In sfarsit, am taiat februarie de pe lista si ... primavara, un nou prilej de a ne mai ura una alta. De fapt dam un „copy” urarilor pe care le-am tot spus mereu, atat de mecanic si de sec si apoi un „paste” pe data de 1 Martie. Dupa care gata, am uitat de tot ce am spus: am uitat de ghiocei, am uitat de martisoare, copaci infloriti, bunatate, speranta. Ne aruncam din nou in valtoarea lumii nebune si mcdonalizate pana la refuz. O lume in care ne complacem, pe care o adoram si o aparam. N-am stat, probabil, nici unul dintre noi sa ne gandim serios la faptul ca nu ne mai bucuram cu intensitatea de-odinioara de nici o sarbatoare, ca uitam tot ce ne uram si ne dorim imediat ce am terminat de rostit. Ne uram unii altora frustrarile noastre dupa care continuam sa traim cu ele fara sa facem ceva deosebit. Hai sa fim seriosi, ne mai bucuram ca vedem ghiocei, ca infloresc copacii, ca sub ochii nostri natura isi expune cele mai frumoase peisaje? Nici vorba, o facem doar ca „se poarta”, ca e la moda sa pari impresionat de natura, sa pari a fi bun si increzator in tot ceea ce iti doresti si primesti ca urari.
Traim cu tot ce-i in jurul nostru in niste „colivii de fier”, atat de prinsi in ele, atat de dezumanizati. Suntem comerciali, invadati de un sentiment de plictiseala de tot ce ne inconjoara. S-au intamplat atatea sub ochii nostri la care am asistat atat de nepasatori si atat de normali. Invadati de tot felul de subiecte, sugrumati de aceleasi sfaturi totul devine neinteresant. Ridicam consternant din umeri, mai dam ochii peste cap si eventual inchidem televizorul care nu mai conteneste sa ne faca pe toti sa simtim la fel, sa fim la fel sa gandim „liber” la fel.
E un fel de rationalizare formala a la Weber. Ne spun altii ce sa facem , cum sa simtim tot ce se intampla in jurul nostru, cum sa gandim si ce e bine sa alegem. Nu mai facem nimic de capul nostru si nu pentru ca nu am putea ci pentru ca suntem atat de manipulati incat ne comportam ca niste roboti. Daca trebuie sa ne bucuram ca a venit primavara, daca trebuie sa credem ca totul reinvie la viata acum si trebuie sa fim mai plini de speranta, asa facem fara sa ne gandim macar un pic daca noi chiar credem.
Cam asta e primavara in lumea moderna, la fel de rationala ca si noi, dominata de tehnologie. Intr-o primavara des-primavaratica suntem niste bucatele de puzzle, fiecare la locul lui, bine stabilit, unde actionam dupa cum spun altii atat de rational, previzibil si eficient.
Referitor la lumea asta mai simt nevoia sa-l citez pe Ronald Takaki care a surprins foarte bine ce se intampla in aceasta perioada: „ eul e incarcerat, emotiile lui controlate si spiritul ingenuncheat”.
Inchei prin a va ura totusi „o primavara frumoasa”, in care sa va bucurati mai putin rational de tot ce-i in jurul vostru, renuntati la tipare, renuntati a mai trai in colivii, a fi terminali de retele, nu fiti de neinduplecat, fiti mai putin comerciali, fiti normali si mizati mai mult pe puterea si unicitatea voastra.
O statiune data uitarii: Slanic – Moldova
Supranumita candva Perla Moldovei, statiunea Slanic-Moldova, a ramas undeva in coltul Moldovei singuratica si trista. E o perla innegrita de necrutatorul timp care nu mai straluceste ca alta data si nu se mai bucura de acelasi impresionant numar de turisti care o viziteaza.
Chiar daca astazi se pare ca nu mai atrage atentia nimanui ramane totusi un loc incarcat de istorie, un loc cu povesti frumoase, un loc cu peisaje minunate in care natura isi arata adevarata maiestrie.
Despre aceste locuri s-a mentionat pentru prima data in hrisovul dat de Constantin Cehan Racovita la 1 ianuarie 1757 cand intreaga vale a Slanicului facea parte din mosia singurului domn din epoca fanariota, nascut intr-o familie pur romaneasca la Racova si care a ocupat in doua randuri scaunul Moldovei.
Inainte de moartea sa daruieste aceasta mosie Epitropiei spitalului Sfantu Spiridon. Pe la 1801 mosia a fost data si tinuta in arenda de serdarul Mihalache Spiridon. Acesta este si cel care intr-o partida de vanatoare descopera primul izvor. Ulterior s-au descoperit alte si alte izvoare cu apa binefacatoare.
De-a lungul timpului apele izvoarelor acestei statiuni au fost comparate cu apele minerale de la Karlovy Vary, Vichy, Aix-les-Bains. Tot datorita acestor ape, premiate la nenumarate expozitii a primit si numele de Perla Moldovei.
De-a lungul timpului in statiune au poposit numerosi turisti dornici de a degusta apele tamaduitoare.
Unul dintre cei dintai drumeti care au poposi in statiunea care abia incepea sa-si aseze temeliile, a fost Veniamin Costache, mitropolitul carturar al Moldovei, in vara anului 1816.
Printre numerosii drumeti care au urcat pe valea stramta a Slanicului au fost si scriitori care au lasat descrieri ale vremurilor respective.
Unul dintre acestia este povestitorul Nicu Ganea care lasa marturii din viata statiunii in jurul anilor 1890-1900 in nuvela „ 2 zile la Slanic” : „ stancile cele fioroase care stateau atarnate deasupra capetelor calatorilor, excursiile pe cai de munte la Poiana Sarata, petrecerile ori plimbarile la Cascada, vanturisul cel turbat al apei, care de cand lumea se lupta cu stancile si cum hierbe apa printre chietre de te ameteste cand ii vezi.”
Consulul Rusiei in Moldova, Wilhem de Kotzebue a descris drumul anevoios de-a lungul Slanicului umflat de ploi, viata grea din statiune si pustietatea locurilor dand in acelasi timp si primele date despre inceputurile statiunii.
