Gimnastică în orașul Nadiei Comăneci

Oneștiul este sinonim cu gimnastica și cunoscut în lume ca orașul Nadiei Comăneci, prima gimnastă din lume care a primit nota zece la un concurs.

Astăzi, fetițe de 7-10 ani, vin la gimnastică pentru că o au ca model și speră într-o zi să le iasă exercițiul pentru care se antrenează, perfect.

Gimnastica este un sport frumos dar care cere multă muncă și disciplină. Dar dacă stai de vorbă cu orice gimnastă îți spune că merită și rar pomenește de eforturile din spatele unui exercițiu reușit.

După ce au concurat la Deva, la o competiție de gimnastică care avut loc în toamna anului trecut, am stat de vorbă cu gimnastele de la CSM Onești pentru a-mi povesti de competiție dar și despre ce înseamnă să faci gimnastică.

Răspunsurile lor e semn că sportul te maturizează frumos, te ambiționează, îți oferă disciplină.

Una dintre sportive, Rachel Marie Ilie, a spus că în cadrul competiției cel mai mult i-a plăcut la bârnă. ”Am avut puține emoții la bârnă, a fost bine. La sol mi-a plăcut iar foarte mult pentru că la sfârșitul exercițiului m-a aplaudat toată lumea. La paralele nu a fost bine, nu era bun aparatul și mă durea mâna.  Îmi place foarte mult gimnastica, e puțin greu dar merită.

O altă gimnastă, Ștefania Maria Orzu, are doar 12 ani și visează să ajungă la Olimpiada de la Rio de Janeiro. Despre competiția de la Deva a declarat că ”am avut emoții dar puține. Am mai multă experiență acuma. Mi-a plăcut solul, bârna iar la paralele am avut un pic ghinion. Mi-au alunecat palmele. A, vrut să fac gimnastică de la 4 ani, când mă uitam cu părinții mei la televizor la Olimpiada de la Atena, din 2004. Părinții m-au adus abia la șapte ani. Am avut ceva de recuperat dar merită.”

Ștefana Coman, în cadrul competiției a pierdut medalia pentru că nu s-a descurcat foarte bine la sol dar asta nu a împiedicat-o să vorbească frumos de sportul ei. ”A fost foarte bine la Deva. La sol a fost frumos, concurența a fost foarte strânsă. Am concurat cu gimnastele de la Deva. Am pierdut medalia pentru că am câlcat pe dungă dar sunt mândră de mine, oricum am evoluat. Gimnastica este foarte frumoasă iar meritele pe măsură. Acum vreau să ajung la olimpiadă și apoi antrenoare de gimnastică.”

Gabriela Ababei la doar 11 ani, a fost pentru prima dată la Deva și cel mai mult i-a plăcut exercițiul de la sol. ”Când văd că îmi reușesc elementele încerc să zâmbesc și contează mult. Așa te aplaudă lumea. Nu prea am avut emoții și dacă ratez mă gândesc să nu bag în seamă. Am făcut gimnastică în Italia de la cinci-șase ani, apoi am venit la Onești.

Alexandru Maria Pârghie are 11 ani și atunci când a evoluat la bârnă se gândea doar să nu cadă. ”Este a doua oară când particip la Deva. Sunt aici la CSM de cinci ani. Diana Chelaru este un exemplu pentru mine. Îmi doresc foarte mult să devin antrenoare.”

Daniela Dumitrașcu este o altă gimnastă, venită la Onești tocmai din județul Vrancea, din Popești. ”În august am fost să mă ia la lot. Îmi place să fac sport și de la cinci ani și jumătate fac gimnastică. Stau la internat, uneori mi-e dor de ai mei dar mă iau cu celelalte fete, ne înțelegem bine. Nu pot să merg la olimpiada de la Rio, că voi fi prea mică atunci, dar vreau oricum să ajung cât mai departe și să mă fac mai încolo antrenoare.”

