“Tăcerea ... e ora laşitaţii”

În fiecare zi ne trezim cu întrebări, idei, răapunsuri ... care în mare parte se pierd în după-amiezile tumultoase. De prea puţine ori ne luăm în seamă curiozităţile, le dăm frâu liber şi luăm drumul căutărilor.
Una din curiozităţile mele sau mai bine zis una din indignările şi nemulţumirile mele a fost legată de grădinile zoologice: “ O fi oare moral?” Invitaţia către răspuns a fost deschisă tuturor ... dar din toţi puţini au avut ceva de spus ca de obicei.
E mult mai simplu şi mult mai comod să alegem tăcerea, mai bine nu ştiu, nu văd, nu fac şi lucrurile sunt în regulă. E drept că ce nu ştii şi nu vezi nu pricinuieşte durere, problema e că multe lucruri grele şi rele au început cam de mult să se vadă şi cam degeaba ... n-a produs mai nimic. Ba câte o scăpare de sărbători când toţi vrem să pozăm într-un tablou numit generic “Bunătate, pace, bucurie”.
Viaţa în schimb nu-i compusă din sărbători ci din zile întregi de muncă şi luptă într-o lume nebună ... nebună de tot.
Curiozitatea mea care a dat şi naştere articolului despre grădinile zoologice a luat contur după o vizită la Zoo in Braşov.
Tristeţea din ochii animalelor m-a făcut să mă întreb cât de moral e ca în fiecare oraş aproape, să facem grădini zoologice. A devenit un fel de mândrie comunală să ai în oraş grădină zoologică. Evident un fel de mândrie şi prostie specifică plaiurilor noastre mioritice.
Din toţi care au votat, ( nu vă zic numărul că-i ruşinos şi să nu credeţi că pentru mine, nici vorbă, ci pentru cei care au luat şi în această problemă ochelari de cal), 18% au fost de părere că e moral iar 81% că nu e deloc moral.
Pentru mine răspunsul s-a cam conturat, moral nu e şi de câte ori o să am ocazia să spun asta o voi spune căci eu nu aleg şi nici nu încurajez tăcerea.
Pentru că nu vrem să avem nici o părere se alege praful de tot. De asta turismul românesc e jalnic, de asta alegem vacanţele la turci unde rahatu-i mai bun sau mai rău la bulgari unde nici măcar rahat nu e.
Tocmai de asta se costruiesc cartiere după cartiere în locul pădurilor. Ne distrugem planeta şi viaţa cu zâmbetul pe buze fără să ne dăm seama că la capătul drumului pe care am ales să mergem e o mare prăpastie ... şi partea cea mai proastă e că am cam trecut de mult de mijlocul drumului ... încotro?
Nu spunem nimic dar dăm indignaţi din umeri şi cap. Plecăm să muncim la alţii pentru că aici pur şi simplu nu vrem să vorbim. Putem schimba ceva dar numai dacă începem ... şi puterea e în fiecare. Dacă tu faci ceva, mai fac ceva şi eu, mai face ceva şi prietenul tău ... şi uite aşa începem să mai mişcăm lucrurile într-o directie mai bună.
De câte ori îndrăyneşti să faci sau să spui ceva, nu uita că întrebarea nu este egal cu neştiinţă ci cu luptă şi îndrăzneală. O părere, o cerectare, o scânteie de îndrăzneală pot însemna multe ... e drept e un fel de ac in carul cu fân dar uneori acest ac poate fi din aur şi poate străluci tare.
De câte ori nu vei vedea nimic şi vei alege să taci nu uita că tăcerea ... e ora laşităţii ... e plină lumea de oameni laşi şi de tăcere ... de ce să nu fii altfel?