O străbunică

Era o uşă mică şi veche din lemn. Un lemn atât de uscat că-şi pierduse şi culoarea. Nici măcar încuietoare nu avea şi îi auzeai scârţâitul de câte ori se deschidea. Se bălăngănea şi mereu te izbea în spate. Te enervai şi dacă nu aveai o frică prea mare de Dumnezeu ca ea, nu scăpai fără sa înjuri. Era uşa magaziei de rumeguş. O încăpere destul de lungă cu un acoperiş jos şi mereu plină până aproape de tavan. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată goală. Nu ştiu nici măcar cine îi aducea rumeguşul acolo. Ştiu doar că era mereu plină. Abia târziu mă gândeam oare cum se umplea magazia de avea mereu un aer apocaliptic. Ai crede că făcea ceva vrăji dar nici vorbă pentru o bătrânică cu prea multă credinţă în Dumnezeu. Nu îşi începea ziua şi nu şi-o încheia fără o rugăciune şi fără să citească din Biblie. Iar vrăjile şi Dumnezeu nu locuiesc sub acelaşi cer.