Cea mai impresionanta descriere a fost cea a lui Alexandru Vlahuta: „ Deodat inaintea noastra se descopera luminoase-n rama lor de codru Baile Slanicului-Sinai Moldovei. Aici valea se-nchide din toate partile, o hora de munti o prind de mijloc si apele clocota gramadite ca-ntr-o palnie. Zbucnesc din stanci izvoarele binefacatoare descoperite acum o suta de ani de serdarul Mihalache Spiridon care vana cerbi si ursi, pe unde ne plimbam noi astazi in cantecul muzicii”.
Si marele povestitor Ion Creanga a poposit in cateva seri la Slanic-Moldova.
Tot aici a cantat si George Enescu la varsta de doar 8 ani chiar daca in afise se prezenta ca ar fi avut 9 ani : „ Concert in folosul saracilor: George Enescu in varsta de numai 9 ani”. A prezentat recitalul fanteziilor lui Singlee pe ariile din „ Fata regimentului” si o alta fantezie a aceluiasi compozitor pe arii din „ Faust”.
Statiunea cunoaste probleme in perioada primului razboi mondial in care se produc mari distrugeri. La sfarsitul razboiului Slanicul era o ruina si asa a ramas ani buni. Trupele austro-ungare si germane incercau sa-si deschida drum pe linia Targu-Ocna- Adjud- Marasesti spre inima Moldovei. Pentru a pune stapanire pe Slanic-Moldova dadeau repetate atacuri peste muntii Cerbu si Pufu.
Renascand ca pasarea Phoenix din propria-i cenusa cunoaste un avant extraordinar reusind sa-si recapete stralucirea. Dupa nationalizarea statiunilor balneoclimaterice, Slanic-Moldova isi ia si mai tare avantul: este racordata la sistemul energetic national, ia nastere o policlinica, se fac reparatii capitale, se construiesc noi cladiri, sanatoriul este dotat cu aparatura si instalatii moderne. Din anul 1974 a fost declarata statiune de interes international.
Acum nu mai e decat o pasare cu aripi frante al carui zbor nu se face decat in jos. A cunoscut o usoara decadere incepand cu anul 1998 ca dupa inundatiile din vara anului 2004 statiunea sa intre intr-un impas mare.
Bani putini, investitori neinteresati, afaceri necurate, destin si lista ar putea continua. Sunt multe lucruri, deloc demne de laudat, care au facut din Slanicul de alta data unul doar al timpului de alta data. Astazi este un peisaj destul de dezolanta: pustiu cat vezi cu ochii, constructii neterminate si gri, oameni ai locului saraci care din cand in cand mai spera ca Slanicul va fi din nou Perla Moldovei. Baza de tratament si ea este cam subreda in ceea ce priveste numarul de locuri. Ar fi multe de facut dar niciodata nu ar fi prea tarziu. Cu strategii bine puse la punct, cu proiecte bine facute si gandite, cu intentii bune, cu oameni drepti se pot face lucruri frumoase care ar aduce din nou farmec statiunii. Din pacate va mai trece ceva vreme pana cand vom invatam sa apreciem locurile noastre frumoase, pana cand vom pretui si pastra ceea ce natura ne-a dat.
E uneori prea trist sa vezi locuri frumoase dar pustii, oameni saraci in locuri bogate si turisti care pleaca spre alte si alte tari in destinatii turistice. Asa-i la noi in Romania, locuri frumoase pier iar imitatiile renasc.
Citind poate va intrebati „ ce sa fac eu ca sa schimb ceva?”, ei bine poti sa faci chiar tu, drag cititor, chiar daca te crezi doar un simplu roman. Poti sa incepi ca pe lista lucrurilor DE FACUT sa adaugi sa te duci sa vezi Slanicul. Ti-am prezentat un pic din istoria ei, ia o carte si citeste tu mai multe, cauta, cerceteaza si apoi du-te printre oamenii locului sa afli noi si noi povesti. Spune-i apoi unui prieten sa faca acelasi lucru si usor dar sigur, vom ajuta ca lucrurile bune sa renasca.
Chiar daca astazi se pare ca nu mai atrage atentia nimanui ramane totusi un loc incarcat de istorie, un loc cu povesti frumoase, un loc cu peisaje minunate in care natura isi arata adevarata maiestrie.
Despre aceste locuri s-a mentionat pentru prima data in hrisovul dat de Constantin Cehan Racovita la 1 ianuarie 1757 cand intreaga vale a Slanicului facea parte din mosia singurului domn din epoca fanariota, nascut intr-o familie pur romaneasca la Racova si care a ocupat in doua randuri scaunul Moldovei.
Inainte de moartea sa daruieste aceasta mosie Epitropiei spitalului Sfantu Spiridon. Pe la 1801 mosia a fost data si tinuta in arenda de serdarul Mihalache Spiridon. Acesta este si cel care intr-o partida de vanatoare descopera primul izvor. Ulterior s-au descoperit alte si alte izvoare cu apa binefacatoare.
De-a lungul timpului apele izvoarelor acestei statiuni au fost comparate cu apele minerale de la Karlovy Vary, Vichy, Aix-les-Bains. Tot datorita acestor ape, premiate la nenumarate expozitii a primit si numele de Perla Moldovei.
De-a lungul timpului in statiune au poposit numerosi turisti dornici de a degusta apele tamaduitoare.
Unul dintre cei dintai drumeti care au poposi in statiunea care abia incepea sa-si aseze temeliile, a fost Veniamin Costache, mitropolitul carturar al Moldovei, in vara anului 1816.
Printre numerosii drumeti care au urcat pe valea stramta a Slanicului au fost si scriitori care au lasat descrieri ale vremurilor respective.
Unul dintre acestia este povestitorul Nicu Ganea care lasa marturii din viata statiunii in jurul anilor 1890-1900 in nuvela „ 2 zile la Slanic” : „ stancile cele fioroase care stateau atarnate deasupra capetelor calatorilor, excursiile pe cai de munte la Poiana Sarata, petrecerile ori plimbarile la Cascada, vanturisul cel turbat al apei, care de cand lumea se lupta cu stancile si cum hierbe apa printre chietre de te ameteste cand ii vezi.”
Consulul Rusiei in Moldova, Wilhem de Kotzebue a descris drumul anevoios de-a lungul Slanicului umflat de ploi, viata grea din statiune si pustietatea locurilor dand in acelasi timp si primele date despre inceputurile statiunii.
