Unde e?

Mă gândeam, într-o lume nu foarte mare, dar destul de populată, de ce totuși este atât de greu să îți găsești sufletul pereche? Sau de fapt, cum îți dai seama că l-ai găsit?

Nu știu ce mi-a venit, dar mă gândeam la toate astea și la cum e iubirea: cauți, încerci, găsești, pierzi, răzi, plângi, într-o zi te oprești pentru mai mult timp iar după trei ani conform statisticilor, te desparți, că se pare că se cam duce iubirea.

Oricum, pare complicat. Deci, iubirea e de fapt o căutare continuă sau momentul când te oprești?  La capitolul ăsta nu m-am descurcat prea bine și mai tot timpul am făcut niște alegeri date nabii. Nici măcar nu știu dacă cred prea mult în sufletul pereche. Și dacă cred, sufletul pereche e cel care rămâne sau și pe el poți să îl pierzi?

Eu am avut o relație de șase ani și după, nici una mai lungă de șase luni, o prietenă de-a mea are o relație de șapte ani, la anul se căsătorește chiar dacă mi-a spus așa mai șoptit că nu mai are fluturi în stomac când îl vede. O altă prietenă s-a despărțit după opt ani dar imediat după colț a găsit un alt el care îi livrează zâmbete. Altcineva e tot de opt ani cu iubitul ei și tot o sperie cuvântul ”căsătorie” iar o alta, abia s-a logodit. Părinții mei s-au despărțit dar părinții lor au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Și toate poveștile astea sunt iubire și toate personajele sunt pentru cineva suflete pereche sau pretind a fi.

Cum poate fi totul  atât de diferit și totuși îmbrăcat cu același cuvânt: iubire? Și de ce iubirea este mereu căutarea sufletului pereche? De ce nu poate fi doar o trăire, o senzație ușoară ca roua dimineții care îți atinge tălpile, o liniște, o respirație, o îmbrățișare, un sărut, o noapte pasională? De ce trebuie neapărat să fie o căutare?

Habar nu am unde e. După încercări eșuate și cărări prea încălcite mi-am dat seama că poate e mai bine și liniștitor ca fiecare, nu să își definească iubirea ci să trăiască propria definiție pur și simplu. În ceea ce mă privește pe mine nu mai vreau să fie o căutare sau o așteptare vreau să fie doar clipa prezentă și atât. Unde e și dacă chiar e nici nu mai contează. Până la urmă e mai important ce simți, ce ai simțit, nu că nu mai este sau că-i prea departe. Poate în fiecare care a fost, e un pic din sufletul pereche.

Îl vreau pe acesta!

De ce? Pentru că este mic și ușor.

Mi-am dorit tot timpul un laptop mic pe care să îl pot lua cu mine peste tot. Mai târziu am aflat că se numește laptop netbook.

Să o luăm cu începutul.

Aveam un calculator vechi, care a fost al fratelui unei prietene, care mergea cu pumni uneori și scotea un sunet când se încălzea parcă era aspirator.

Cum îmi place să scriu,  tot timpul mi-am dorit un laptop pe care să îl iau cu mine peste tot și pac, când am câte o idee, să îl deschid și să scriu.

Deci primul lucru la care m-am gândit cu gândul la un viitor laptop a fost: la ce îmi trebuie? Păi să scriu și să stau pe net, să ma uit la seriale, chestii din astea, ușoare. Apoi, eu sunt mai tot timpul pe drum. Fac naveta la serviciu, atunci făceam naveta și la facultate, des mă duc la prietenii mei împrăstiați prin toate colțurile țările și apoi mai am câte un eveniment pe undeva la care trebuie să mă duc. Car în fiecare zi mult prea multe după mine așa că trebuie să fie mic și ușor.

Pasul doi: prețul. Sunt zgârcită, sau bine, mă îndrept ușor spre catalogarea asta. Deci dacă se poate mic și ieftin și bun.

Click pe la magazinele online cu produse IT și mi-am făcut o idee.

Așa am găsit laptopul Asus Eee Pc ba chiar Seashell series. Bun, mic, ieftin, cu care m-am împrietenit foarte repede.

Evident, e ușor să vă prindeți că mai mult de cum arată și ce vreau să fac cu el, nu știu despre laptop-uri.

M-a instruit un prieten când îl cumpăr să întreb de procesor, ce memorie are, dacă are cameră web, bateria cât ține și să nu uit de garanție.

Zis și făcut. Văzut, cumpărat, chiar ultimul, parcă mă aștepta pe mine, un vânzător drăguț care mi-a răspuns dinainte la toate întrebările alea despre laptop și gata era al meu.

