este al treilea lanț hotelier din Europa pe segmentul business și se evidențiază prin standardele înalte de calitate ale serviciilor și facilităților oferite. Ai să spui, ”mda, asta spun toți”, dar nu toți le și respectă. NH Hoteles își respectă promisiunile de calitate dar și natura. Ei cred că o lume mai bună este posibilă iar calitatea se vorbește în aceeași limbă în orice hotel NH Hoteles de oriunde din Europa, chiar și în România.

Fac economie doar la energii convenționale nu și la energia pozitivă pentru că dacă lucrurile bune și simple din nou nu sunt limitate, resurse pământului, da. De aceea reduc consumul de apă și administrează mai eficient resursele naturale, folosesc surse de iluminat ecologice și produse în ambalaje oxo-biodegradabile.

Cum este să te trezești într-un astfel de loc, unde ”nu se poate” se transformă în ”sigur că pot”? Cu siguranța ca într-o lume mai bună. E ușor de ghicit că am avut parte de cel mai minunat sejur, în orașul meu preferat și într-un hotel, altfel de cât toate prin care ne-am cazat. Și pentru că schimbarea începe cu noi, ei au făcut primul pas.

O vacanță reușită, amintiri de neuitat și un loc de unde pleci mai bun și mai frumos pe dinăuntru.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 13.

Carieră, muncă, familie... alegeri

Nu m-a învățat foarte multe tatăl meu, dar așa puține câte mi-a spus mi-au prins foarte bine. Când nu știam ce vreau să mă fac când voi fi mare, mi-a spus: ”Încearcă până vei reuși. Încearcă-le pe toate fără să îți fie frică și nu te gândi cum vei părea în ochii celorlalți. Când îți este bine, oprește-te.”

Și cu toții la un moment dat ne-am oprit undeva. Unii mai mult într-un birou cu gândul la o carieră strălucită iar alții acasă, doar lângă cei dragi.

Nu contează ce alegi atât timp cât ești fericit și asta te mulțumește. Dacă nu vrei ca ceea ce faci tu să se numească doar muncă, definită în dicționarul explicativ al limbii române ca o activitate conștientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează și controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea trebuințelor sale, foarte bine. Atunci începi să construiești, să înveți mai mult să te dedici mai mult.

Dacă simți că nu asta este ceea ce vrei, la fel, foarte bine. Lasă în urmă acest drum și fii acolo unde te simți mai împlinit.

Important e ca ceea ce facem să o facem bine, să fim acolo, indiferent că pentru o perioadă sau nu. Dar cât o facem să fim dedicați căci doar așa putem fi și împliniți.

Și pentru că spuneam că fiecare zi înseamnă alegeri, este normal să ai ezitări. Să stai să te întrebi ce și unde e mai bine. Nu neapărat azi, mâine de exemplu. La facultatea ne-a învățat un profesor când la întrebarea: ”Și tu ce vrei să te faci când vei fi mare?”nu prea știam ce să răspundem, să ne închipuim viața noastră peste 10 ani, dar să o facem fără să ne impunem vreo barieră. La ”trezire” cel puțin ai o idee mai bună despre ce îți place și cum ajungi acolo ai să vezi tu.

Indiferent de ce alegem și ce visăm pentru noi important este să fim siguri pentru că așa nimeni nu ne poate învinovăți. Ca să fii împlinit pe termen lung faci ce poți, când poți, cât poți. Când nu mai poți, oprește-te și mai gândește-te o dată ce vrei.

Astăzi mă simt mai împlinită construindu-mi o carieră. Nu vreau doar să muncesc, vreau să mă dezvolt. Mai încolo poate mă voi simți goală și mă voi reorienta, sau ...Sunt multe opțiuni mereu.  Iar cea mai bună, e cea de care nu te îndoiești și îți asumi de la început posibilul eșec al alegerii tale.

Am văzut și oameni fericiți cu o carieră și oameni fericiți fără, deci echilibrul e acolo unde îți găsești tu împlinirea, conștient fiind că o alegere înseamnă și să lași ceva în urmă.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 12.