Sper sa fie o saptamana buna, sa mai scriu pentru licenta, sa imi ajunga banii, sa imi public cartea, sa imi iau casa, sa plec in vacanta la Paris. Sper... ante. In fiecare zi traim cu ele si le luam dupa noi peste tot. Mereu avem sperante noi si sperante vechi, sperante implinite si sperante neimplinite, aruncate intr-un colt de suflet.
Ele sunt de toate felurile, mai complexe, mai simple, pentru acum sau pentru mai tarziu. Oricum ar fi sau de care ar fi, ele ne indruma pasii, ne fac mai puternici, ne arata limitele.
In fiecare zi folosim cuvantul "sper" si ne agatam de el fara ca uneori sa-i mai simtit gravitatea, fara sa ne mai gandim ca de fapt el se refera la sperantele care ne face sufletul sa vibreze si care ne arata soarele din zilele viitoare.
Am invatat sa speram atat la lucruri marete cat si la lucruri simple, am continuat sa speram indiferent daca ele s-au materializat sau nu.
De unde am invatat sa speram? ... din credinta care si-a facut loc in sufletele noastre inca de la nastere. Pentru a vedea mai bine frumusetea sperantei ar trebui sa ne inchipuim un om fara speranta.
Probabil ca ar fi schitat in alb si negru, fara stralucire, cu ochi palizi si al carui drum este incetosat. Unde poate sa vada sau mai bine pana unde poate sa vada un om pustiit, al carui drum se termina inainte de a incepe cu adevarat?
Fiecare om se naste cu un scop pe care trebuie sa si-l duca la bun sfarsit. Acest bun sfarsit nu poate fi atins decat cu un suflet deschis sperantelor. Am intalnit adesea oameni care se plang ca nu sunt buni la nimic. Singurul sentiment, pe care mi-l trezesc aceste persoane este mila, mila ca nu se cunosc si ca s-au indepartat de la drumul lor, de la scopul lor uitand astfel sa mai spere. Nu cred ca exista oameni care nu sunt buni la nimic caci nimeni nu se naste aievea, dar sunt oameni care au uitat sa creada in sperante si astfel au uitat de ce sunt pe acest pamant, nu isi mai gasesc locul, nu isi mai gasesc calea.
Important este ca in goana nostra de fiecare zi sa nu uitam de sentimentele care ne hranesc sufletul. Sa credem din tot sufletul ca a spera e un lucru bun care ne face sa visam, care ne deschide alte drumuri mai senine ... pana la urma ne fac propria noastra viata mai frumoasa.
Sentimentele care ne hranesc sufletul sunt la fel de importante ca hrana sau hainele care ne apara de frig sau de caldura. Un suflet bine hranit e unul fericit care se exprima in chipuri luminoase, ochi calzi si vieti un pic mai senine.
A spera inseamna a avea incredere in viitor si pana la urma in tine, in tine ca om care isi duce viata pe acest pamant
. . .
miercuri, 4 martie 2009
Poate ca nu intamplator m-am apucat de vorbit, un pic sec, despre iubire chiar la inceput de primavara. Ghioceii, firele timide de iarba proaspata, vantul care adie usor, toate aduc renastere si sperante.
Si pana la urma iubirea nu e renastere? ... renasterea libertatii din noi, renasterea pasiunilor si zambetelor, si sperante? ... speranta ca am gasit fericirea, ca nu o vom pierde si ca drumul vietii va fi primavaratic.
Dar totul depinde de noi ... Pana la urma important este sa nu ne fie frica sa iubim indiferent daca iubirea ne aduce fericire sau lacrimi caci si binele si raul fac parte din viata noastra. "Binele si raul au acelasi chip". Nimeni nu rade mereu cum nimeni nu plange mereu.
Si ... am ajuns sa ne gandim la iubire si natura. Daca libertatea am gasit-o pe crestele salbatice ale muntilor cred ca iubirea se poate gasi la malul marilor, acolo unde se sparg valuri si nisipul i-a forme schimbatoare.