Cea mai impresionanta descriere a fost cea a lui Alexandru Vlahuta: „ Deodat inaintea noastra se descopera luminoase-n rama lor de codru Baile Slanicului-Sinai Moldovei. Aici valea se-nchide din toate partile, o hora de munti o prind de mijloc si apele clocota gramadite ca-ntr-o palnie. Zbucnesc din stanci izvoarele binefacatoare descoperite acum o suta de ani de serdarul Mihalache Spiridon care vana cerbi si ursi, pe unde ne plimbam noi astazi in cantecul muzicii”.
Si marele povestitor Ion Creanga a poposit in cateva seri la Slanic-Moldova.
Tot aici a cantat si George Enescu la varsta de doar 8 ani chiar daca in afise se prezenta ca ar fi avut 9 ani : „ Concert in folosul saracilor: George Enescu in varsta de numai 9 ani”. A prezentat recitalul fanteziilor lui Singlee pe ariile din „ Fata regimentului” si o alta fantezie a aceluiasi compozitor pe arii din „ Faust”.
Statiunea cunoaste probleme in perioada primului razboi mondial in care se produc mari distrugeri. La sfarsitul razboiului Slanicul era o ruina si asa a ramas ani buni. Trupele austro-ungare si germane incercau sa-si deschida drum pe linia Targu-Ocna- Adjud- Marasesti spre inima Moldovei. Pentru a pune stapanire pe Slanic-Moldova dadeau repetate atacuri peste muntii Cerbu si Pufu.
Renascand ca pasarea Phoenix din propria-i cenusa cunoaste un avant extraordinar reusind sa-si recapete stralucirea. Dupa nationalizarea statiunilor balneoclimaterice, Slanic-Moldova isi ia si mai tare avantul: este racordata la sistemul energetic national, ia nastere o policlinica, se fac reparatii capitale, se construiesc noi cladiri, sanatoriul este dotat cu aparatura si instalatii moderne. Din anul 1974 a fost declarata statiune de interes international.
Acum nu mai e decat o pasare cu aripi frante al carui zbor nu se face decat in jos. A cunoscut o usoara decadere incepand cu anul 1998 ca dupa inundatiile din vara anului 2004 statiunea sa intre intr-un impas mare.
Bani putini, investitori neinteresati, afaceri necurate, destin si lista ar putea continua. Sunt multe lucruri, deloc demne de laudat, care au facut din Slanicul de alta data unul doar al timpului de alta data. Astazi este un peisaj destul de dezolanta: pustiu cat vezi cu ochii, constructii neterminate si gri, oameni ai locului saraci care din cand in cand mai spera ca Slanicul va fi din nou Perla Moldovei. Baza de tratament si ea este cam subreda in ceea ce priveste numarul de locuri. Ar fi multe de facut dar niciodata nu ar fi prea tarziu. Cu strategii bine puse la punct, cu proiecte bine facute si gandite, cu intentii bune, cu oameni drepti se pot face lucruri frumoase care ar aduce din nou farmec statiunii. Din pacate va mai trece ceva vreme pana cand vom invatam sa apreciem locurile noastre frumoase, pana cand vom pretui si pastra ceea ce natura ne-a dat.
E uneori prea trist sa vezi locuri frumoase dar pustii, oameni saraci in locuri bogate si turisti care pleaca spre alte si alte tari in destinatii turistice. Asa-i la noi in Romania, locuri frumoase pier iar imitatiile renasc.
Citind poate va intrebati „ ce sa fac eu ca sa schimb ceva?”, ei bine poti sa faci chiar tu, drag cititor, chiar daca te crezi doar un simplu roman. Poti sa incepi ca pe lista lucrurilor DE FACUT sa adaugi sa te duci sa vezi Slanicul. Ti-am prezentat un pic din istoria ei, ia o carte si citeste tu mai multe, cauta, cerceteaza si apoi du-te printre oamenii locului sa afli noi si noi povesti. Spune-i apoi unui prieten sa faca acelasi lucru si usor dar sigur, vom ajuta ca lucrurile bune sa renasca.
Lumina, credinta si traditii...
Fiecare primavara inseamna renastere, un nou inceput care ne gaseste mai curati, mai buni. Campurile inverzesc, copacii infloresc iar sufletele oamenilor se pregatesc sa se spele de pacate in Postul Mare al Pastelui.
Sfanta Sarbatoare a Inverii Domnului este cea mai mare, cea mai importanta si curata sarbatoare crestina. La fel ca si Sarbatoarea Nasterii Domnului si aceasta este precedata de un post in care trebuie sa ne aplecam spre sufletele noastre, sa suferim pentru fiecare greseala facuta si sa cerem iertare, sa reinvatam sa iertam si sa ne iubim aproapele asa cum Domnul Iisus ne iubeste pe noi, muritorii plini de pacate.
Este un prilej minunat de a incepe o viata mai curata, cu mai multa credinta.
An de an sarbatoarea Pastelui ii aduna laolalta pe fii Domnului unii mai credinciosi, altii mai putin credinciosi pentru asi gasi fiecare linistea sufleteasca, impacarea sufleteasca, puterea de a trece peste toate obstacolele vietii.
Stau toti stransi laolalta, „goi” in fata Domnului, si asteapta strigatul care parca-i salveaza, care le elibereaza sufletele: „Veniti de luati Lumina! ”.
In fata acelei lumanari aprinse cu totii suntem altfel. Chipul ne este altfel luminat, avem ochii umezi si calzi. Suntem sub o ploaie de lumina, sub care nu mai putem ascunde nimic, suntem noi cu noi, la ceas de taina cand clopotele bat.
Peisajul sarbatorii este minunat; in nici un alt moment nu suntem mai sinceri si mai curati. Sunt poate singurele clipe in care pamantul intreg se scalda in bunatate, cand pacatele sunt regretate, cand planurile de viitor ale tuturor se indreapta spre suflet.
Suntem si buni, atat de mici si de neajutorati cu acea lumanare in mana care simbolizeaza mantuire, viata vesnica, viata dreapta.