Am în el toată viața mea și o relație cu el mai apropiată chiar și față de cea cu iubitul meu. Îmi suportă toate ideile și toate seriale tâmpite.

Și-așa mi-am dat seama că nu e nevoie să știi chiar toate cerințele tehnice despre un laptop dacă știi în primul rând ce vrei de la el. Știți cum e, nu tu alegi drumul ci drumul pe tine, așa e și cu laptopul, te alege el pe tine.

Și-aș vrea ca următorul care mă alege să fie mai colorat, nu negru.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 6.

Apoape de inimă

Dacă aș fi cenușă aș vrea ca ea să se transforme în cel mai frumos cristal să-l poarte la gât, aproape de inimă ... își aducea acum el aminte cu ochii pierduți pe geam la fulgii care cădeau alene. Mai sunt două zile până la Crăciun.

Fiecare ajun de Crăciun e învăluit într-o poveste iar pentru el, acum bărbat în toată firea, era mereu aceeași poveste care avea acum să prindă contur. Înainte de sărbători, când era mic,  ieșea mereu cu Pete, cățelul lui, la plimbare și se uita la toți oamenii grăbiți care alergau prin magazine după cadouri. Era o atmosferă de sărbătoare care se simțea în toată forfota și agitația din micul orășel. Era frumos dar de fiecare dată se simțea prea singur și de câte ori trecea pe lângă magazinul cu bijuterii de pe strada care ducea spre parc se oprea orbit de frumusețea tuturor cristalelor și diamantelor. Se uita la toți acei oamenii care cumpărau și se gândea la ei ca la persoanele care vor aduce unor oameni dragi bucurie.

Of, Pete, vreau să fiu și eu unul din ei. Vreau să aduc și eu bucurie și iubire. ”Când cresc Pete, când cresc. Aș vrea să mă transform într-un cristal, aș vrea să fiu cenușă să facă din el cel mai frumos cristal, ca cel din vitrină, și cineva drag cuiva în lumea asta să-l poarte la gât, cât mai aproape de inimă” , se gândea băiețul, în fiecare ajun de Crăciun, în fața aceleași vitrine.

A trecut Crăciun după Crăciun și acum băiețelul cu Pete era bărbat în toată firea. Orășelul lui mic a rămas în urmă iar el a luat drumul marilor orașe unde a învățat și a devenit un bun avocat. Iar vitrina cu bijuterii era acum la un click distanță.

Se spune că întâlnirea dintre doi oameni pare întâmplătoare, dar se întâlnesc exact când trebuie. Când ieșe din sala de Tribunal, pe holuri, a văzut-o pe ea și în ochii ei visul de Crăciun.

Mână în mână au crescut și au visat de atunci, și acum nu mai era doar cu Pete, își găsise și cealaltă parte rătăcită în lumea asta, omul pentru care s-ar preschimba-n cristal.

Și anul acesta avea să fie Crăciunul pe care l-a așteptat mereu. Nu s-a transformat în cenușă dar era acum ca unul din acele persoane de la magazinul cu bijuterii, care aduce bucurie.

A căutat pentru ea cea mai frumoasă bijuterie cu cristal, acel cristal care pentru el părea perfect și în noapte feerică de Crăciun, lângă brad, i l-a dăruit ei, așa cum visase dintotdeauna. Un cristal aproape de inimă celei mai dragi persoane. Și-uite așa a așezat veșnicie peste tot ce e finit.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 5.

PUMA CREATIVE FACTORY

LOVE THY PLANET

  

    PUMA The Creative Factory – LoveThyPlanet va avea loc pe 25 octombrie, de la ora 11.00 în Club Oxygen , Mall Sun Plazza ( Sector 4 ).

După lansarea cu succes a ințiativei PUMA The Creative Factory, din noimebrie 2010, prin care consumatorii își puteau personaliza online  perechea de pantofi dorită, a urmat ediția limitată de jachete personalizate “T7 by Akcent”.

De această dată, PUMA își extinde povestea designului personalizat cu Love thy Planet, unde vor avea loc o serie de sesiuni artistice precum sculptură, pictură, origami, colaje, fotografie, artă grafică și un moment muzical. De asemenea, se va organiza un concurs, dedicat publicului creativ, care va dori să-și personalize tricoul, folosind Inkodye, cerneală biodegradabilă ce se activează la soare. Atât tricourile PUMA Creative Factory (bumbac organic și bumbac fair-trade), cât  și materiale necesare procesului pe personalizare vor fi complet asigurate.

Cel mai inventiv, va pleca acasă cu suma de 2000 euro. Participanții se vor bucura și de alte premii, articole vestimentare și surprize, marca Puma.

Trebuie să dați un mail de participare la critinafdobrescu@gmail.com