Fragmente din viața unei cititoare de profesie

Un titlu interesant, mai ales pentru cineva care tinde să fie cititoare de profesie. Cartea am primit-o cadou de la colegii de muncă, nu știu dacă și cu dedicație sau nu. Oricum sub un titlu interesant și un nume de autoare, de care nu am mai auzit până acum (nu e o laudă e un auto-repoș), Jodie Rhodes, am descoperit o carte în mare parte bună.

Lectura de vineri

Că tot e început de weekend, o carte care se citește ușor și te deconectează, e tot ce avem nevoie. De asta îmi place Paulo Coelho, perfect pentru lectura de vineri. Relaxantă, plăcută, din care fiecare înțelege cât vrea să gândească.

M-am apucat de ”Manuscrisul găsit la Accra”. Au fugit repede cele 80 de pagini și până o termin să vă povestesc mai multe vă las câteva citate de care am prins mai drag. Oricum întreaga carte e ca un citat de care să prinzi drag și să îți aduci aminte când ai nevoie de o încurajare, o vorbă bună, un imbold.

Tag: Vânătoare în bibliotecă

Întâmplător, în urmă cu câteva zile, am găsit pe un blog o provocare tare frumoasă despre cărți. Și cum îmi plac cărțile, pentru că ele sunt ”prieteni reci dar siguri” m-am gândit să îi dau curs. Cu ocazia asta am mai făcut un tur în propria bibliotecă. :)

Timpul îmbătrânește în pripă

Este un titlu de carte care m-a atras și m-a împins să o citesc. Este semnată de Antonio Tabucchi, un scriitor italian, și după cum ne putem da seama încă din titlu, tema principală este timpul, cu toate fețele sale.

Sentimentul unui sfârșit

”Ce știm despre viață – eu care trăisem atât de prudent? Care nici nu câștigasem, nici nu pierdusem, ci pur și simplu lăsasem viața să mi se-ntâmple? Care avusesem ambiții obișnuite și mă acomodasem mult prea repede cu neîmplinirea lor? Care evitam să fiu rănit și numeam asta instinct de supraviețuire? Care-mi plăteam facturile și rămâneam în relații bune cu toată lumea atât  cât era cu putință; pentru care extazul și disperarea au devenit în scurtă vreme doar cuvinte citite cândva în romane?” Se întreabă Tony Webster, personajul lui Julian Barnes,spre sfârșitul cărții. O carte, care de la început și până la sfârșit are imprimată, sentimentul unui sfârșit, fie el că este al iubirii, al adolescenței, al inocenței, al prieteniilor, al căsătoriilor sau pur și simplu al vieții.

Cartea lui Julian Barnes este despre viață, acea viață pur și simplu, în care nu știi niciodată ce se poate întâmpla mâine sau cum dintr-o dată ia o altă întorsătură. Și la un moment dat te resemnezi, căci o dată cu vârsta vine și înțelegerea, pentru că, nu-i așa, ”nu e treaba vieții să te răsplătească pentru merite.”

Nu îți mai clocotește sângele prin venele, îți dai seama că ai aruncat prea multe cuvinte de-aiurea și fără rost, că drumurile nu duc chiar unde vrei sau unele care păreau strălucitoare se termină brusc într-un întuneric greu de înțeles.

Cartea începe cu amintirile lui Tony din timpul școlii, prietenii săi de atunci și iubirea pentru Veronica, ce își va pune cumva amprenta asupra vieții sale și ne va face să credem încă o dată că, undeva, cumva, în viața asta, ne vom mai reîntâlni cu cei care au ieșit pe ușa din spate din viețile noastre.

După o viață liniștită și un divorț la fel, aflat la a doua tinerețe, Tony Webster, este nevoit să se reîntâlnească cu trecutul și să pună la cap la cap anumite amintiri după ce află de sinuciderea fostului său prieten Adrian.

Cartea parcă curge, este scrisă într-un limbaj simplu și dacă stai să te gândești bine, nu citești nimic nou. Viața pură nu e nimic nou pentru nimeni. Asta facem și noi zi de zi. Doar că ”aruncă” cuvintele exact când trebuie, pe pagina care trebuia. Uite, de exemplu asta: ”whisky-ul am descoperit limpezește bine gândurile. Și micșorează durerea. Și mai are o virtute: te îmbată sau dacă bei suficient, te îmbată criță”. Cu siguranță ai auzit asta, dacă nu ți s-a întâmplat asta dar nu te-ai fi gândit că poate fi spus atât de simplu, dar atât de bine.

Pentru o lectură plăcută, relaxată despre viață și drumurile sale, este alegerea potrivită.

Dacă îți plac lecturile motivaționale poți încerca cartea Supă de pui pentru suflet. Se recomandă seara în loc de cină.