O statiune data uitarii: Slanic – Moldova

Supranumita candva Perla Moldovei, statiunea Slanic-Moldova, a ramas undeva in coltul Moldovei singuratica si trista. E o perla innegrita de necrutatorul timp care nu mai straluceste ca alta data si nu se mai bucura de acelasi impresionant numar de turisti care o viziteaza.
Chiar daca astazi se pare ca nu mai atrage atentia nimanui ramane totusi un loc incarcat de istorie, un loc cu povesti frumoase, un loc cu peisaje minunate in care natura isi arata adevarata maiestrie.
Despre aceste locuri s-a mentionat pentru prima data in hrisovul dat de Constantin Cehan Racovita la 1 ianuarie 1757 cand intreaga vale a Slanicului facea parte din mosia singurului domn din epoca fanariota, nascut intr-o familie pur romaneasca la Racova si care a ocupat in doua randuri scaunul Moldovei.
Inainte de moartea sa daruieste aceasta mosie Epitropiei spitalului Sfantu Spiridon. Pe la 1801 mosia a fost data si tinuta in arenda de serdarul Mihalache Spiridon. Acesta este si cel care intr-o partida de vanatoare descopera primul izvor. Ulterior s-au descoperit alte si alte izvoare cu apa binefacatoare.
De-a lungul timpului apele izvoarelor acestei statiuni au fost comparate cu apele minerale de la Karlovy Vary, Vichy, Aix-les-Bains. Tot datorita acestor ape, premiate la nenumarate expozitii a primit si numele de Perla Moldovei.
De-a lungul timpului in statiune au poposit numerosi turisti dornici de a degusta apele tamaduitoare.
Unul dintre cei dintai drumeti care au poposi in statiunea care abia incepea sa-si aseze temeliile, a fost Veniamin Costache, mitropolitul carturar al Moldovei, in vara anului 1816.
Printre numerosii drumeti care au urcat pe valea stramta a Slanicului au fost si scriitori care au lasat descrieri ale vremurilor respective.
Unul dintre acestia este povestitorul Nicu Ganea care lasa marturii din viata statiunii in jurul anilor 1890-1900 in nuvela „ 2 zile la Slanic” : „ stancile cele fioroase care stateau atarnate deasupra capetelor calatorilor, excursiile pe cai de munte la Poiana Sarata, petrecerile ori plimbarile la Cascada, vanturisul cel turbat al apei, care de cand lumea se lupta cu stancile si cum hierbe apa printre chietre de te ameteste cand ii vezi.”
Consulul Rusiei in Moldova, Wilhem de Kotzebue a descris drumul anevoios de-a lungul Slanicului umflat de ploi, viata grea din statiune si pustietatea locurilor dand in acelasi timp si primele date despre inceputurile statiunii.
Cea mai impresionanta descriere a fost cea a lui Alexandru Vlahuta: „ Deodat inaintea noastra se descopera luminoase-n rama lor de codru Baile Slanicului-Sinai Moldovei. Aici valea se-nchide din toate partile, o hora de munti o prind de mijloc si apele clocota gramadite ca-ntr-o palnie. Zbucnesc din stanci izvoarele binefacatoare descoperite acum o suta de ani de serdarul Mihalache Spiridon care vana cerbi si ursi, pe unde ne plimbam noi astazi in cantecul muzicii”.
Si marele povestitor Ion Creanga a poposit in cateva seri la Slanic-Moldova.
Tot aici a cantat si George Enescu la varsta de doar 8 ani chiar daca in afise se prezenta ca ar fi avut 9 ani : „ Concert in folosul saracilor: George Enescu in varsta de numai 9 ani”. A prezentat recitalul fanteziilor lui Singlee pe ariile din „ Fata regimentului” si o alta fantezie a aceluiasi compozitor pe arii din „ Faust”.
Statiunea cunoaste probleme in perioada primului razboi mondial in care se produc mari distrugeri. La sfarsitul razboiului Slanicul era o ruina si asa a ramas ani buni. Trupele austro-ungare si germane incercau sa-si deschida drum pe linia Targu-Ocna- Adjud- Marasesti spre inima Moldovei. Pentru a pune stapanire pe Slanic-Moldova dadeau repetate atacuri peste muntii Cerbu si Pufu.
Renascand ca pasarea Phoenix din propria-i cenusa cunoaste un avant extraordinar reusind sa-si recapete stralucirea. Dupa nationalizarea statiunilor balneoclimaterice, Slanic-Moldova isi ia si mai tare avantul: este racordata la sistemul energetic national, ia nastere o policlinica, se fac reparatii capitale, se construiesc noi cladiri, sanatoriul este dotat cu aparatura si instalatii moderne. Din anul 1974 a fost declarata statiune de interes international.
Acum nu mai e decat o pasare cu aripi frante al carui zbor nu se face decat in jos. A cunoscut o usoara decadere incepand cu anul 1998 ca dupa inundatiile din vara anului 2004 statiunea sa intre intr-un impas mare.
Bani putini, investitori neinteresati, afaceri necurate, destin si lista ar putea continua. Sunt multe lucruri, deloc demne de laudat, care au facut din Slanicul de alta data unul doar al timpului de alta data. Astazi este un peisaj destul de dezolanta: pustiu cat vezi cu ochii, constructii neterminate si gri, oameni ai locului saraci care din cand in cand mai spera ca Slanicul va fi din nou Perla Moldovei. Baza de tratament si ea este cam subreda in ceea ce priveste numarul de locuri. Ar fi multe de facut dar niciodata nu ar fi prea tarziu. Cu strategii bine puse la punct, cu proiecte bine facute si gandite, cu intentii bune, cu oameni drepti se pot face lucruri frumoase care ar aduce din nou farmec statiunii. Din pacate va mai trece ceva vreme pana cand vom invatam sa apreciem locurile noastre frumoase, pana cand vom pretui si pastra ceea ce natura ne-a dat.
E uneori prea trist sa vezi locuri frumoase dar pustii, oameni saraci in locuri bogate si turisti care pleaca spre alte si alte tari in destinatii turistice. Asa-i la noi in Romania, locuri frumoase pier iar imitatiile renasc.
Citind poate va intrebati „ ce sa fac eu ca sa schimb ceva?”, ei bine poti sa faci chiar tu, drag cititor, chiar daca te crezi doar un simplu roman. Poti sa incepi ca pe lista lucrurilor DE FACUT sa adaugi sa te duci sa vezi Slanicul. Ti-am prezentat un pic din istoria ei, ia o carte si citeste tu mai multe, cauta, cerceteaza si apoi du-te printre oamenii locului sa afli noi si noi povesti. Spune-i apoi unui prieten sa faca acelasi lucru si usor dar sigur, vom ajuta ca lucrurile bune sa renasca.