Marile sunt mistrerioasa ca si iubirile caci nici marinarii cei mai iscusiti nu pot spune vreodata ca o cunosc pe deplin. Nici despre iubire nu poti sa spui tot dar poti sa spui mii de povesti asa cum marea iti spune si tie mii de povesti.
Daca stai sa o asculti marea mereu iti vorbeste. Valurile care se sparg la mal scot sunete puternice, uneori ciudate ca si cum mii de cuvinte despre mii de sentimente si lucruri se zbat pentru a avea glas si in final nu reusesc decat sa explodeze toate odata intr-un sunet deseori greu de inteles.
Malul marii mereu l-am vazut ca locul in care se pot intalni si se pot desparti amorezii. Poti aievea sa inchizi ochii si sa-i vezi stand lipiti unul de altul, cu ochii inspre larg cu zambete abisale, tacuti dar in tacere vorbind.
Alteori poti sa-i vezi despartindu-se, le poti vedea doar spatele caci o data ce te intorci cu fata spre un nou drum nu mai poti privi inapoi, trebuie doar sa vezi ce iti poate aduce noul inceput. Marea canta serenade pentru cei indragostiti dar si marsuri funebre pentru cei ce se despart iar valurile ei pot sterge dulci-amare amintiri.
Nisipul schimbator sub valurile line e ca sufletul indragostitilor. Nisipul si sentimentul sunt schimbatoare si uneori cum ne uimim de natura ne uimim si de ce simtim.
Iubirile-s ciudate ca marea dar la fel de frumoase si zgomotoase. Uneori agiate, alteori line, niciodata nu poti spune ca le cunosti. Dar asa cum ne aruncam in valtorile marii tot asa ne putem arunca in valtorile iubirii. Iubiti marea si iubirea. Iubiti despartirile si iubirea.
p.s
Vreau sa inchei povestea asta cu iubirea cu poezia preferata a unei persoane importante pentru mine care descrie cel mai bine sentimentul asta ciudat despre care cu greu am incercat sa vorbesc eu. Pana cand voi mai incerca sa vorbesc despre iubire si nu prea stiu cand va fi tine-ti mai bine minte poezia asta decat articolul meu.
Nu te feri
Nu te feri, eu nu cersesc
Nici dragoste, nici lumina vie
Vreau in tristete voinicie
Si intr-una sa-ti repet TE IUBESC
Vreau sa m-avant spre tine-n zbor
Precum pe mari talazul rece
Sa-mbratisez granitul rece
Si sarutandu-l pot sa mor!
Si pana la urma iubirea nu e renastere? ... renasterea libertatii din noi, renasterea pasiunilor si zambetelor, si sperante? ... speranta ca am gasit fericirea, ca nu o vom pierde si ca drumul vietii va fi primavaratic.
Dar totul depinde de noi ... Pana la urma important este sa nu ne fie frica sa iubim indiferent daca iubirea ne aduce fericire sau lacrimi caci si binele si raul fac parte din viata noastra. "Binele si raul au acelasi chip". Nimeni nu rade mereu cum nimeni nu plange mereu.
Si ... am ajuns sa ne gandim la iubire si natura. Daca libertatea am gasit-o pe crestele salbatice ale muntilor cred ca iubirea se poate gasi la malul marilor, acolo unde se sparg valuri si nisipul i-a forme schimbatoare.
Marile sunt mistrerioasa ca si iubirile caci nici marinarii cei mai iscusiti nu pot spune vreodata ca o cunosc pe deplin. Nici despre iubire nu poti sa spui tot dar poti sa spui mii de povesti asa cum marea iti spune si tie mii de povesti.
Daca stai sa o asculti marea mereu iti vorbeste. Valurile care se sparg la mal scot sunete puternice, uneori ciudate ca si cum mii de cuvinte despre mii de sentimente si lucruri se zbat pentru a avea glas si in final nu reusesc decat sa explodeze toate odata intr-un sunet deseori greu de inteles.
