Nu
pot să înțeleg de ce păstrez aproape ca un talisman toată nostalgia drumurilor
pe care nu le-am ales. Sau în care m-am oprit la jumătate. Le-am jelit atunci,
m-am uitat cu jind spre ce am întors spatele, le-am purtat destul doliu, dar cu
toate astea nu le-am lăsat acolo, într-un trecut de care să nu mă mai ating.
Postări
