Un produs Blogger.

Când timpul se oprește în loc

vineri, 28 septembrie 2012



”Habar nu am de ce ne-am despărțit”, a șoptit el și eu am dat din cap a aprobare. Nici eu dar ce mai contează acum când fiecare și-a scris povestea lui.
Ne-am revăzut după o vreme în care a curs destul timp încât fiecare să fi trăit destule, multe, singur sau lângă alții.
Ne-am îmbrățișat cald, ne-am zâmbit ca odinioară deși acum eram străini unul de altul și ne-am împărtășit tot ce am trăit.
Am povestit cum fiecare din noi ne-am găsit fericirile sau le-am pierdut, ce vise mai avem, ce dorințe, ce realizări, ce am mai citit, ce am mai văzut, pe cine, de ce am plâns, când am plâns, cât am râs. Toate câte s-au întâmplat în lipsa unui noi.
Ne-am amintit ca de fiecare dată de tot ce am trăit. Acum povestim cu zâmbetul buze, deși poate e cel mai amar. Am stabilit atunci să păstrăm doar amintiri frumoase căci” a curs” prea multă poezie că să fie totul șters.
Câte drumuri am făcut să ne vedem, câte programe, câte telefoane, câte planuri… Toate într-o zi au fost înghițite. Nu a fost vina nimănui. Nici a mea, nici a lui. Nu ne-am îndrăgostit de altcineva, nu ne-am mințit, nu s-a stins, pur și simplu s-a terminat.
E ciudat, atât de ciudat că și noi încercăm să înțelegem asta. Nu știm cine pe cine a părăsit sau de ce. Doar nu am mai făcut drumul unul spre altul.
Știam amândoi de atunci că ceea ce se termină odată e pentru totdeauna, o stea nu strălucește de două ori. Și-am înlocuit totul cu prietenie.
Din când în când vrem doar să știm că suntem bine și atât. Din când în când vrem doar să ne mai vedem ochii. Citim mereu același dor care nu se va șterge niciodată și-a atunci e momentul când timpul parcă se oprește în loc. Când luăm o frântură din trecut și ”o mângâiem” agale. Când luăm o clipă din viitor și o facem cum am fi vrut noi să fie. Totul e suspendat undeva deasupra unui neant dar e poate mai intens ca orice alt lucru trăit.
Aceeași îmbrățisare la final, același zâmbet și nicio promisiune. Aceeași lacrimă invizibilă în colțul ochiului, aceeași privire aruncată peste umăr și același gând ”iar am oprit timpul în loc doar pentru noi … of, dulce-amară amintire”.

Basme, doar în basme

Se spune ca sunt oameni care de departe par ceva si de aproape nimic. Acelasi lucru il poti spune si despre lucruri. De multe ori cand te-ai uitat mai aproape ai vazut altceva.
Si dupa acelasi tipar de multe ori ai simtit ceva dar mai de aproape era altceva.

Și atunci îmi vine întrebarea, în lumea asta, chiar există suflete pereche? Toți care apar în viața ta  sunt doar scurte opriri care te duc mai aproape de destinația finală?
Ce e de fapt iubirea? Când știi că vine? Când știi că pleacă? Și când îți dai seama că e el, că trebuie să respiri ușurată că va rămâne acolo, că va fi….că nu e nevoie să îți promită, te face să simți pur și simplu.
Am fost învățate să credem în basme cu prinți și prințese cu sfârșit fericit, basme pe care am sperat la un momendat să le trăim. Îmi vine să spun acum, doar basme, nimic adevărat, cred că lucrurile în viața reală stau altfel. Cred că prinții și prințesele aparțin altui timp, unui prea trecut sau a unui care nu va mai veni niciodată.
Ce s-a întâmplat cu: „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți?” De ce azi dragostea se termină cu: „și au trăit fericiți până dimineață?”
Poate că nu există, poate că nu am căutat unde trebuie, poate că iubirea e doar pentru cărți, poeți și poezie.
Poate povestea asta cu suflete pereche e doar o invenție dulce care ne face să mai sperăm că dacă nu e azi, poate e mâine. Totul e poate sau nimic.

 

O Campanie Salvati Copiii

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite