Un produs Blogger.

Leapșa - Aștept 2013 pentru că...

duminică, 6 ianuarie 2013



Nu am apucat să îmi fac o listă, un plan pentru 2013, nici nu îmi dau seama bine ce dorințe am pentru noul an așa că leapșa pe care mi-a dat-o Laurențiu, mai precis Ochiu' Rațiunii, vine la fix și am să răspund, poate mă mai luminez și aflu ce vreau de la 2013.

1.     Aștept 2013 pentru că: nu m-am înțeles foarte bine cu 2012 și cred că nici el cu mine. Antipatie reciprocă.
2.     La anul m-aș muta o lună: oriunde în Franța pentru că este țara mea preferată.
3.     2013 ar putea fi diferit: pentru că încă nu am planuri, liste, doar o dorință de mai bine.
4.     Ultima ceartă cu cineva am avut-o pentru că: nu port căciulă când e prea frig afară.
5.     Sunt dezamăgit de produsul: telefonul meu. Merge bine când are el chef.
6.     Aș mai retrăi luna: mai pentru că a fost singura care mi-a plăcut în 2012 și în care mi-a fost bine, a fost frumos, interesant, vibrant.
7.     Sunt mai înțelept cu un an pentru că: mi s-au întâmplat destule în 2012 ... și am reușit să ajung și în 2013.
8.     Gratis, în clinica unui estetician aș încerca intervenția: implant cu silicon pentru că așa vreau ... de mult.
9.     Aș face schimb de job cu: bibliotecare din orașul meu pentru mirosul cărților vechi.
10.  La sfârșit de an îmi fac întotdeauna lista cu lucruri faine de văzut/făcut pentru că: e oarecum frumos chiar dacă de cele mai multe ori nu o duc la capăt.

Și s-a mai dus un an!

luni, 31 decembrie 2012





S-a scurs un an ca o clipă și doar câteva zile ne mai despart de o nouă linie de start. O altă cursă aproape c-a ajuns la final. O alta stă să înceapă. Nu te întreabă dacă ești obosit, dacă mai poți, dacă mai vrei. Suntem tot timpul într-o permanentă căutare, a noastră, a celor din jur. Mereu numărăm, mereu contabilizăm: un an care a mai trecut, un an care mai vine.
Finalurile mă fac tristă iar începuturile mă sperie. Chiar și de un an mai puțin frumos mi-e greu să îmi iau rămas bun și mă sperie ce ar putea să îmi aducă un altul, nou-nouț, abia împachetat și nedesfăcut încă de nimeni.
E ciudat când privești în urmă și vezi câte lași. Unii oameni, unele amintiri, unele lucruri, unele evenimente, unele experiențe, care nu mai șade bine să le iei cu tine.
Îți smulgi noi promisiuni și fără să vrei îți trezești în tine speranța unui mai bine. Știi că ai pierdut atâtea sau pentru multe ești pierdut, dar undeva acolo, adânc, e sentimentul că poate ceva pierdut se reîntoarce sau ceva nou te va face mai bucuros.
Nu știu ce ar trebui să luăm cu noi și ce ar trebui să lăsăm.

În fiecare an care trece facem alegeri, schimbări, greșeli. Suntem egoiști sau prea darnici. Personaje principale sau secundare în poveștile uneori mizerabile ale vieții noastre. Uneori prea triști și alteori deloc.
Mai trece un an în care am învățat tot sau nimic ori am uitat. Aici, acolo ... am lăsat părți din noi sau am trecut neobservați. Iubiri neînțelese, iubiri stinse sau uitate. Prieteni trădători de care ai uitat sau te-au uitat. Și puțini care mai sunt.
Șoapte, țipete, surâs, oftat, râs, venit, plecat. Toate intră într-un an care îți întoarce spatele în timp ce tu îți întorci ochii spre un altul.
Nu e comedie, nici tragedie.
Ultimul lucru a fost Paris, mon amour, poate singurul lucru pe care l-am iubit și m-a așteptat. În rest doar neînțelesuri, ale mele, ale altora.

A mai trecut un an în care nu am scris nimic doar am recitit. Încă un an în care am rătăcit aievea. Încă un an după care mă întreb și eu de acum ce fac. Mai încolo, în următorul...

