Despre gătit și alte ustensile

M-a întrebat cineva dacă îmi place să gătesc iar răspunsul meu a fost simplu: nu știu, pentru că nu prea gătesc, deci nu am de unde să știu.

Acum, fie vorba între noi, nu mă dau în vânt după gătit din niciun motiv anume. Așa pur și simplu iar când o fac, o fac că trebuie și atât.

E nasol, știu dar na, nu poate să îți placă chiar toate în viață. :)

Cândva chiar credeam că eu la casa mea îmi voi transforma bucătaria în bibliotecă sau birou, că oricum aș ține-o degeaba, acum când mi-am mai revenit din nebunie nu mai spun același lucru. Măcar am făcut un pas.

Uneori mă străduiesc dar nu încă nu sunt în categoria ca în loc de o geantă să îmi iau o oală, nu mă interesează să fac schimb de retețe și nici să aflu secretele bucătăriei. Prefer să mă străduiesc așa ușor, în felul meu.

Am asistat la un schimb intens de replici despre cum o faci o cremă, cum înmoi un pișcot, despre farfurii, tigăi, oale și tot felul de astfel de lucruri. Frumos, dar nu m-am descurcat să spun măcar o replică inteligentă. 

Am venit acasă și am căutat pe internet despre una, alta, de-ale bucătăriei. Să înțeleg 

ceva mai mult din tot farmecul discuției. Am găsit Bucătăria Fermecată și am intrat doar pentru că după nume nu știu de ce, mă face să mă gândesc la o casă din turtă dulce.

Am găsit tot felul de chestii interesante de care habar nu aveam. Mda, e un pic interesant. De exemplu, îmi plac ciupercile și am găsit o perie curățătoare pentru ele. Nu m-aș fi gândit prea curând că există așa ceva.

 Până voi ajunge să le folosesc sau să fiu un fel de bubulina gospodina presimt că mai e dar până atunci mă uit de pe un site pe altul, mai curăț doi-trei cartofi și tot așa. :)

Un weekend în Delta Dunării

Am mai spus-o de câteva ori că vacanțele, sau măcar gândul către ele, sunt precum basmele pentru cei mici. Au același efect binefăcător și te fac să visezi. Delta Dunării este unul din cele mai frumoase locuri din România și zic asta pentru că nu am auzit pe nimeni care a fost acolo în vacanță și să spună că nu i-a plăcut.

Deci, cu gândul la o vacanță, oricând ar fi ea, am găsit pe un blog de vacanță, cum poate ajunge un blogger, un weekend, în Delta Dunării.

Eu și Delta Dunării ... povestea începe când am descoperit geografia. Atunci am aflat pentru prima dată de Delta din România, cel mai tânăr pământ al țării. Apoi am auzit povești despre pescuit de la tatăl prietenei mele, pasionat de așa ceva, care deseori își lua undițele și dus era, tocmai până-n Deltă.

Am lucrat o perioadă la o revistă de turism în care scriam despre destinații de vacanță din România. Așa mi-au căzut în mână câteva articole frumoase ale celor care au fost acolo. Am văzut poze, am auzit povești, mi-am închipuit gustul borșului de pește făcut din apa din Dunăre, oamenii de acolo și viața lor, nuferii, sălbăticia, liniștea.

Și-am fost și foarte aproape de toate astea. Acum vreo patru ani, am fost la o nuntă acolo. Dar a fost scurt și pot spune că am văzut Delta doar cu un ochi, am făcut și patru poze pe care evident le-am pus pe blog, așa pentru eternitate și gata.

Cam scurtă experiența cu Delta dar de atunci tot zic mereu că mă întorc. Nu am mai avut însă ocazia iar motive sunt multe de poți porni și o leapșă: De ce nu am ajuns în Delta. :)

Un weekend în Delta Dunării ar fi ca o ofertă de vacanță exotică  pe care o tot așteptat. Aș alege să mă cazez la Hotel Wels, unul din hotelurile din Delta Dunarii, unde ajungi ușor direct cu mașina, fără să treci Dunărea.

Aș fi precum Cousteau, normal mai puțin științific la înfățișare :) iar blogul meu ar fi  jurnalul de expediție despre cum am încercat să prind pește, despre peisaje, evident despre gustul borșului de pește, țânțari, leneveala în bărci sub soare, orăcăitul broscuțelor, traseele din Deltă.

Poți fi bun la toate?

Unii zic că nu. Alții cred că da, pe motiv că dacă vrei, poți învața orice. Alții s-or fi născut prea deștepți și nu e o problemă asta cu să fii bun la toate.

Adevărul nu știu care e. Că da, că nu, că poate. Sau chiar toate. Habar nu am. Eu îl știu pe al meu.

Nu sunt bună la toate iar la unele chiar nu vreau.

De exemplu nu am fost bună niciodată la materiile fixe. Un pic, dar doar un pic am sclipit la chimie, dar mi-a trecut. În rest...un fel de tabula rasa.

Nu sunt bună la explicat ceva. Dacă vrei să nu ajungi undeva ... întreabă-mă pe mine. Ai toate șansele.

Nu știu să reacționez în situații critice. Adică la mine, e simplu, mă blochez și am terminat.

Nu prea mă descurc cu gătitul, nu prea îmi place și nici nu prea vreau să învăț, dar despre asta, voi mai vorbi altă dată.

Nu sunt bună la nimic ce ține de tehnică. Și-am aflat într-o zi că pe lumea asta există compresoare. Și evident a urmat o discuție:

-Ce sunt alea compresoare?

-Păi sunt de mai multe feluri. Utilizate în mai multe locuri. Ceva ce comprimă aerul.

-Aha, dar nu știu.

-Căută și tu pe net.

Și am căutat, normal. Așa am găsit site-ul CompresorHertz.ro cu o multitudine de compresoare. Nu știu dacă de astea am întrebat eu și care mai sunt celelalte dar am găsit ceva și site-ul lor arată chiar bine. Că uite, la cum arată un site, e în categoria ”mă mai pricep”.

E o întreagă poveste acolo cu compresoarele și promoții și oferte care mai de care. Și, da, într-adevăr e ceva cu aer. :)

Povești pentru copii

Sunt frumoase, întotdeauna au final fericit, binele mereu învinge răul, Făt-Frumos ajunge la timp și întotdeauna, la sfârșit, afli că toți trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.

Doar că tu crești, copilăria se duce și afli între timp că și balaurii mai înving uneori, că nu toate se termină bine dar cumva trec, că Făt-Frumos vine dar uneori mai greu sau uneori mai pleacă și ”până la adânci bătrâneți” e cam relativ,  așa. Dar cu toate astea îți dai seamă că poți trăi liniștit, că nu trebuie să fie întotdeaua ca în basmele pe care ți le citea cineva înainte de culcare.

Zilele trecute m-am întâlnit cu cineva care mi-a povestit că uneori, așa în joacă, citește poveștile altfel copiilor săi. Înlocuiește pozitivul cu negativul și cumva încearcă să dea un sens logic povestirii. Adică la sfârșit nu se căsătorește fata cea mică și mai frumoasă cu tânărul cel mai curajos, prințul fermecat l-a cruțat pe balaurul cu șapte capete și nu se știe dacă au trăit fericiți chiar până la adânci bătrâneți.

Evident totul e o joacă iar cei mici se amuză, în schimb, totuși află că povestea poate fi și altfel pentru că vorba celor de la Sunrise Avenue, uneori ”Fairytale gone bad”.

Mi s-a părut un exercițiu bun. Pentru ei oricum e o joacă și vor învăța asta cu zâmbetul pe buze. Oricum vor mai crede în basme dar vor învața, în același timp că nu există doar bine, că este și rău dar asta nu trebuie să îi împiedice să meargă mai departe, să râdă, să se joace, să creadă. Și poate își vor aduce aminte de asta și când vor fi mari. Când ”basmul” în care sunt personaje principale nu se va termina cum vor ei asta să nu îi împiedice să își aducă aminte că pot zâmbi și că totul merge mai departe.