Îmi spunea
cineva că își aduce aminte de o toamnă în care frunzele s-au colorat frumos … și
de-atunci am stat și m-am gândit că pentru fiecare dintre noi, o toamnă are
câte o amintire, câte un dor, câte un zâmbet.
Când spui toamnă
cu siguranță îți aduci aminte de primele zile de școală, de plecarea de-acasă
la liceu sau facultate, de iubirea pe care ai lăsat-o-n grija verii, de mâinile
mamei gătind pentru iarnă, de lemnele bunicilor.
În timp aduni și
mai multe în tolba cu amintiri, cum ar fi, uite, toamna cu frunze colorate, sau
toamna în care am fost cea mai fericită, sau toamna în care am plâns cel mai
mult, sau toamna cea mai friguroasă, sau toamna …
Eu îmi aduc
aminte de toamna în care am plecat la facultate și de toamna în care m-am
reîntors acasă, de toamna în care l-am văzut plecând pe cel care credeam că va
rămâne mereu, de toamna în care zâmbeam îndrăgostită, de toamna în care s-a
așternut liniștea așteptărilor.
De toamna asta …
cred că îmi voi aminti ca de o toamnă caldă în care mi-a fost dor de multe: de
frunzele colorate, de eșarfele pe care aș fi vrut să le port, de ceaiul pe care
nu l-am bătut niciodată privind oamenii de pe stradă de la geamul lui, de
poeziile lui Bacovia pe care nu am avut timp să le citesc, de ”Convorbirile de
joi” pe care abia le-am citit, de cineva pe care am rănit, de cineva care m-a
uitat mai repede decat a crezut, de cineva care a fost doar un calator grabit.
Câte toamne …
câte amintiri … atâția ani … pe toate le purtăm după noi. Tu, câte toamne și
câte amintiri ai?
Postări
