În orașul cu două bulevarde

Să locuiești într-un oraș mic, de cele mai multe ori, nu îți surâde. Te gândești că este plictisitor, că e totul prea obișnuit, că nu prea ai ce face. Vrei să pleci. Te gândești la un oraș mare, cu alte perspective și avantaje. Uneori ajungi acolo și da, de cele mai multe ori e bine, așa cum credeai. Iar alteori chiar dacă e bine, te întorci înapoi.

Mai am un pic nostalgia orașului mare cu bulevardele lui largi și mai mult de două. Dar nu e chiar atât de rău pe cât pare nici într-un oraș mai mic. Dorul se estompează și dacă te uiți mai bine e chiar amunzant locul în care trăiești.

Toată comunitatea este ca un fel de google. Trebuie să știi unde dai search dacă vrei să afli de ultimul divorț, de ultima bătaie, de ultimul furt ș.a.m.d.

Toată lumea se știe cu toată lumea dar nu se salută, ca pe facebook. Ai o grămadă de prieteni dar nu vorbești cu toți chiar dacă știi câte ceva cam despre fiecare.

E mișto că în era asta a informației nu ai cum să rămâi neinformat. Dacă nu ai auzit tu, cu siguranță a auzit mama ta, sora ta, bunica ta sau a postat prietena ta pe facebook. Deci nu are cum să îți scape cele mai importante informații. 

Taximetriștii rar îți trag țeapă că doar cunoști fiecare străduță. Ar fi chiar culmea să te ducă acasă prin altă parte și să nu știi drumul.

Nu faci niciodată bube de la berea expirată că doar o știi pe cel/cea care ți-o servește, dacă nu cumva și pe patron, adică tot știi pe cineva care să te atenționeze dacă e ceva în neregulă. Rar când se întâmplă vreun incident de acest gen e cea mai proastă reclamă de care putea să aibă parte cineva. În cel mai scurt timp află toată lumea, da chiar toată lumea.

Când e un film bun sau vreun eveniment în oraș nu ai cum să îl ratezi pentru că toată lumea vorbește despre el și oricum nu prea ai ce face și te și duci.

Devii mai creativ. Trebuie să găsești să faci ceva mișto, trebuie să îți umpli timpul cu ceva util, interesant, altfel, trebuie să descoperi ceva care să îi uimească pe cei care repede știu tot. Și nu-i ușor.

Mereu se întâmplă ceva dar suntem obișnuiți și cu asta încât nu ni se pare mare lucru.

Partea mai proastă e că nu ai Mac sau KFC dar na, bine că măcar ai Cola, oricum zic unii că nu e chiar sănătoasă mâncarea asta, dar e bună, de asta îi duci un pic dorul. :)

Dar într-un final e bine și liniște seara pe străzi. :)

Și pentru că așa cum am spus, și în orașul cu două străzi se întâmplă câte ceva, m-am gândit ca de acum, în fiecare joi, să scriu despre palpitanta viață din orașul mic. :)

Nu cred în oamenii drăguți

Oamenii prea drăguți (și nu mă refer la calitățile fizice) nu mi se par sinceri și nici nu prea îi suport. Nu știu de ce. Cred că n-o fi foarte normal dar nu mi se pare prea în regulă un om care e mereu zen, care e extrem de binevoitor în ciuda tuturor barierelor pe care le pui tu.

E bine să fii politicos, să faci fapte bune, să îi asculți pe cei din jurul tău și așa mai departe dar cred foarte bine că toate au o limită. Adică nu în fiecare zi poți fi la fel de drăguț și nu chiar cu toată lumea că doar e normal să ai și tu simpatiile și antipatiile tale.

Îmi plac oamenii frumoși la suflet și îi admir și din fericire unii dintre ei mă și înconjoară și mă umplu de energie. Îmi place să ajut pe cineva și fără să aștept ceva în schimb. Îmi place să cunosc oameni noi cu care să împart idei și pasiuni. Îmi place să zâmbesc și uneori să râd ca nebuna cu lacrimi. Dar toate astea într-o doză normală pentru că da, eu recunosc, am zile în care am niște nervi de îmi vine să dau cu toată lumea de pământ, nu am chef să aud pe nimeni, am chef să stau bosumflată. Și cred că tuturor ni se întâmplă. Chiar tuturor așa că în loc de un zâmbet larg fals și un ton calm prefer din toată inima niște replici tăioase.

Până și cu un operator la telefon care culmea e plătit să nu se enerveze tot ajungi uneori la cuvinte mai puțin delicate și tonuri deloc blânde.

De fiecare dată când dau peste astfel de oameni mă gândesc ce vrea de fapt de la mine?  Poate că nimic și poate că sunt chiar în regulă, poate se străduiesc din greu să fie așa dar eu încă nu îi cred. Încă îi prefer pe cei normali.