Malul marii mereu l-am vazut ca locul in care se pot intalni si se pot desparti amorezii. Poti aievea sa inchizi ochii si sa-i vezi stand lipiti unul de altul, cu ochii inspre larg cu zambete abisale, tacuti dar in tacere vorbind.
Alteori poti sa-i vezi despartindu-se, le poti vedea doar spatele caci o data ce te intorci cu fata spre un nou drum nu mai poti privi inapoi, trebuie doar sa vezi ce iti poate aduce noul inceput. Marea canta serenade pentru cei indragostiti dar si marsuri funebre pentru cei ce se despart iar valurile ei pot sterge dulci-amare amintiri.
Nisipul schimbator sub valurile line e ca sufletul indragostitilor. Nisipul si sentimentul sunt schimbatoare si uneori cum ne uimim de natura ne uimim si de ce simtim.
Iubirile-s ciudate ca marea dar la fel de frumoase si zgomotoase. Uneori agiate, alteori line, niciodata nu poti spune ca le cunosti. Dar asa cum ne aruncam in valtorile marii tot asa ne putem arunca in valtorile iubirii. Iubiti marea si iubirea. Iubiti despartirile si iubirea.
p.s
Vreau sa inchei povestea asta cu iubirea cu poezia preferata a unei persoane importante pentru mine care descrie cel mai bine sentimentul asta ciudat despre care cu greu am incercat sa vorbesc eu. Pana cand voi mai incerca sa vorbesc despre iubire si nu prea stiu cand va fi tine-ti mai bine minte poezia asta decat articolul meu.
Nu te feri
Nu te feri, eu nu cersesc
Nici dragoste, nici lumina vie
Vreau in tristete voinicie
Si intr-una sa-ti repet TE IUBESC
Vreau sa m-avant spre tine-n zbor
Precum pe mari talazul rece
Sa-mbratisez granitul rece
Si sarutandu-l pot sa mor!
Pana la iubire ... si inapoi
duminică, 15 februarie 2009
Mergem mai departe de la libertate ... pana la iubire. Un lucru destul de abstract pe care ne incapatanam sa-l facem simplu, sa-l explicam, sa-l umanizam si mai rau sa-i dam definitii si zile onomastice gen Valentine's Day.
Iubirea are o definitie proprie, fiecare intelege ce vrea prin iubire si pentru fiecare iubirea e altceva. Daca aduni la un loc 100 de persoane, fiecare iubeste altceva, fiecare pe altcineva intr-un mod aparte si fiecare intelege prin iubire ce vrea. Concluzia e simpla, fiecare iubeste dar fiecare atat de diferit. Si paradoxal toate aceste sentimente atat de diferite se numesc iubire. Eu am inteles din iubire ca e un lucru care adesea te face fericit, care te face sa fii uneori altfel si cateodata sa vezi ca primavara iarba proaspata are o culoare atat de placuta si vie.
Iubirea uneori iti da aripi, alteori ti le frange, cateodata te face sa zambesti cu pofta si alteori sa iti speli obrajii. Dar oricum ar fi e un lucru, un sentiment, la care cu incapatanare nu vrei sa renunti.
Iubirea a fost muza tuturor, din cauza ei s-au nascut poeme, ode, serenade, romane, din cauza ei au inceput razboaie si tot din cauza ei s-a fluturat steagul alb. ( din cauza caci ea e vina, nu datorita).
Daca este vreun lucru pe care n-am sa-l pot face vreodata este sa definesc iubirea, sa inteleg exact ce este ea si sa spun cuiva ce simt cand iubesc sau care e momentul cand iubesc. Oricum ar fi ea nu poate lipsi din viata noastra si nu e nimic rau in a iubi. In mare parte cred ca iubirea are o foarte mare legatura cu libertatea. Caci ea, iubirea adevarata, iti deschide usi, nu ti le inchide, te face sa ierti, sa crezi, sa vrei, sa fii suav, melancolic. Cand iubesti esti mai liber ca niciodata. Conditia e sa recunosti ca iubesti, tie sa iti recunosti, sa lasi iubirea sa iti intre in suflet sa lasi inima sa freamate la atingerea ei.