Dincolo de toate aceste clipe de credinta si lumina, Pastele inseamna si traditii. In cadrul aceleiasi sarbatori lumea crestina cu lumea precrestina se intalnesc intr-o comuniune perfecta precum se intalneste credinciosul cu necredinciosul si isi iau lumina unul de la altul. Pe de o parte credinta, pe de alta parte traditia, intregesc Sarbatoarea Invierii si o fac mai frumoasa.
In fiecare colt din tara s-a nascut o traditie legata de Paste care s-a transmis de la fiecare batran spre fiecare tanar.
Respectand traditia si Cartea Sfanta oamenii reusesc sa faca un spectacol extraordinar, reusesc sa fie cei mai mari actori intr-un spectacol de lumina, credinta si traditii.
Sarbatoarea Pastelui incepe sambata dupa-amiaza. Se termina postul de 40 de zile si clopotele incep sa bata din nou.
In ziua de joi a Saptamanii Mari clopotele inceteaza sa mai bata, vor mai bate doar in Sambata Mare.
Vineri este ziua rastignirii lui Hristos, cea mai mare zi de post. Ziua de vineri este considerata zi fara noroc. In aceasta zi nu se obisnuiau muncile legate de cultivarea pamantului sau de cresterea animalelor, nu se aprindea foc si nu se cocea paine. Se obisnuia ca in ziua de vineri sa se faca o baie in rau in zori. Cine pastra traditia se spunea ca va avea noroc tot anul.
Pentru Pasca de Paste care se face in Joia Mare de o femeie „curata”, se foloseste faina cernuta prin sita fina, se pune in cuptor doar cu mana dreapta in tavi cu sot.
In Botosani anafura si Pasca Sfintita in Noaptea de Inviere sau in ziua de Paste nu trebuie mancata in intregime pentru ca este buna pentru lecuirea frigurilor, de dat la gaini cand sunt bolnave, la vaca pentru a face viteluse nu vitei.
Cine nu pate ajunge la slujba de Inviere trebuie sa-si ia de la neamuri ramuri sfintite de mar, salcie sau brad, copaci considerati cu forte magice, sa le puna la icoane pentru ca tot anul sa fie feriti de necazuri.
In noaptea Invierii se aprind focuri mari in jurul bisericii pentru a lumina drumul sufletelor care se spune ca in aceasta noapte se intorc pe pamant. Se crede ca si demonii incearca in aceasta noapte sa se intoarca pe pamant iar flacaii pentru ai alunga bat toaca toata noaptea.
Cei care fara motiv nu merg la slujba Invierii vor fi tot anul saraci si bolnavi.
Lumanarile aprinse cu care ne intoarcem de la biserica trebuie pastrate cu sfintenie deoarece sunt bune in momente grele. Se aprind in caz de mare furtuna, de grindina, boala, necaz, se folosesc la farmece si descantece. Alimentele si plantele sfintite in noaptea de Paste se pastreaza ca leacuri si talismane. Sarea este bune pentru a sfinti fantanile, slanina este leac pentru bolile vitelor, busuiocul este bun pentru bolile de gat, tamaia se pune pe jar cand sunt furtuni violente.
Fetele nemaritate, cand spune preotul prima data „Cristos a Inviat”, trebuie sa raspunda „eu joc prima” astfel exista speranta sa fie luate la joc si sa se marite.
Este bine ca in noaptea de Inviere sa ne punem un ou rosu in san pentru a fi tot anul sanatosi iar fetele nemaritate sa aiba petitori.
In Moldova, in dimineata urmatoare dupa noaptea Invierii se pune un ou rosu si unul alb intr-un bol cu apa in care se mai pun niste monezi. Trebuie sa te clatesti pe fata cu acea apa pentru a fi pur ca ea tot restul anului, sanatos si rosu in abraji precum culoarea oului si bogat.
In Bucovina flacaii trebuia sa se duca cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi iar ele pentru asi arata consimtamantul trebuie sa le ofere un ou rosu.
Tot in Moldova intre Paste si Rusalii erau montate scrancioburi in care oamenii se dadeau pentru ca pana la urmatorul Paste s-ao tina doar intr-o bucurie.
In prima zi de Paste era obiceiul ca flacaii si fetele inainte de al treilea cantec al cocosului sa se scalde pe ascuns intr-o apa curgatoare pentru a fi tot anul sprinteni, sanatosi, harnici si voiosi.
In Transilvania era obisnuita datina Bricelatului, Alegerii Craiului sau Vergelului. Traditia era sa se aleaga drept Crai, cel mai harnic flacau din sat ( cel care iese primul la arat ) pentru a-i judeca pe cei care au gresit in Postul Mare, batandu-i simbolic la talpile picioarelor cu vergeaua numita si bricela sau batalau.
In trecut ouale vopsite nu erau mancate ci pastrate langa icoane pana la Pastele urmator.
Dupa ce se mananca miel oasele trebuie ingropate sub un mar sa fiti frumosi si sanatosi.
Faramiturile care raman pe masa nu se arunca ci se ingropa in pamant iar in locul lor va creste o planta numita Marunca si cine va bea ceai facut din ea va avea multi copii.
„ Pazeste luna spicelor si praznuiete sarbatoarea Pastelor in cinstea Domnului Dumnezeului tau caci in luna spicelor te-a scos Domnul Dumnezeul tau din Egipt, noaptea.” ( Deuteronom 16.1 ).
„ Cei unsprezece ucenici s-au dus in Galileea ... Iisus a vorbit cu ei si le-a zis : Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe Pamant ... Si iata ca eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului. Amin”.( Matei 28.20 )
„ Domnul Iisus dupa ce a vorbit cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut la dreapta lui Dumnezeu.” ( Marcu 16.19 )
Paste Fericit si luminat tuturor celor cu credinta si frica de Dumnezeu !
Sfanta Sarbatoare a Inverii Domnului este cea mai mare, cea mai importanta si curata sarbatoare crestina. La fel ca si Sarbatoarea Nasterii Domnului si aceasta este precedata de un post in care trebuie sa ne aplecam spre sufletele noastre, sa suferim pentru fiecare greseala facuta si sa cerem iertare, sa reinvatam sa iertam si sa ne iubim aproapele asa cum Domnul Iisus ne iubeste pe noi, muritorii plini de pacate.
Este un prilej minunat de a incepe o viata mai curata, cu mai multa credinta.
