Oamenii
prea drăguți (și nu mă refer la calitățile fizice) nu mi se par sinceri și nici
nu prea îi suport. Nu știu de ce. Cred că n-o fi foarte normal dar nu mi se
pare prea în regulă un om care e mereu zen, care e extrem de binevoitor în
ciuda tuturor barierelor pe care le pui tu.
E
bine să fii politicos, să faci fapte bune, să îi asculți pe cei din jurul tău
și așa mai departe dar cred foarte bine că toate au o limită. Adică nu în
fiecare zi poți fi la fel de drăguț și nu chiar cu toată lumea că doar e normal
să ai și tu simpatiile și antipatiile tale.
Îmi
plac oamenii frumoși la suflet și îi admir și din fericire unii dintre ei mă și
înconjoară și mă umplu de energie. Îmi place să ajut pe cineva și fără să
aștept ceva în schimb. Îmi place să cunosc oameni noi cu care să împart idei și
pasiuni. Îmi place să zâmbesc și uneori să râd ca nebuna cu lacrimi. Dar toate
astea într-o doză normală pentru că da, eu recunosc, am zile în care am niște
nervi de îmi vine să dau cu toată lumea de pământ, nu am chef să aud pe nimeni,
am chef să stau bosumflată. Și cred că tuturor ni se întâmplă. Chiar tuturor
așa că în loc de un zâmbet larg fals și un ton calm prefer din toată inima
niște replici tăioase.
Până
și cu un operator la telefon care culmea e plătit să nu se enerveze tot ajungi
uneori la cuvinte mai puțin delicate și tonuri deloc blânde.
De
fiecare dată când dau peste astfel de oameni mă gândesc ce vrea de fapt de la
mine? Poate că nimic și poate că sunt
chiar în regulă, poate se străduiesc din greu să fie așa dar eu încă nu îi
cred. Încă îi prefer pe cei normali.
Postări