Cand m-am apucat sa scriu despre iubire imi treceau prin minte multe lucruri dar cand m-am apucat de tastat cuvintele pe ecranul alb, habar nu aveam ce vroiam sa zic, toate frazele mi se pareau rupte, mi se pareau franturi ciudate dintr-o poveste spusa de multi.
Cand ma gandesc la iubire imi vine sa tac si mai degraba sa las loc ideilor, viselor, tuturor lucrurilor, sa se plimbe liber prin mintea mea. Sa gandeasca ea in locul meu, (mintea), eu sa dau din umeri in timp ce zambesc strengareste si ... atat.
De cate ori mai aveam iar cate o zvacnire, ma lasam usor pe spatarul scaunului si priveam in gol in timp ce in capul meu, (in fine mintea), se zbateau mii de idei. Dar tacere, pentru ca iubire e in interiorul nostru, nu e un lucru pe care sa-l definim, nu e un sentiment de dezbatut ca la piata, de condamnat sau inteles. E sentimentul care te invaluie de liniste, o liniste interioara placuta, care nu face nimic, doar exista ... si de data asta e de ajuns.
Of gata, nu stiu ce sa zic, poate doar iubiti, iubiti cu mult curaj ce vreti, orice, si lasati-va purtati in infinitul tacerii ei.
Data viitoare ca si in cazul libertatii va povestesc de un loc in care tacerea iubirii se aude atat de bine. Caci toate marile sentimente pornesc din natura si se intorc in ea.
Iubirea are o definitie proprie, fiecare intelege ce vrea prin iubire si pentru fiecare iubirea e altceva. Daca aduni la un loc 100 de persoane, fiecare iubeste altceva, fiecare pe altcineva intr-un mod aparte si fiecare intelege prin iubire ce vrea. Concluzia e simpla, fiecare iubeste dar fiecare atat de diferit. Si paradoxal toate aceste sentimente atat de diferite se numesc iubire. Eu am inteles din iubire ca e un lucru care adesea te face fericit, care te face sa fii uneori altfel si cateodata sa vezi ca primavara iarba proaspata are o culoare atat de placuta si vie.
Iubirea uneori iti da aripi, alteori ti le frange, cateodata te face sa zambesti cu pofta si alteori sa iti speli obrajii. Dar oricum ar fi e un lucru, un sentiment, la care cu incapatanare nu vrei sa renunti.
Iubirea a fost muza tuturor, din cauza ei s-au nascut poeme, ode, serenade, romane, din cauza ei au inceput razboaie si tot din cauza ei s-a fluturat steagul alb. ( din cauza caci ea e vina, nu datorita).
Daca este vreun lucru pe care n-am sa-l pot face vreodata este sa definesc iubirea, sa inteleg exact ce este ea si sa spun cuiva ce simt cand iubesc sau care e momentul cand iubesc. Oricum ar fi ea nu poate lipsi din viata noastra si nu e nimic rau in a iubi. In mare parte cred ca iubirea are o foarte mare legatura cu libertatea. Caci ea, iubirea adevarata, iti deschide usi, nu ti le inchide, te face sa ierti, sa crezi, sa vrei, sa fii suav, melancolic. Cand iubesti esti mai liber ca niciodata. Conditia e sa recunosti ca iubesti, tie sa iti recunosti, sa lasi iubirea sa iti intre in suflet sa lasi inima sa freamate la atingerea ei.
Cand m-am apucat sa scriu despre iubire imi treceau prin minte multe lucruri dar cand m-am apucat de tastat cuvintele pe ecranul alb, habar nu aveam ce vroiam sa zic, toate frazele mi se pareau rupte, mi se pareau franturi ciudate dintr-o poveste spusa de multi.
Cand ma gandesc la iubire imi vine sa tac si mai degraba sa las loc ideilor, viselor, tuturor lucrurilor, sa se plimbe liber prin mintea mea. Sa gandeasca ea in locul meu, (mintea), eu sa dau din umeri in timp ce zambesc strengareste si ... atat.
De cate ori mai aveam iar cate o zvacnire, ma lasam usor pe spatarul scaunului si priveam in gol in timp ce in capul meu, (in fine mintea), se zbateau mii de idei. Dar tacere, pentru ca iubire e in interiorul nostru, nu e un lucru pe care sa-l definim, nu e un sentiment de dezbatut ca la piata, de condamnat sau inteles. E sentimentul care te invaluie de liniste, o liniste interioara placuta, care nu face nimic, doar exista ... si de data asta e de ajuns.
Of gata, nu stiu ce sa zic, poate doar iubiti, iubiti cu mult curaj ce vreti, orice, si lasati-va purtati in infinitul tacerii ei.
Data viitoare ca si in cazul libertatii va povestesc de un loc in care tacerea iubirii se aude atat de bine. Caci toate marile sentimente pornesc din natura si se intorc in ea.
Pana la iubire ... si inapoi
Mergem mai departe si de la libertate mergem pana la iubire. Un lucru destul de abstrac pe care ne incapatanam sa-l facem simplu, sa-l explicam, sa-l umanizam si mai rau sa-i dam definitii si zile onomastice gen Valkentine'
Excursie spre libertate
vineri, 23 ianuarie 2009
Am povestit de libertate ca o valoare in viata, am vorbit de schimbari, ca si cum totul e in puterea noastra. Ei bine nu chiar totul dar aproape totul. M-am tot gandit la un loc plin de libertate, un loc in care sa te duci si sa te simti altfel.
Mi-ar placea ca atunci cand vreau sa ma simt libera, sa imi invie speranta in suflet, sa iubesc si nu stiu cum, sa gasesc un loc in natura care sa ma invete sa fac toate astea. Caci inainte de noi a fost natura, a fost aer, apa, pamant ... si apoi noi.
Cu siguranta despre libertate ne invata muntii. Se inalta cat vor cu mult curaj inspre cer, se uita fix in sus cu putere, nu le pasa de vorbele altora si doar ploaia si vantul ii pot modela. Cred ca spun multe dar doar daca te uiti la ei si ii asculti ... caci urechi cu toti avem pacat ca nu si toti stim cum e bine sa le folosim. Deseori am fost inselati de cei din jurul nostru sau dezamagiti, deseori ne-am schimbat dupa cum au vrut altii si nu am facut decat sa uitam de menirea noastra si de gustul libertatii. Muntii nu fac asa niciodata si nimeni nu ii este asa usor prieten. Ce ar fi sa incercati sa ii ascultati? Dar si mai bine ... ce ar fi sa invatati ca viata e ... o viata intreaga si timpul fuge doar de la cei grabiti.
Eu mi-as indrepta ochii si urechile inspre Retezat, spectacol de inaltimi, culori si libertate.
Pe unde sunt acestia? pai falnic se ridica intre doua depresiuni Petrosani si Hateg, alte doua locuri pline de traditii din Romania care cu siguranta sunt printre ultimele preferinte in materie de calatorii. Caci deseori am auzit romani care n-ar da doi bani pe o excursie prin tara. E trist dar noi ne laudam cu asta ori de cate ori gasim pe cineva care sa ne asculte.
Sunt niste munti "salbatici", liberi cu un relief impresionant in mare parte modelat in perioada glaciara si periglaciara.
Nu exista peisaje mai frumoase ca acelea in care se inalta muntii pana spre cer, munti care parca iau fiinta din apele care-i inconjoara. Jos lac, sus munte si mai sus cer. Retezat adaposteste cele mai multe lacuri glaciare din Romania, 82, din care cel mai intins este Bucura (8,5 ha) iar cel mai adanc Zanoaga (29m)
Retezat e destinatia in cara admiri mut si tacerea tine loc la restul cuvintelor. Poate timid indraznim sa vorbim cu sufletul sa ne mai intrebam o data cine suntem si cam incotro mergem. Printre atata salbaticie nu ai cum sa nu vrei sa lasi in urma canoanele, sa vrei schimbare, schimbare care sa inceapa exact cu tine.
Spectacolul din Retezat nu se opreste aici ... mai mergem pe poteci si aflam ca Muntele e si gazda celui mai mare parc national din Romania: Parcul National Retezat. A luat fiinta in 1935, are peste 20.100 de ha iar in centrul sau se gaseste Rezervatia Stiintifica Zlatuia care se intinde pe 3.700 de ha.
Aici isi duc "traiul", zilnic dar liber, plante precum macul galben de munte, argintica, sangele voinicului, crinul galben si animale ca ursul brun, capra neagra, cocosul de munte. Toate acestea sunt ocrotite prin lege.
Drum bun spre libertate si spre munte!, oricare ar fi el, Retezat sau altul.
Mi-ar placea ca atunci cand vreau sa ma simt libera, sa imi invie speranta in suflet, sa iubesc si nu stiu cum, sa gasesc un loc in natura care sa ma invete sa fac toate astea. Caci inainte de noi a fost natura, a fost aer, apa, pamant ... si apoi noi.
Cu siguranta despre libertate ne invata muntii. Se inalta cat vor cu mult curaj inspre cer, se uita fix in sus cu putere, nu le pasa de vorbele altora si doar ploaia si vantul ii pot modela. Cred ca spun multe dar doar daca te uiti la ei si ii asculti ... caci urechi cu toti avem pacat ca nu si toti stim cum e bine sa le folosim. Deseori am fost inselati de cei din jurul nostru sau dezamagiti, deseori ne-am schimbat dupa cum au vrut altii si nu am facut decat sa uitam de menirea noastra si de gustul libertatii. Muntii nu fac asa niciodata si nimeni nu ii este asa usor prieten. Ce ar fi sa incercati sa ii ascultati? Dar si mai bine ... ce ar fi sa invatati ca viata e ... o viata intreaga si timpul fuge doar de la cei grabiti.
Eu mi-as indrepta ochii si urechile inspre Retezat, spectacol de inaltimi, culori si libertate.
Pe unde sunt acestia? pai falnic se ridica intre doua depresiuni Petrosani si Hateg, alte doua locuri pline de traditii din Romania care cu siguranta sunt printre ultimele preferinte in materie de calatorii. Caci deseori am auzit romani care n-ar da doi bani pe o excursie prin tara. E trist dar noi ne laudam cu asta ori de cate ori gasim pe cineva care sa ne asculte.
Sunt niste munti "salbatici", liberi cu un relief impresionant in mare parte modelat in perioada glaciara si periglaciara.
Nu exista peisaje mai frumoase ca acelea in care se inalta muntii pana spre cer, munti care parca iau fiinta din apele care-i inconjoara. Jos lac, sus munte si mai sus cer. Retezat adaposteste cele mai multe lacuri glaciare din Romania, 82, din care cel mai intins este Bucura (8,5 ha) iar cel mai adanc Zanoaga (29m)
Retezat e destinatia in cara admiri mut si tacerea tine loc la restul cuvintelor. Poate timid indraznim sa vorbim cu sufletul sa ne mai intrebam o data cine suntem si cam incotro mergem. Printre atata salbaticie nu ai cum sa nu vrei sa lasi in urma canoanele, sa vrei schimbare, schimbare care sa inceapa exact cu tine.
Spectacolul din Retezat nu se opreste aici ... mai mergem pe poteci si aflam ca Muntele e si gazda celui mai mare parc national din Romania: Parcul National Retezat. A luat fiinta in 1935, are peste 20.100 de ha iar in centrul sau se gaseste Rezervatia Stiintifica Zlatuia care se intinde pe 3.700 de ha.
Aici isi duc "traiul", zilnic dar liber, plante precum macul galben de munte, argintica, sangele voinicului, crinul galben si animale ca ursul brun, capra neagra, cocosul de munte. Toate acestea sunt ocrotite prin lege.
Drum bun spre libertate si spre munte!, oricare ar fi el, Retezat sau altul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
