Ceva ... de 1 Decembrie

De câte ori m-a prins 1 Decembrie lucrând la vreun ziar m-au pus să scriu un articol cu ”ceva acolo de 1 Decembrie”. Cu toate că am insistat că nu sunt cel mai naționalist om, că nu prea știu ce să spun și că la capitoul istorie nu prea mă descurc, nu am scăpat. Și azi la fel: ”Scrii ceva de 1 Decembrie?” Păi, ce să fac? Mai scriu ceva de 1 Decembrie. 

 Și-atunci ca o placă stricată, ceea ce am scris și în altă dată, cu alte cuvinte, am scris și acum. Despre românii care se simt români pe 1 Decembrie. Despre cei care se pozează cu steagul, cântă imnul, își schimbă poza de facebook, își urează ”la mulți ani” și scriu peste tot cât sunt ei de mândri că sunt români. Și de pe 2 decembrie... pauză. Pauză un an de a fi român. Nu îmi plac lucrurile astea și nici nu cred în ele. Dacă ești mândru păi fii în fiecare zi, nu doar pe 1 Decembrie. Cât despre mine, habar nu am cât de mândră sunt. Clar e că nu îmi schimb poza la facebook și mă duc la defilările astea de 1 Decembrie doar pentru că trebuie sa fac o știre. Sunt lucruri frumoase în țara asta. Multe lucruri frumoase despre care am și scris. Sunt, e drept, și o grămadă de lucruri care te întristează. Dar le accept pe toate așa cum sunt. La unele am devenit surdă și oarbă, altele încă mă enervează și de tot ce este frumos mă bucur din tot sufletul. Și cam atât despre țara în care trăiesc. Nu am ales eu să mă nasc în țara asta, s-a nimerit și gata cu povestea asta. Cu siguranță cam aceeași poveste e și pentru alții dar o dată pe an simt nevoia să creadă mai mult. Doar că, din păcate, cu atitudini din astea nu schimbăm nimic.