Să susținem sportul local

Pentru o perioadă, cât m-am ocupat de rubrica de sport al unui ziar local, am avut ocazia să stau de vorbă cu antrenori și sportivi, deopotrivă. Cantomente, ore întregi de antrenamente stau ascunse sub medaliile și zâmbetele de la final. Dar cu toată munca, majoritatea au spus că nu își mai pot închipui viața acuma fără sport.

Antrenorii lor se mândresc cu ei chiar dacă de multe ori mi-au spus că în sport nu se mai face performanță ca odinioară pentru că nu mai este la fel de bine promovat.

Pentru sport, pentru sănătate și pentru munca tuturor sportivilor ar trebui să ne înscriem în Campionatul Național de Știri Sportive, o campanie a celor de la Blogal Initiative și sportlocal.ro. Trebuie să ne susținem sportul și sportivii locali.

Și pentru că și în sport cel mai bun este premiat, cel mai activ jucător din Campionatul de Știri Sportive va primi 100 de euro.

Tocmai pentru că am cunoscut atâția sportivi și am scris despre atâtea competiții, spun da, susțin sportul local, sportul oneștean și implicit județul Bacău.

În primul rând pentru fetițele care la 7 ani, după școală, se duc la antrenamentele de gimnastică și visează să ajungă ca Nadia Comăneci, pentru că e de-a lor, din Onești. Ele mi-au spus că atunci când cad de pe bârnă, se ridică, zâmbesc și cu siguranță data viitoare vor reuși. Și au 7 ani, și mi-au dat cea mai frumoasă lecție de ambiție.

Susțin sportul local pentru Diana Chelaru, o altă gimnastă din Onești, care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Londra. Pentru atletele legitimate la clubul din Onești care ne reprezintă la diferite Campionate de Cros. Pentru Bianca Perie, care a fost sportiva anului în 2011.

Pentru că în Onești a avut loc după mult timp o Cupă de Box care a avut un real succes, pentru gala Local Kombat unde au fost prezenți luptători din țară și străinătate iar Pitbull (Ionuț Atodiresei) și-a apărat centura, pentru toate competițiile de badminton care au loc des în zonă, pentru turneele de backgammon

Sunt atâtea competiții și atâția sportivi care trebuie să fie cunoscuți. Trebuie să dăm sportului o șansă și să ne promovăm propriile valori.

Obiectele pierdute în casă

Nici acum nu pot să înțeleg cum unele lucruri dispar în casă și nu le mai găsești de parcă le-a înghițit pământul. Deseori mi s-a întâmplat așa cu telefonul. Doar că era simplu, rugam pe cineva să mă sune și se rezolva. Mai greu în cazul cerceiilor pentru că pe ei nu îi poți suna și de-a dreptul enervant în cazul telecomenzii. Pe vremea când încă mă mai uitam la televizor nu mi s-a întâmplt o dată, ci de vreo câteva ori să o pierd și dusă a fost. Am căutat-o peste tot dar nici urmă de ea.

Pe atunci era mai greu să mai găsești una care să meargă, acum cred că e foarte simplu, găsești telecomenzi universale sau același model la magazine de specialitate sau pe unele site-uri. Pe atunci, nu prea. Scuturai cearșafurile, te uitai de ’nșpe mii de ori, te uitai prin dulap, că deh,  nu te uiți de acolo la televizor, dar mai știi ce ai făcut. Și tot așa.

N-am să înteleg niciodată cum putem pierde ceva în casă și culmea nu îl mai găsim sau și mai culmea, îl găsim fix după ce nu ne mai trebuie că l-am înlocuit. Unde se ascund toate lucrurile astea? :)

”Abia aștept sa plec de aici”

Nu mă pot bate cu pumnii în piept că vai, ce naționalistă sunt eu, dar mă străduiesc, chiar dacă, e drept, uneori mă enervează ignoranța, delăsarea și impolitețea pe care o văd deseori în jurul meu. Dar tot mai cred că va fi bine.

De unde mi-a venit ideea să scriu despre asta? Păi, prietena mea a plecat în Franța imediat după ce a terminat facultatea. A vorbit tot timpul frumos despre România și români ajunsă acolo, cu gândul că măcar atât să facă pentru țara din care a plecat. Și ea chiar credea în ce spunea.

 Astăzi, până să se urce în avion m-a sunat și pentru prima data m auzit-o spunând: ”Abia aștept să plec de aici”.

Și i-a venit să spună asta după ce:

-         a vrut să meargă la schi și pentru că au anunțat la televizor că din cauza vremii nu se poate schia s-a gândit să sune în Poiana Brașov să verifice exact. A primit un da scurt, după care i-a închis telefonul în nas. Și, ghici ce? Când a ajuns acolo toate pârtiile erau închise.

-         a fost la coafor și nu i-a venit să creadă cum cea care o tundea și-a expediat o clientă cât ai clipi. Deși, tăiatul vârfurilor părului ei mai dura câteva minute, când a intrat o doamnă să întrebe dacă are timp să o tundă i-a spus sec nu și atât. Nici dacă să mai revină, nici când, nimic, doar nu. Mișto, parcă ți-ar veni să te mai duci la un astfel de coafor.

-         cireașa de pe tort: i-a dispărut în aeroport ipad-ul. Evident, s-a dus și a semnalat cele întâmplate și pentru că are un program (cu siguranță posesorii de Apple știu despre ce e vorba) le-a explicat celor de acolo, unde și cum i-a fost localizat ipad-ul.  Deci, dacă ar căuta pe acolo poate i l-ar găsi că în el are toate datele firmei unde lucrează. A plecat fără el pentru că în camera unde a fost localizat ipadu-ul nu se poate intra, că este de securitate, că de acolo pleacă și vin președinții din diferite state și nu au voie să intre. Și gata. Dacă îl vor găsi cumva îl vor duce la obiecte pierdute.

  

Și a mai avut câteva conversații de genul celor de mai sus care i-au trezit mai mult ca niciodată dorul de Franța. Cu siguranță îi va trece și iar îi va fi dor de țara ei și va uita toate astea ... mai grav e că ele se vor mai întâmpla, că probabil vom întâlni și noi, dacă nu deja am întâlnit, astfel de oameni sau vom fi martori la astfel de întâmplări care te fac să vrei să te tot duci.Nu cred neapărat că e o idee bună cu plecatul, dar uneori...