An de an sarbatoarea Pastelui ii aduna laolalta pe fii Domnului unii mai credinciosi, altii mai putin credinciosi pentru asi gasi fiecare linistea sufleteasca, impacarea sufleteasca, puterea de a trece peste toate obstacolele vietii.
Stau toti stransi laolalta, „goi” in fata Domnului, si asteapta strigatul care parca-i salveaza, care le elibereaza sufletele: „Veniti de luati Lumina! ”.
In fata acelei lumanari aprinse cu totii suntem altfel. Chipul ne este altfel luminat, avem ochii umezi si calzi. Suntem sub o ploaie de lumina, sub care nu mai putem ascunde nimic, suntem noi cu noi, la ceas de taina cand clopotele bat.
Peisajul sarbatorii este minunat; in nici un alt moment nu suntem mai sinceri si mai curati. Sunt poate singurele clipe in care pamantul intreg se scalda in bunatate, cand pacatele sunt regretate, cand planurile de viitor ale tuturor se indreapta spre suflet.
Suntem si buni, atat de mici si de neajutorati cu acea lumanare in mana care simbolizeaza mantuire, viata vesnica, viata dreapta.
Dincolo de toate aceste clipe de credinta si lumina, Pastele inseamna si traditii. In cadrul aceleiasi sarbatori lumea crestina cu lumea precrestina se intalnesc intr-o comuniune perfecta precum se intalneste credinciosul cu necredinciosul si isi iau lumina unul de la altul. Pe de o parte credinta, pe de alta parte traditia, intregesc Sarbatoarea Invierii si o fac mai frumoasa.
In fiecare colt din tara s-a nascut o traditie legata de Paste care s-a transmis de la fiecare batran spre fiecare tanar.
Respectand traditia si Cartea Sfanta oamenii reusesc sa faca un spectacol extraordinar, reusesc sa fie cei mai mari actori intr-un spectacol de lumina, credinta si traditii.
Sarbatoarea Pastelui incepe sambata dupa-amiaza. Se termina postul de 40 de zile si clopotele incep sa bata din nou.
In ziua de joi a Saptamanii Mari clopotele inceteaza sa mai bata, vor mai bate doar in Sambata Mare.
Vineri este ziua rastignirii lui Hristos, cea mai mare zi de post. Ziua de vineri este considerata zi fara noroc. In aceasta zi nu se obisnuiau muncile legate de cultivarea pamantului sau de cresterea animalelor, nu se aprindea foc si nu se cocea paine. Se obisnuia ca in ziua de vineri sa se faca o baie in rau in zori. Cine pastra traditia se spunea ca va avea noroc tot anul.
Pentru Pasca de Paste care se face in Joia Mare de o femeie „curata”, se foloseste faina cernuta prin sita fina, se pune in cuptor doar cu mana dreapta in tavi cu sot.
In Botosani anafura si Pasca Sfintita in Noaptea de Inviere sau in ziua de Paste nu trebuie mancata in intregime pentru ca este buna pentru lecuirea frigurilor, de dat la gaini cand sunt bolnave, la vaca pentru a face viteluse nu vitei.
Cine nu pate ajunge la slujba de Inviere trebuie sa-si ia de la neamuri ramuri sfintite de mar, salcie sau brad, copaci considerati cu forte magice, sa le puna la icoane pentru ca tot anul sa fie feriti de necazuri.
In noaptea Invierii se aprind focuri mari in jurul bisericii pentru a lumina drumul sufletelor care se spune ca in aceasta noapte se intorc pe pamant. Se crede ca si demonii incearca in aceasta noapte sa se intoarca pe pamant iar flacaii pentru ai alunga bat toaca toata noaptea.
Cei care fara motiv nu merg la slujba Invierii vor fi tot anul saraci si bolnavi.
Lumanarile aprinse cu care ne intoarcem de la biserica trebuie pastrate cu sfintenie deoarece sunt bune in momente grele. Se aprind in caz de mare furtuna, de grindina, boala, necaz, se folosesc la farmece si descantece. Alimentele si plantele sfintite in noaptea de Paste se pastreaza ca leacuri si talismane. Sarea este bune pentru a sfinti fantanile, slanina este leac pentru bolile vitelor, busuiocul este bun pentru bolile de gat, tamaia se pune pe jar cand sunt furtuni violente.
Fetele nemaritate, cand spune preotul prima data „Cristos a Inviat”, trebuie sa raspunda „eu joc prima” astfel exista speranta sa fie luate la joc si sa se marite.
Este bine ca in noaptea de Inviere sa ne punem un ou rosu in san pentru a fi tot anul sanatosi iar fetele nemaritate sa aiba petitori.
In Moldova, in dimineata urmatoare dupa noaptea Invierii se pune un ou rosu si unul alb intr-un bol cu apa in care se mai pun niste monezi. Trebuie sa te clatesti pe fata cu acea apa pentru a fi pur ca ea tot restul anului, sanatos si rosu in abraji precum culoarea oului si bogat.
In Bucovina flacaii trebuia sa se duca cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi iar ele pentru asi arata consimtamantul trebuie sa le ofere un ou rosu.
Tot in Moldova intre Paste si Rusalii erau montate scrancioburi in care oamenii se dadeau pentru ca pana la urmatorul Paste s-ao tina doar intr-o bucurie.
In prima zi de Paste era obiceiul ca flacaii si fetele inainte de al treilea cantec al cocosului sa se scalde pe ascuns intr-o apa curgatoare pentru a fi tot anul sprinteni, sanatosi, harnici si voiosi.
In Transilvania era obisnuita datina Bricelatului, Alegerii Craiului sau Vergelului. Traditia era sa se aleaga drept Crai, cel mai harnic flacau din sat ( cel care iese primul la arat ) pentru a-i judeca pe cei care au gresit in Postul Mare, batandu-i simbolic la talpile picioarelor cu vergeaua numita si bricela sau batalau.
In trecut ouale vopsite nu erau mancate ci pastrate langa icoane pana la Pastele urmator.
Dupa ce se mananca miel oasele trebuie ingropate sub un mar sa fiti frumosi si sanatosi.
Faramiturile care raman pe masa nu se arunca ci se ingropa in pamant iar in locul lor va creste o planta numita Marunca si cine va bea ceai facut din ea va avea multi copii.
