Un produs Blogger.

"Speranta este visul celui treaz"

luni, 23 martie 2009

Sper sa fie o saptamana buna, sa mai scriu pentru licenta, sa imi ajunga banii, sa imi public cartea, sa imi iau casa, sa plec in vacanta la Paris. Sper... ante. In fiecare zi traim cu ele si le luam dupa noi peste tot. Mereu avem sperante noi si sperante vechi, sperante implinite si sperante neimplinite, aruncate intr-un colt de suflet.
Ele sunt de toate felurile, mai complexe, mai simple, pentru acum sau pentru mai tarziu. Oricum ar fi sau de care ar fi, ele ne indruma pasii, ne fac mai puternici, ne arata limitele.
In fiecare zi folosim cuvantul "sper" si ne agatam de el fara ca uneori sa-i mai simtit gravitatea, fara sa ne mai gandim ca de fapt el se refera la sperantele care ne face sufletul sa vibreze si care ne arata soarele din zilele viitoare.
Am invatat sa speram atat la lucruri marete cat si la lucruri simple, am continuat sa speram indiferent daca ele s-au materializat sau nu.
De unde am invatat sa speram? ... din credinta care si-a facut loc in sufletele noastre inca de la nastere. Pentru a vedea mai bine frumusetea sperantei ar trebui sa ne inchipuim un om fara speranta.
Probabil ca ar fi schitat in alb si negru, fara stralucire, cu ochi palizi si al carui drum este incetosat. Unde poate sa vada sau mai bine pana unde poate sa vada un om pustiit, al carui drum se termina inainte de a incepe cu adevarat?
Fiecare om se naste cu un scop pe care trebuie sa si-l duca la bun sfarsit. Acest bun sfarsit nu poate fi atins decat cu un suflet deschis sperantelor. Am intalnit adesea oameni care se plang ca nu sunt buni la nimic. Singurul sentiment, pe care mi-l trezesc aceste persoane este mila, mila ca nu se cunosc si ca s-au indepartat de la drumul lor, de la scopul lor uitand astfel sa mai spere. Nu cred ca exista oameni care nu sunt buni la nimic caci nimeni nu se naste aievea, dar sunt oameni care au uitat sa creada in sperante si astfel au uitat de ce sunt pe acest pamant, nu isi mai gasesc locul, nu isi mai gasesc calea.
Important este ca in goana nostra de fiecare zi sa nu uitam de sentimentele care ne hranesc sufletul. Sa credem din tot sufletul ca a spera e un lucru bun care ne face sa visam, care ne deschide alte drumuri mai senine ... pana la urma ne fac propria noastra viata mai frumoasa.
Sentimentele care ne hranesc sufletul sunt la fel de importante ca hrana sau hainele care ne apara de frig sau de caldura. Un suflet bine hranit e unul fericit care se exprima in chipuri luminoase, ochi calzi si vieti un pic mai senine.
A spera inseamna a avea incredere in viitor si pana la urma in tine, in tine ca om care isi duce viata pe acest pamant

. . .

miercuri, 4 martie 2009

Poate ca nu intamplator m-am apucat de vorbit, un pic sec, despre iubire chiar la inceput de primavara. Ghioceii, firele timide de iarba proaspata, vantul care adie usor, toate aduc renastere si sperante.
Si pana la urma iubirea nu e renastere? ... renasterea libertatii din noi, renasterea pasiunilor si zambetelor, si sperante? ... speranta ca am gasit fericirea, ca nu o vom pierde si ca drumul vietii va fi primavaratic.
Dar totul depinde de noi ... Pana la urma important este sa nu ne fie frica sa iubim indiferent daca iubirea ne aduce fericire sau lacrimi caci si binele si raul fac parte din viata noastra. "Binele si raul au acelasi chip". Nimeni nu rade mereu cum nimeni nu plange mereu.
Si ... am ajuns sa ne gandim la iubire si natura. Daca libertatea am gasit-o pe crestele salbatice ale muntilor cred ca iubirea se poate gasi la malul marilor, acolo unde se sparg valuri si nisipul i-a forme schimbatoare.
Marile sunt mistrerioasa ca si iubirile caci nici marinarii cei mai iscusiti nu pot spune vreodata ca o cunosc pe deplin. Nici despre iubire nu poti sa spui tot dar poti sa spui mii de povesti asa cum marea iti spune si tie mii de povesti.
Daca stai sa o asculti marea mereu iti vorbeste. Valurile care se sparg la mal scot sunete puternice, uneori ciudate ca si cum mii de cuvinte despre mii de sentimente si lucruri se zbat pentru a avea glas si in final nu reusesc decat sa explodeze toate odata intr-un sunet deseori greu de inteles.
Malul marii mereu l-am vazut ca locul in care se pot intalni si se pot desparti amorezii. Poti aievea sa inchizi ochii si sa-i vezi stand lipiti unul de altul, cu ochii inspre larg cu zambete abisale, tacuti dar in tacere vorbind.
Alteori poti sa-i vezi despartindu-se, le poti vedea doar spatele caci o data ce te intorci cu fata spre un nou drum nu mai poti privi inapoi, trebuie doar sa vezi ce iti poate aduce noul inceput. Marea canta serenade pentru cei indragostiti dar si marsuri funebre pentru cei ce se despart iar valurile ei pot sterge dulci-amare amintiri.
Nisipul schimbator sub valurile line e ca sufletul indragostitilor. Nisipul si sentimentul sunt schimbatoare si uneori cum ne uimim de natura ne uimim si de ce simtim.
Iubirile-s ciudate ca marea dar la fel de frumoase si zgomotoase. Uneori agiate, alteori line, niciodata nu poti spune ca le cunosti. Dar asa cum ne aruncam in valtorile marii tot asa ne putem arunca in valtorile iubirii. Iubiti marea si iubirea. Iubiti despartirile si iubirea.


p.s

Vreau sa inchei povestea asta cu iubirea cu poezia preferata a unei persoane importante pentru mine care descrie cel mai bine sentimentul asta ciudat despre care cu greu am incercat sa vorbesc eu. Pana cand voi mai incerca sa vorbesc despre iubire si nu prea stiu cand va fi tine-ti mai bine minte poezia asta decat articolul meu.

Nu te feri

Nu te feri, eu nu cersesc
Nici dragoste, nici lumina vie
Vreau in tristete voinicie
Si intr-una sa-ti repet TE IUBESC

Vreau sa m-avant spre tine-n zbor
Precum pe mari talazul rece
Sa-mbratisez granitul rece
Si sarutandu-l pot sa mor!
 

O Campanie Salvati Copiii

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite