Să
locuiești într-un oraș mic, de cele mai multe ori, nu îți surâde. Te gândești că
este plictisitor, că e totul prea obișnuit, că nu prea ai ce face. Vrei să
pleci. Te gândești la un oraș mare, cu alte perspective și avantaje. Uneori
ajungi acolo și da, de cele mai multe ori e bine, așa cum credeai. Iar alteori
chiar dacă e bine, te întorci înapoi.
Mai
am un pic nostalgia orașului mare cu bulevardele lui largi și mai mult de două.
Dar nu e chiar atât de rău pe cât pare nici într-un oraș mai mic. Dorul se
estompează și dacă te uiți mai bine e chiar amunzant locul în care trăiești.
Toată comunitatea este ca un fel de google. Trebuie să știi unde dai
search dacă vrei să afli de ultimul divorț, de ultima bătaie, de ultimul furt
ș.a.m.d.
Toată
lumea se știe cu toată lumea dar nu se salută, ca pe facebook. Ai o grămadă de
prieteni dar nu vorbești cu toți chiar dacă știi câte ceva cam despre fiecare.
E
mișto că în era asta a informației nu ai cum să rămâi neinformat. Dacă nu ai
auzit tu, cu siguranță a auzit mama ta, sora ta, bunica ta sau a postat
prietena ta pe facebook. Deci nu are cum să îți scape cele mai importante
informații.
Taximetriștii rar îți trag țeapă că doar cunoști fiecare străduță.
Ar fi chiar culmea să te ducă acasă prin altă parte și să nu știi drumul.
Nu
faci niciodată bube de la berea expirată că doar o știi pe cel/cea care ți-o
servește, dacă nu cumva și pe patron, adică tot știi pe cineva care să te
atenționeze dacă e ceva în neregulă. Rar
când se întâmplă vreun incident de acest gen e cea mai proastă reclamă de care
putea să aibă parte cineva. În cel mai scurt timp află toată lumea, da chiar
toată lumea.
Când
e un film bun sau vreun eveniment în oraș nu ai cum să îl ratezi pentru că
toată lumea vorbește despre el și oricum nu prea ai ce face și te și duci.
Devii
mai creativ. Trebuie să găsești să faci ceva mișto, trebuie să îți umpli timpul
cu ceva util, interesant, altfel, trebuie să descoperi ceva care să îi uimească
pe cei care repede știu tot. Și nu-i ușor.
Mereu
se întâmplă ceva dar suntem obișnuiți și cu asta încât nu ni se pare mare
lucru.
Partea
mai proastă e că nu ai Mac sau KFC dar na, bine că măcar ai Cola, oricum zic
unii că nu e chiar sănătoasă mâncarea asta, dar e bună, de asta îi duci un pic dorul. :)
Dar
într-un final e bine și liniște seara pe străzi. :)
Și
pentru că așa cum am spus, și în orașul cu două străzi se întâmplă câte ceva,
m-am gândit ca de acum, în fiecare joi, să scriu despre palpitanta viață din
orașul mic. :)