Ninge iar și e un alb atât de frumos care acoperă tot. Ce veșnicie frumoasă în fața căreia m-aș cufunda și eu și Lea. Am iubit cuvintele dar ele nu îndeajuns pe mine, ca întotdeauna, mereu și mereu. S-a așternut zăpada.


Așa se încheie, încă nepublicată și nici nu știu dacă vreodată va fi, o carte în care în nopți fără somn și prea multe amintiri am strâns gânduri și frânturi de povești. Aproape de final de 2012 am pus punct și de aici mai încolo, voi mai vedea eu. Pentru asta un an  întreg, nou, mă așteaptă peste vreo câteva ore.

Despre ce a fost și câte-au fost poate nici nu mai are rost. Bun, rău, urât, frumos, toate au încăput laolaltă și ne-au făcut să fim cine suntem astăzi.  
Am avut momente minunate dar și prea grele. Am avut încercări, câteva reușite și câteva eșecuri. Am întâlnit oameni cu povești interesante. I-am dezamăgit pe unii și alții pe mine. De unii vreau să mai aud iar de alții niciodată
Despre ce vreau să fie, e simplu, doar mai bine, doar mai liniște, doar cu oameni mai frumoși la suflet, mai calzi, mai înțelegători, mai cu bun-simț, mai hotărâți, mai puțin ranchiunoși, cu toții sănătoși.
Vreau să mai apuc să scriu despre lucruri frumoase, să ajung prin locuri care să te încarce pozitiv, vreau să aud oameni care spun ceva nu doar aruncă cu vorbe.
Aș vrea îmbrățisări mai calde, mai dese, sincere.
Și sunt multe care încep cu ”sper să”, ”vreau să„ ... și câte vor deveni ... vom vedea, vom aștepta un an nou, despre care vrem să credem că va fi mai bun!


sursa foto: reteaualiterara.ning.com

Cele mai frumoase imagini ... cele mai frumoase amintiri

luni, 24 decembrie 2012



În fiecare zi adunăm imagini pe care vrem să le transformăm în amintiri memorabile. Vrem să le păstrăm vii, să ne bucurăm de ele, să le retrăim cu drag.
De-a lungul timpul aparatele video și foto au evoluat atât de mult încât captează cele mai frumoase momente și le transformă în videouri și poze care parcă au viață în ele. Pentru colecția video a familiei tale din această iarnă o cameră compactă și ușor de utilizat cum este Panasonic HC-V700EP-K este ideală pentru toate momentele deosebite. Nu trebuie să fii tu profesionist pentru că este ea. Înregistrare Full HD, zoom optic, obiectiv cu unghi mare, color night view, stabilizare de imagine, lucrurii de care ții cont când îl alegi cu gândul la toate momentele frumoase pe care le vei avea de filmat.


Paris, mon amour

sâmbătă, 22 decembrie 2012



 Imi place Parisul, tot, asa cum este el, de acum si de alta data. In toate povestile si in toate visele mele m-am plimbat prin Paris, pe toate stradutele, prin toate buticurile si cafenelele. Am rasfoit cu sete fila dupa fila, orice carte despre Paris, orasul boemilor, artistilor necunoscuti, vagabonzilor, indragostitilor, solitarilor, visatorilor, al damelor usoare, al cabaretului, al parfumurilor, al can-can-ului, al matasurilor, al jobenului.
E ca si cum am fost acolo de-atatea si de-atatea ori. In realitate, niciodata, dar Parisul e mereu acolo si asteapta.

La Brasov, am fost la Paris sau mai bine spus, Parisul a fost adus acolo de Teatrul National de Opereta ~Ion Dacian~ din Bucuresti.
Opera Brasov a rasunat de sansonete frantuzesti. Intr-o cafenea cu iz vechi, intr-un nor de fum s-au nascut si s-au stins cele mai frumoase povesti ale Parisului.
Un spectacol frumos ca un vis care la sfarsit te lasa singur, cu gandurile si realitatea ta.

Parisul era pe lista de facut anul acesta. Nu am ajuns chiar acolo dar macar am ajuns aproape, un pic mai aproape.

 

O Campanie Salvati Copiii

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite