Știi vreun job în online?

Dacă da, poți să îmi spui și mie. :)

Dacă ai ajuns pe blogul meu și citești asta cred că un pic mă cunoști. Pe scurt, sunt o persoană energică pe care o ia somnul abia târziu în noapte. Îmi place să scriu, îmi plac cărțile și nu doar să mă uit la ele ci să le și citesc. Când eram mică vroiam să mă fac bibliotecară, de fapt cred că și acum aș vrea, dar sigur nu fac angajări. :)
 

Pentru că mereu îmi place să încerc tot felul de lucruri, să cunosc, să nu îmi pun bariere, m-am dus la facultate la Sociologie. :)Și-acum sunt unii care mă întreabă ”și ce e asta?”, ”ce faci tu de fapt?” Sper să afle și ei într-o zi.  

Cel mai bun lucru pe care l-am învățat în facultate a fost că pot să demonstrez orice dacă vreau și nu mi-e lene să gândesc.

Am încercat câte ceva pe parcursul studenției: cercetări, focus-grup, brainstormig, proiect management up-grade, organizare evenimente.

Am sfârșit jurnalist. :)

Am lucrat în presa scrisă, locală, în județul Bacău. Tot aici am lucrat în radio și un pic în televiziune (dar un pic, că e mai mișto când nu te vede nimeni). Am scris reportaje, investigații, editoriale, anchete, știri. La radio eram omul care aduce știrile și realizam o emisiune despre evenimentele care aveau loc pe plan local, deci am și intrări în locurile unde apar știrile :). Principala pasiune, în schimb, a rămas tot scrisul.

În timpul facultații mi-am exersat scrisul la o revistă de turism și tot atunci m-am apucat de scris pe blog.

Nu sunt cea mai drăguță persoană pe care o întâlnești dar să fac ceva bun și din suflet, mi se pare minunat. Așa am decis să fiu voluntar Salvați Copiii. Acum m-am alăturat unui alt proiect frumos de voluntariat: ”Haideți să schimbăm lumea”.

Mai pe scurt: 
Caut un job sau colaborări în online: content writing, jurnalism online, social media.  Experiență în jurnalism 2 ani. Interesată de colaborări on-line în toată țara.

Dacă știi ceva sau vrei mai multe detalii despre mine sigur mă găsești pe mail la: otiliapintilioaie@yahoo.com sau pe facebook la http://www.facebook.com/pintilioaie.otilia

Nu cred în oamenii drăguți

Oamenii prea drăguți (și nu mă refer la calitățile fizice) nu mi se par sinceri și nici nu prea îi suport. Nu știu de ce. Cred că n-o fi foarte normal dar nu mi se pare prea în regulă un om care e mereu zen, care e extrem de binevoitor în ciuda tuturor barierelor pe care le pui tu.

E bine să fii politicos, să faci fapte bune, să îi asculți pe cei din jurul tău și așa mai departe dar cred foarte bine că toate au o limită. Adică nu în fiecare zi poți fi la fel de drăguț și nu chiar cu toată lumea că doar e normal să ai și tu simpatiile și antipatiile tale.

Îmi plac oamenii frumoși la suflet și îi admir și din fericire unii dintre ei mă și înconjoară și mă umplu de energie. Îmi place să ajut pe cineva și fără să aștept ceva în schimb. Îmi place să cunosc oameni noi cu care să împart idei și pasiuni. Îmi place să zâmbesc și uneori să râd ca nebuna cu lacrimi. Dar toate astea într-o doză normală pentru că da, eu recunosc, am zile în care am niște nervi de îmi vine să dau cu toată lumea de pământ, nu am chef să aud pe nimeni, am chef să stau bosumflată. Și cred că tuturor ni se întâmplă. Chiar tuturor așa că în loc de un zâmbet larg fals și un ton calm prefer din toată inima niște replici tăioase.

Până și cu un operator la telefon care culmea e plătit să nu se enerveze tot ajungi uneori la cuvinte mai puțin delicate și tonuri deloc blânde.

De fiecare dată când dau peste astfel de oameni mă gândesc ce vrea de fapt de la mine?  Poate că nimic și poate că sunt chiar în regulă, poate se străduiesc din greu să fie așa dar eu încă nu îi cred. Încă îi prefer pe cei normali.

Leapșa cu spumă

Mi se pare comic să scriu o leapșă despre bere, personaj feminin fiind. Și tocmai de aia o scriu.

Evident că am băut bere și e bună, uneori chiar foarte bună ar spune prietenii mei care cu siguranță ar fi fericiți că scriu despre chestia asta spumoasă din hamei și apă. Daniel a poftit primul la bere și ne-a invitat la un pahar de cinci grade.

1.     Vă place berea?

Merge. Nu e foarte alcoolizată, e bună vara, e bună când ți-e sete. Deci da, îmi place berea și unele reclame la bere J.

2.     Care este berea preferată?

Păi nu știu. Îmi place berea dar nu exagerez așa. Adică nu sunt din seria: în seara asta ies la o bere ca să am una preferată. Cei din jurul meu care fac asta preferă Tuborg. Deci cred că cel mai des din asta am băut. Acum sincer, nu prea fac diferențe între ele iar singura diferență pe care o sesizes e aia la mintea cocoșului: blondă sau brună.  

3.     Berea îngrasă?

Conform studiilor nu, pentru că nu are multe calorii. Deci am putea spune că e un mit ăsta cu berea care îngrașă. Cred că mai periculoasă e shaorma J

4.     Berea este sănătoasă?

Berea are în compoziția sa grupul de vitamine B, B2, B6, B9, B12, calciu, magneziu, potasiu, antioxidanți, fibre solubile luate de la cerealele folosite în procesul de fabricare, nu conține grăsimi (asta mergea și la pct. 3). Deci cum e?