„ Pazeste luna spicelor si praznuiete sarbatoarea Pastelor in cinstea Domnului Dumnezeului tau caci in luna spicelor te-a scos Domnul Dumnezeul tau din Egipt, noaptea.” ( Deuteronom 16.1 ).
„ Cei unsprezece ucenici s-au dus in Galileea ... Iisus a vorbit cu ei si le-a zis : Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe Pamant ... Si iata ca eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului. Amin”.( Matei 28.20 )
„ Domnul Iisus dupa ce a vorbit cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut la dreapta lui Dumnezeu.” ( Marcu 16.19 )
Paste Fericit si luminat tuturor celor cu credinta si frica de Dumnezeu !
In cinstea traditiei
Timpul ne-a schimbat si am uitat de lucrurile pur romanesti cu care sa ne mandrim. Suntem mai mult exocentrici decat etnocentri. Ne mandrim acum cu lucruri imprumutate si luam de bun tot ce vedem dincolo de granite. Ne e mai usor sa spunem "Merry Christmas" decat "Craciun fericit", sa sarbatorim Valentine's Day decat Dragobetele romanesc.Prea putini se mai bucura de lucrurile simple si frumoase si se mai gandesc la pastrarea traditiilor noastre. Am devenit monotoni si parca anonimi intr-o Europa tabula rasa de Coca-Cola si Mc'Donalds.Decat sa cream ceva nou, mai bine imprumutam pur si simplu, dovenind astfel, asa cum spunea Mihai Ralea in “Fenomenul romenesc.”ca inca mai suntem un popor viu
Si oare totusi nici un colt de Romanie nu mai e pur si simplu traditionala , cu lucruri simple in care tehnologia telefonului mobil sau internetul nu au distrus puritatea si frumusetea vremurilor de odinioara? Oare toti urmasii lui Moromete s-au stins?
...Dupa o pauza lunga, bucuroasa spun mai e; frati romani, inca mai exista un loc in care Romania e Romanie, nu o copie falsa si ieftina dupa occident; un loc in care Marin Preda cu Moromete s-ar intoarce bucuros.
Undeva in nordul tarii, intr-un tinut numit Maramures, traditiile sunt pastrate ca nicaieri in toata tara. In ciuda unei istorii grele, morosenii si-au pastrat vii traditiile si folclorul.
Si oare totusi nici un colt de Romanie nu mai e pur si simplu traditionala , cu lucruri simple in care tehnologia telefonului mobil sau internetul nu au distrus puritatea si frumusetea vremurilor de odinioara? Oare toti urmasii lui Moromete s-au stins?
...Dupa o pauza lunga, bucuroasa spun mai e; frati romani, inca mai exista un loc in care Romania e Romanie, nu o copie falsa si ieftina dupa occident; un loc in care Marin Preda cu Moromete s-ar intoarce bucuros.
Undeva in nordul tarii, intr-un tinut numit Maramures, traditiile sunt pastrate ca nicaieri in toata tara. In ciuda unei istorii grele, morosenii si-au pastrat vii traditiile si folclorul.
Spre “raiul Moldovei”…
Intreaga natura s-a scuturat si de ultima patura de zapada… a venit primavara. Natura a renascut, a prins viata si culoare. Florile firave inca, timid infloresc si imbraca gradinile, campurile, pietele, balcoanele in haine de sarbatoare.
Toata lumea si intreaga natura se pregatesc sa primeasca cea mai frumoasa si mai mare sarbatoare a crestinitatii: Sarbatoarea Domnului Iisus Hristos.
Luand-o la inceput de primavara pe drumul credintei va indemn gandurile ca mai apoi sa va indreptati pasii spre “templul de glorie al moldovenilor”, spre “cea mai frumoasa parte a Moldovei, cu Campulung, vechea republica romana, cu Suceava, capitala domnilor eroi, cu cele mai renumite si bogate manastiri, cu Putna, purtatoarea oaselor lui Stefan cel Mare”
Suceava este locul cel mai frumos al Moldovei, prin care au trecut cei mai straluciti oameni ai timpului unde s-a scris o istorie glorioasa, unde au poposit poeti si scriitori ale caror opera au ramas vesnice in timp.
Istoria acestui tinut incepe glorios, asa cum am invatat si la istorie dar cunoaste in schimb si nemiloasa decadere.
Devine capitala Moldovei in timpul lui Petru Musat si atinge apogeul stralucirii sale economice si culturale in timpul lui Stefan cel Mare. Suceava se dezvolta pe z ice trece, se pun bazele istoriografiei romanesti, elaborandu-se Letopisetul anonim al Moldovei.
Incepand cu secolele XVII-XVIII, Suceava si partea de nord a tarii, decade considerabil in urma invaziilor si jafurilor savarsite de cazaci, suedezi, austrieci, rusi si turci. Nu mai putem vorbi de infloritoarea Suceava di momentul in care va cadea su stapanirea Imperiului Habsburgic. Va ramane sub stapanire austriaca timp de 144 de ani, pana in 1918, cand se va bucura din nou de libertate, cand va redeveni pamant romanesc..
Ne indreptam spre tinuturile moldovenesti pentru a vizita vestitele manastiri care au rezistat in fata vitregiilor istoriei, pentru a ne rede prin frescele lor, legendele secolelor XV-XVIII. Pentru contributia lor la arta universala au primit titlul de monumente UNESCO.
Inainte de Sfintele Sarbatori de Paste merita sa luam drumul manastirilor din nordul Moldovei pentru a descoperi o oaza de liniste si pentru a rememora istoria neamului nostrum.
Se inlantuie ca o salba de monumente cu o deosebita valoare artistica recunoscuta care te asteapta sa le treci pragul.
Manastirea Putna este una dintre ele, construita in anii 1466-1469, pe locul unde a cazut sageata lui Stefan cel Mare. Biserica Manastirii a fost daramata in vremea lui Vasile Lupu si reconstruita apoi sub voievozii Gheorghe Stefan si Eustratie Dabija. Din vechea manastire nu se mai pastreaza decat turnul tezaurului zidit de Stefan cel Mare in 1481. A fost un important centru cultural, artistic, aici functionand un atelier de caligrafi si miniaturisti si unul de broderie.
