Răfuieli cu mine

Am o grămadă de nervi pe care mi-i port singură, mie. Am o gramadă de răni care sunt ferm convinsă că nu mai trec căci nici măcar după atâta timp nu mai prind crustă. E doar carne vie. Mereu renunţ la ceva pentru un altceva de care nici măcar nu sunt sigură că e bun. Tot timpul aflu din mers de fapt ce vreau şi aşa m-am învăţat. Să-mi fie mersul o fugă, mereu, fără să fiu convinsă că la linia de final voi obţine ce vreau sau dacă voi obţine, e de fapt chiar ceea ce îmi doresc. Da, te-ai prins, nu prea îmi sunt cea mai bună prietenă în ultima vremea pentru că pur şi simplu sunt nervoasă pe mine, compromisurile mele, alegerile mele, zilele mele. Singura parte bună e că din răfuieli din astea mai descoperi câte ceva la tine, bun sau rău pentru a îndrepta. Nu mai fac des fapte bune iar dacă le fac cred că nici nu mai îmi acord timp necesar să mă bucur de asta, să meditez la ele. Vorbesc cu o mână de prieteni pentru că pentru restul, aflaţi mai departe de mine nu îmi fac timp decât o dată pe săptămână să îi sun. Nu mă uit la televizor pentru că meseria mea de jurnalist m-a lecuit dar petrec ore întregi pe facebook. Nu am mai răsfoit o carte decât în mediul virtual şi urăsc asta dar nu am când altcumva. Nu mai am nimic profund, scriu rar şi deci din ce în ce mai prost. Mi-e greu să aşez două cuvinte uşor pe hârtie. Mă duc rar pe la bunica mea cu toate că ea mă aştepta în fiecare zi şi aceeaşi poveste e şi în cazul tatălui meu, rar, tot mai rar şi aceeaşi veche scuză. Mi-e dor de un timp mai bun şi de călătorii, fie ele şi interioare, de noi descoperiri, de vechi oameni. Mi-e dor să am încredere în oameni fără să fiu dezamăgită de ei. Mi-e dor să nu mai fiu surprisă de reacţiile ciudate şi răutăcioase ale unor oameni pe care îi simţeam atât de aproape. Când o să îmi intre odată în cap că totul e relativ şi nimic veşnic? Când o să înţeleg că dacă astăzi, cineva îţi este cel mai bun prieten nu înseamnă că şi mine va mai întreba de tine? Când nu o să mă mai uimească că oamenii dragi mi nu îşi ţin tot timpul promisiunile? Am o grimasă pe faţă care parcă mi-a devenit de ceva vreme prietenă. Nu ştiu să spun exact în limbajul semnelor cam ce înseamnă: regret, neînţelegere, frustare, silă. Clar e că înot în ape tulburi. Nu vreau un ţărm să mă opresc ci cred că doar … o îmbrăţişare caldă şi mai mult decât orice sinceră.