Și apropo de asta nu am auzit pe niciun consumator fidel de bere să se plângă că-i este rău de la ea. Discuție auzită în autobuz: ”E nebun, mănâncă 2 mici și bea 25 de beri și a doua zi îi este rău și ne spune, băi cred că de la mici”. De aici înțelegem că e foarte sănătoasă.

5.     Berea este aliment?

Berea este bună oricum J

În mintea copiilor

Am petrecut zilele trecute cele mai frumoase două ore din toata săptămâna. M-am jucat. În urma unui proiect care a luat ființă la Onești, ”Haideți să schimbăm lumea”, s-a amenajat un spațiu de joacă pentru copiii de la secție de pediatrie de la Spitalul Municipal Onești. Fiecare a donat ce a putut, cât a putut, așa că un spațiu gol și liber a devenit un loc unde cei mici își consumă energia și uită de boală, pastile, branule.

Cei care s-au alăturat acestui proiect au decis ca două ore pe zi să meargă și să se joace cu cei mici.

Într-o zi obișnuită, că tot am zis eu că vreau anul ăsta zile obișnuite, una din zile nu era acoperită și am zis din senin mă duc eu. Nu știu cum mă voi descurca dar mă duc eu. Monica mi-a dat toate detaliile și la trei eram în fața spațiului de joacă.

A fost minunat! Am uitat pentru o clipă de lumea pe care o lăsasem la ușa spitalului, de problemele mele, de faptul că nu prea mai am loc de munca de vreo câteva ore și tot felul de alte griji și probleme.

Am colorat, am jucat popice, am desenat, m-au învățat jocul cu iepurașul, am jucat fotbal, nu te supăra frate, am făcut puzzle, am râs din toată inima și sincer. Am avut grijă de niște oameni mici dar care sunt mai oameni decât oricare om mare.

Nu se cunosc dar își împart culorile între ei, se ceartă dar se împacă și uită.

Zâmbesc sincer și spun dacă ceva nu le place, dacă au obosit, dacă s-au plictisit.

Sunt bolnavi dar nu ai crede o clipă asta la câtă energie au.

Nu știu dacă au trecut repede sau greu cele două ore dar pentru o clipă nu m-am mai gândit la mine ci la ei. Pentru o clipă am dat în mintea copiilor și mi-am consumat în cel mai frumos mod posibil energia. E drept că poate părea un pic obositor să vorbești cu toți, să le auzi țipetele, să te împarți pentru câți sunt, să te doară spatele de câte ori te-ai aplecat și ridicat după popice sau minge. Dar într-un final e doar bine.

Duminică o să fiu din nou acolo, pe unii am să îi revăd, pe alți nu și asta nu e de rău, chiar de bine, e semn că s-au făcut bine și sunt acasă, lângă părinții lor.

O altă zi obișnuită se va transforma într-una specială, pentru mine, pentru ei.

Și aștept cu drag să mai fac asta pentru că este un lucru bun pe care îl dau gratuit și nu e nimic mai frumos decât să aduci bucurie fără să vrei ceva în schimb.

Așa că dacă aveți ocazia să faceți voluntariat, orice, să nu ratați ocazia pentru că o să vă transformați cele mai obișnuite zile în cele mai frumoase zile.

Zile obișnuite

Și s-a lăsat o liniște ciudată și nici măcar nu știu dacă seamăna cu acea liniște care prevestește furtuna.

Mereu mi-am dorit multe, pe rând sau de-odată. Pe unele le-am primit, pe altele nu.

A trecut deja mai bine de jumătate din prima lună a anului 2013 și nici până acum nu mi-am făcut o listă cu lucrurile pe care mi le propun sau mi le doresc. Nu știu dacă vreau ceva anume și nici nu am vreun plan măreț pentru anul acesta. Într-un fel mă simt liberă și mai deschisă. Aștept să vină spre mine și ce îmi va plăcea voi păstra. Nu am un număr de cărți pe care să le citesc anul acest, vor fi doar câte voi putea. Nu mi-am propus să scriu în fiecare zi nu știu cât, ci se va întîmpla de câte ori pot și vreau și cu siguranță se va întâmpla când trebuie.

Nu vreau să mă îngraș sau să slăbesc ci doar să mă simt bine eu cu mine.

Nu vreau să îmi cumpăr ceva anume sau să merg pe  undeva anume. Se vor întâmpla ele cu siguranță.

Să nu mai fumez. Și cred că asta mi-am propus-o de multe ori și o dată, până într-o zi chiar mi-a ieșit. Dar acum voi fuma și probabil în ziua aia aparent obișnuită se va întâmpla ceva și voi spune pas. Poate anul ăsta, poate la anul, habar nu am dar nu am un termen anume, pentru că se va întâmpla când trebuie.

Să ... nu știu, sunt multe care la început de an încep cu ”să”: să mă-ndrăgostesc, să călătoresc, să cunosc pe cineva special, să mă rog, să-mi schimb locul de muncă, să învâț ceva nou și multe altele rătăcesc prin atâtea liste.

Eu am ieșit din schemă și ce va fi, va fi. Cu siguranță se vor întâmpla lucruri și bune și rele, pentru că nu le poți opri. Vor veni spre mine și vor pleca de la mine.

Cu siguranță în zilele potrivite îmi voi aduce aminte de dorințele mele și voi crede atunci că e potrivit acum să le creionez.

Vreau zile obișnuite pentru că de cele mai multe ori lucrurile cele mai frumoase sau cele mai urâte ți se întâmplă în zilele care încep ca unele obișnuite. Deci să fie cât mai multe zile obișnuite, indiferent de vor aduce bine sau rău.