Biserica a fost una din marile necropole domnesti ale Moldovei, in ea fiind inmormantat Stefan cel Mare. In muzeul manastirii se pastreaza o colectie valoroasa de broderii executate in vremea domnitorului, manuscrise, icoane si opera de argintarie.
Manastirea Voronet, cunoscuta ca si “Capela Sixtina a Estului”, este in special renumita datorita albastrului ei unic in lume, cunoscut ca rosul lui Rubes sau verdele lui Veronese. Constructia ei a inceput in 26 mai si a tinut pana in 14 septembrie 1488. Pe fondul albastru sunt pictati filozofii greco-latini. In stanga usii de la intrare este zugravit chipul lui Daniel Sihastrul. Istoria spune ca aceasta manastire s-a ridicat cu voia Bunului Dumnezeu si rugaciunile lui Daniel Sihastrul. Acesta a dus o viata duhovniceasca la aceasta manastire.
De cum trecem pragul Bisericii suntem priviti de catre Mantuitorul Nostru Iisus hristos care ne indeamna la reculegere, cainta si iertarea celor din jur. Toti turistii care ajung aici din toate colturile tarii pleaca cu inima plina de pace si cu gandul mai aproape de Dumnezeu.
Manastirea Moldovita se ridica in codrii ce acopereau odinioara obcinele din jur unde vietuiau multi pustnici care cu timpul si-au intemeiat o modesta bisericuta din lemn. O veche marturie spune ca aceasta bisericuta a fost inghitita de alunecarile de teren. Ruinele acesteia inca se mai vad si astazi, nu departe de noua manastire ctitorita de Petru Rares la 1532. Biserica ni se infatiseaza ca o fortareata cu ziduri puternice si inalte de 5 metri. Intrati in ea, suntem uimiti de peretii acoperiti in intregime cu fresce ca “filele unui album deschis la toate paginile”.
Pentru specialistii in picture murale, Moldovita este un important monument de arta romaneasca veche. Intreaga picture este monumentala datorita fortri expressive, culorilor calde si frumusetii icoanelor. Culoarea dominanta este galbenul auriu cu usoare reflexe solare de o eleganta nemaivazuta.
In Biserica Moldovita gasim si o impresionanta colectie de obiecte de cult si arta veche: vase, candele, broderii, manuscrise, icoane vechi de sute de ani. Cea mai onoranta achizitie a Moldovitei este “Marul de aur” – distinctie atribuita de Federatia Internationala a Ziaristilor si Scriitorilor de Turism ca legitima recunoastere a valorii fara egal a monumentelor de arta medievala din aceasta parte a tarii.
Ultima manastire cu fresce ridicata in Bucovina este Sucevita. Lacasul a fost infiintat de Episcopul Mitropolit Gheorghe Movila in anul 1584 pe locul unei vechi biserici din lemn ridicata in secolul XV.
Aceste tinuturi aduna “toata bogatia stralucitoare de arta, de monumentele cele mai frumoase ale vechilor domni si boieri”. Istorigraful Dimitrie Onciul spunea despre tinutul bucovinean: “Nicaieri pe tot cuprinsul romanesc, nu se afla, pe un spatiu atat de mic, atata bogatie de istorie romaneasca, atatea amintiri scumpe ale trecutului nostru. Fara exagerare putem zice, ca in ceea ce priveste arta veche romaneasca, Bucovina ocupa un loc din cele dintai in toata lumea ortodoxa. Daca Ardealul cu resturile sale arheologice din epoca romana, este tara clasica a trecutului roman in Dacia, Bucovina este tara clasica a trecutului romanesc”.
Un drum spre plaiul bucovinean inainte de Paste ne ofera si un spectacol culinar traditional cu oua frumos incondeiate si cozonaci bine crescuti.
In aceste tinuturi lucrurile lumesti parka nu au loc, viteza, agitatia, pacatul nu au ce cauta.
Si totusi credinta, in aceste locuri, dincolo de lumea interesata parca doar de lucrurile materiale. In acele locuri se mai crede, se mai roaga si se mai poarta in piept frica fata de Dumnezeu. In Sfintul Post al Pastelui, ca vrednici gospodari, sa facem curatenie incepand din suflet. Cele bune sa se adune, cele rele sa se spele.
Am putea scrie pagini intregi despre aceste locuri, mai ales in preajma Pastelui, dar cuvintele sunt reci si putine pentru a descrie frumusetea acestor locuri istorice si locasuri sfinte. Ce poate cuprinde prievirea nu poate descrie penelul, oricat de maestru al cuvintelor ar fi stapanul lui. Merita sa ne scaldam ochii in lumina, sa o luam la drum spre vechile tinuturi ale Moldaviei.
Adaug spre final “ Cinste tie! ” daca iei drumul istoriei si calci in acele locasuri sfinte pline de povesti si istorisiri demne de descoperit.
Toata lumea si intreaga natura se pregatesc sa primeasca cea mai frumoasa si mai mare sarbatoare a crestinitatii: Sarbatoarea Domnului Iisus Hristos.
Luand-o la inceput de primavara pe drumul credintei va indemn gandurile ca mai apoi sa va indreptati pasii spre “templul de glorie al moldovenilor”, spre “cea mai frumoasa parte a Moldovei, cu Campulung, vechea republica romana, cu Suceava, capitala domnilor eroi, cu cele mai renumite si bogate manastiri, cu Putna, purtatoarea oaselor lui Stefan cel Mare”
Suceava este locul cel mai frumos al Moldovei, prin care au trecut cei mai straluciti oameni ai timpului unde s-a scris o istorie glorioasa, unde au poposit poeti si scriitori ale caror opera au ramas vesnice in timp.
Istoria acestui tinut incepe glorios, asa cum am invatat si la istorie dar cunoaste in schimb si nemiloasa decadere.
Devine capitala Moldovei in timpul lui Petru Musat si atinge apogeul stralucirii sale economice si culturale in timpul lui Stefan cel Mare. Suceava se dezvolta pe z ice trece, se pun bazele istoriografiei romanesti, elaborandu-se Letopisetul anonim al Moldovei.
Incepand cu secolele XVII-XVIII, Suceava si partea de nord a tarii, decade considerabil in urma invaziilor si jafurilor savarsite de cazaci, suedezi, austrieci, rusi si turci. Nu mai putem vorbi de infloritoarea Suceava di momentul in care va cadea su stapanirea Imperiului Habsburgic. Va ramane sub stapanire austriaca timp de 144 de ani, pana in 1918, cand se va bucura din nou de libertate, cand va redeveni pamant romanesc..
Ne indreptam spre tinuturile moldovenesti pentru a vizita vestitele manastiri care au rezistat in fata vitregiilor istoriei, pentru a ne rede prin frescele lor, legendele secolelor XV-XVIII. Pentru contributia lor la arta universala au primit titlul de monumente UNESCO.
Inainte de Sfintele Sarbatori de Paste merita sa luam drumul manastirilor din nordul Moldovei pentru a descoperi o oaza de liniste si pentru a rememora istoria neamului nostrum.
Se inlantuie ca o salba de monumente cu o deosebita valoare artistica recunoscuta care te asteapta sa le treci pragul.
Manastirea Putna este una dintre ele, construita in anii 1466-1469, pe locul unde a cazut sageata lui Stefan cel Mare. Biserica Manastirii a fost daramata in vremea lui Vasile Lupu si reconstruita apoi sub voievozii Gheorghe Stefan si Eustratie Dabija. Din vechea manastire nu se mai pastreaza decat turnul tezaurului zidit de Stefan cel Mare in 1481. A fost un important centru cultural, artistic, aici functionand un atelier de caligrafi si miniaturisti si unul de broderie.
Biserica a fost una din marile necropole domnesti ale Moldovei, in ea fiind inmormantat Stefan cel Mare. In muzeul manastirii se pastreaza o colectie valoroasa de broderii executate in vremea domnitorului, manuscrise, icoane si opera de argintarie.
Manastirea Voronet, cunoscuta ca si “Capela Sixtina a Estului”, este in special renumita datorita albastrului ei unic in lume, cunoscut ca rosul lui Rubes sau verdele lui Veronese. Constructia ei a inceput in 26 mai si a tinut pana in 14 septembrie 1488. Pe fondul albastru sunt pictati filozofii greco-latini. In stanga usii de la intrare este zugravit chipul lui Daniel Sihastrul. Istoria spune ca aceasta manastire s-a ridicat cu voia Bunului Dumnezeu si rugaciunile lui Daniel Sihastrul. Acesta a dus o viata duhovniceasca la aceasta manastire.
De cum trecem pragul Bisericii suntem priviti de catre Mantuitorul Nostru Iisus hristos care ne indeamna la reculegere, cainta si iertarea celor din jur. Toti turistii care ajung aici din toate colturile tarii pleaca cu inima plina de pace si cu gandul mai aproape de Dumnezeu.
Manastirea Moldovita se ridica in codrii ce acopereau odinioara obcinele din jur unde vietuiau multi pustnici care cu timpul si-au intemeiat o modesta bisericuta din lemn. O veche marturie spune ca aceasta bisericuta a fost inghitita de alunecarile de teren. Ruinele acesteia inca se mai vad si astazi, nu departe de noua manastire ctitorita de Petru Rares la 1532. Biserica ni se infatiseaza ca o fortareata cu ziduri puternice si inalte de 5 metri. Intrati in ea, suntem uimiti de peretii acoperiti in intregime cu fresce ca “filele unui album deschis la toate paginile”.
Pentru specialistii in picture murale, Moldovita este un important monument de arta romaneasca veche. Intreaga picture este monumentala datorita fortri expressive, culorilor calde si frumusetii icoanelor. Culoarea dominanta este galbenul auriu cu usoare reflexe solare de o eleganta nemaivazuta.
In Biserica Moldovita gasim si o impresionanta colectie de obiecte de cult si arta veche: vase, candele, broderii, manuscrise, icoane vechi de sute de ani. Cea mai onoranta achizitie a Moldovitei este “Marul de aur” – distinctie atribuita de Federatia Internationala a Ziaristilor si Scriitorilor de Turism ca legitima recunoastere a valorii fara egal a monumentelor de arta medievala din aceasta parte a tarii.
Ultima manastire cu fresce ridicata in Bucovina este Sucevita. Lacasul a fost infiintat de Episcopul Mitropolit Gheorghe Movila in anul 1584 pe locul unei vechi biserici din lemn ridicata in secolul XV.
Aceste tinuturi aduna “toata bogatia stralucitoare de arta, de monumentele cele mai frumoase ale vechilor domni si boieri”. Istorigraful Dimitrie Onciul spunea despre tinutul bucovinean: “Nicaieri pe tot cuprinsul romanesc, nu se afla, pe un spatiu atat de mic, atata bogatie de istorie romaneasca, atatea amintiri scumpe ale trecutului nostru. Fara exagerare putem zice, ca in ceea ce priveste arta veche romaneasca, Bucovina ocupa un loc din cele dintai in toata lumea ortodoxa. Daca Ardealul cu resturile sale arheologice din epoca romana, este tara clasica a trecutului roman in Dacia, Bucovina este tara clasica a trecutului romanesc”.
Un drum spre plaiul bucovinean inainte de Paste ne ofera si un spectacol culinar traditional cu oua frumos incondeiate si cozonaci bine crescuti.
In aceste tinuturi lucrurile lumesti parka nu au loc, viteza, agitatia, pacatul nu au ce cauta.
Si totusi credinta, in aceste locuri, dincolo de lumea interesata parca doar de lucrurile materiale. In acele locuri se mai crede, se mai roaga si se mai poarta in piept frica fata de Dumnezeu. In Sfintul Post al Pastelui, ca vrednici gospodari, sa facem curatenie incepand din suflet. Cele bune sa se adune, cele rele sa se spele.
Am putea scrie pagini intregi despre aceste locuri, mai ales in preajma Pastelui, dar cuvintele sunt reci si putine pentru a descrie frumusetea acestor locuri istorice si locasuri sfinte. Ce poate cuprinde prievirea nu poate descrie penelul, oricat de maestru al cuvintelor ar fi stapanul lui. Merita sa ne scaldam ochii in lumina, sa o luam la drum spre vechile tinuturi ale Moldaviei.
Adaug spre final “ Cinste tie! ” daca iei drumul istoriei si calci in acele locasuri sfinte pline de povesti si istorisiri demne de descoperit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