Povestea lor este un motiv în plus să susținem sportul local. Tocmai de aceea ar trebui să ne înscriem tot mai mulți în Campionatul Național de Știri Sportive, o campaniei a celor de la Blogal Initiative și sportlocal.ro. Dincolo de faptul că faci un lucru bun susținând și promovând sportul, cel mai activ jucător din campionat va primi și 100 de euro.

Despre lipsa răbdării

Răbdarea nu este punctul meu forte. M-am tot străduit și încă o mai fac, să fiu un om mai calm, dar îmi iese un pic. Dacă nu fac mai multe de-odată, dacă nu mă foiesc de șaptezeci de mii de ori până îmi găsesc locul, dacă nu ridic un pic tonul când văd că nu înțelegi, dacă nu dau din picior nervos când mă enervezi sau mă pui să aștept de-aiurea, nu mai sunt eu, clar.

Aia cu fii Zen, blând, fii ca o panseluță draguță și delicată nu sunt valabile pentru mine mai mult de cinci minute.

Trebuie să îmi placă prea mult de cineva ca să am dintr-o dată răbdare și chef de vorbă.

Ce-mi veni cu ideea asta? Am dat de un site, este vorba de exclusivdesing.ro, care produc căzi de baie, piscine și jacuzzi, și mi-am dat seama că nerăbdarea asta o manifest și când vine vorba de ales între a face o baie sau un duș.

Dușul e mai rapid, mai simplu, pe când statul așa în baie să te relaxezi, cu spumă, lumânări sau mai știu eu ce, e foarte bun doar când vreau să îmi imaginez ceva romantic și atât.

Am văzut pe site că e o întreagă poveste în spatele unei căzi sau a unui jacuzzi și sunt o grămadă de modele. Așa că pentru om mai calm, mai sofisticat, poate chiar și mai romantic ca mine, când își va proiecta casa visurilor, site-ul e ideal.

Leapșa de experiență

Nu am ajuns la vârsta pe care mulți ar putea-o numi respectabilă :) (cu toate că nu știu exact care e asta, dar cu siguranță voi afla) ci sunt mai degrabă la aia în care sunt întrebată ”câtă experiență ai?” Irina m-a provocat la o leapșă exact despre experiență. Mai precis cum mă influențează experiența (adică educație, joburi) în activitatea blogosferică.

Păi să vedem educația ce a făcut: mi-a plăcut să scriu și să citesc iar o bună perioadă eram ferm convinsă că mă voi duce la facultatea de jurnalism. Nu am făcut asta și am ales Sociologia. Probabil că mulți nu vor fi de acord cu ideea mea, dar am optat pentru altă facultate în defavoarea jurnalismului cu gândul că: să scrii nu te poate învăța nicio facultate. Cel mult te disciplinează, te învață tehnică, dar atât. Am zis că asta o învăț eu singură și am ales altceva. Jurnalismul l-am învățat și îl învăț practicând. Am ”prins” multe lucruri în facultatea de Sociologie, care m-au ajutat și mă ajută în blogging: să simt povestea, să simt omul, să văd ideea din spatele unei acțiuni.

Jobul, în primul rând, a fost exercițiul scrierii. :) Și în ce sens, am să explic imediat. Că tot am zis că sunt în perioada în care aud des întrebarea ”câtă experiență ai?”, răspunsul e că în presa scrisă am experiență vreo doi ani. Am lucrat ca redactor și am scris destule despre multe. Mai de bine, mai de rău. Mai cu vână, mai slăbuț. Dar am scris. Și când tot scrii așa îți formezi un obicei și astfel să pun mâna să scriu un articol și pe blog venea de la sine. În plus, aflând mereu ce se mai întâmplă, îmi găseam ușor inspirația și pentru blog.

Prin urmare, pe mine m-au influențat în bine și chiar m-a ajutat experiența în activitatea mea de blogging, ba chiar îmi vine să spun că ar fi fost păcat să nu am și blog după traseul pe care l-am avut până acum. :)