În
general ne place să cumpărăm iar știri despre cât și ce cumpărăm, găsim ușor.
Sunt statistici, studii, tabele, care arată că atunci când intrăm într-un
magazin uităm că sacul are fund.
Același
lucru este valabil și în cazul hainelor. Piața românească de îmbrăcăminte este
evaluată la aproximativ două miliarde de euro iar până în 2020 va crește de
peste două ori. Sunt date pe care le-am găsim la o simplă căutare pe internet.
Deci
oricum ar fi, să arătam bine. E drept că unii nici așa nu reușesc dar asta este
altă discuție J
La
bani aruncați pe alte lucruri mai îmi vine să comentez dar la cei care se duc
pe cărți, parfumuri și haine, mă abțin, că pentru astfel de cumpărături mi-ar plăcea și mie să
am cât mai mulți.
Acum,
fie că ieși din casă, fie că nu, găsești o ispită și pe internet, pentru că
sunt site-uri de orice fel, ca să nu mai spunem de haine.
Așa
este de exemplu site-ul divadress.ro unde găsești rochii de seară, rochii de
club, lenjerie intimă, costume de baie. Cum să te abții? Pentru că mereu ai
nevoie de câte ceva, nu? J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu