Un produs Blogger.

Poveşti despre Dobrogea. Canaraua Fetei

miercuri, 19 august 2009

„În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul – iar apoi întreaga mea fiinţă – s-a întors de fiecare dată în Dbrogea la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă.
Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătătroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goala în ţărână.” (Geo Bogza)



Cu soarele cocoţat sus pe cer îţi vine dorul de ducă spre depărtări care vibrează poveşti, spre locuri în care asculţi tăcerea şi înţelegi ce a fost odată...
Vara se merge spre Dobrogea, pamânt bătut de soare, să simţi praful de calcar cum îţi învăluie corpul, să auzi marea, să inspiri aer sărat, să mai descoperi un pic din istorie şi apoi când vântul se înteţeşte, când codrul se îngâlbeneşte, să te reîntorci spre casă, să laşi marea şi Dobrogea pustii, să-şi aştepte şi ultimii pescari. „Din primăvară până în toamnă, mările interioare ale Dobrogei se leagănă uşor în bătaia vântului, vrăjindu-te cu foşnetul lor. Pe vaste suprafeţe şi în vasta succesiune a timpurilor, ele îşi schimbă treptat culoarea, începând cu verdele crud al primăverii, în care se ivesc apoi pâlpâirile de foc ale macilor sau galbenul palid al rapiţei, până ce deodată, în câteva zile şi în câteva nopţi, totul devine aur.”
Dobrogea este încărcată de istorie la fiecare pas şi orice călător care poposeşte aici descoperă pe lângă frumuseţile lăsate de natură şi frumuseţile poveştilor spuse din bătrâni. Fiecare drum spre Dobrogea te face să promiţi ca mai revii.
Despre adevărata Dobroge afli dacă mergi pe jos din nord înspre sud, dacă ai răbdare să asculţi oamenii pe care îi găseşti la porţile caselor lor, curioşi când văd vreun trecător. Ei ... şi oamenii de aici sunt basme vii care „ard” continuu. Sunt oameni bătuţi de soare şi vânt care nu pot trăi fără aerul sărat care-i înconjoară şi care cunosc toate dealurile de calcar care-i înconjoară. Sunt sărăci dar atât de bogaţi sufleteşte!

„Munţii de granit ai Măcinului – martori ai unor vechi ere, singuriii care aveau fiinţă aici, când restul nu era decât o înfricoşătoare întindere de ape – se învecinează cu Delta, mirificul teritoriu, patrie a pelicanilor şi a egretei, unde atâtea pământuri s-au ivit din ape doar în cursul câtorva generaţii” (Geo Bogza).

Pe teritoriul Ţării de Foc s-au clădit cândva primele colonii greceşti (Histria Tomis, Callatis), astăzi oraşe înfloritoare, aflate în plină dezvoltare dar care păstrează istoria ca talisman. Umbrele trecutului se împletesc armonios cu prezentul.
Avem în România foarte multe locuri frumoase şi interesante care în timp au devenit cunoscute datorită unor lucruri specifice. Aşa este cunoscut Maramureşul şi casele lor din lemn, Moldova şi Bisericile şi Mănăstirile, Ardealul şi Branul şi Pălinca şi celebrul No Bine şi uite aşa se ştie despre Dobrogea şi mare, sare, soare, calcar şi istorie căci aici s-au scris printre primele file ale trecutului.
Dobrogea este udată în extremitatea estică de Marea Neagră fapt ce a condus la apariţia litoralului românesc, cel mai căutat loc de turişti în lunile de vară.
În interiorul ei este udată de râuri precum Casimcea, Taiţa, Slava şi tot aici s-au adăpostit cele mai multe lacuri, dintre care amintim: Lacul Razim-Sinoe, Lacul Techirghiol, Lacul Mangalia, Lacul Tuzla.
Unul din locurile pe care Dobrogea le păstrează în tăcere, căci dacă ar vorbi ..., este Canaraua Fetei. După un lung drum făcut în soare şi praf de calcar îţi apare un loc în care cu măiestrie se împleteşte frumosul cu ineditul, curiozitatea cu misterul.
Canaraua Fetei este o rezervaţie naturală, faunistică, floristică de aprox.168 hectare, ce are caracteristicile unui canion. Aria protejată are o spectaculozitatea aparte datorită structurii particulare a substratului geologic ce oferă premisele unui relief de tip carstic care în centrul rezervaţiei este reprezentat de o vale largă cu aspect de canion, cu pereţi de calcar de până la 40 de metri înălţime, brăzdaţi de fisuri, nişe, grote şi peşteri.
În acest teritoriu trăiesc: broasca ţestoasă dibrogeană, vipera cu corn, păianjeni mediteranieni, toate protejate.
Despre acest loc al Dobrogei se ştie destul de puţin cu toate că sunt foarte multe legende şi poveşti despre această zonă. Şi din punct de vedere geografic este interesantă, Canaraua Fetei fiind Canionul Românesc.
Bătrânii spun că pe aici a curs cândva Dunărea, este vechiul curs al Dunării şi este un loc foarte atractiv pentru căutătorii de comori. Localnicii spun că la vremea în care Cadrilaterul a fost desprins de Dobrogea, bulgarii care erau pe teritoriul României şi-au îngropat averile şi au fugit în patria lor. Această poveste circulă şi pe teritoriul Bulgariei şi deseori vezi venind aici în căutarea aventurilor şi comorilor de odinioară, visători.
Marile comori nu s-au lăsat descoperite dar asta parcă a alimentat şi mai mult imaginaţia celor care se aventurează printre vipere cu corn şi alte vieţuitoare de aici.
O alta poveste circulă legat de numele de Canaraua Fetei. Se spune că aici, când au invadat turcii, românii şi-au ascuns nevestele şi fetele. Turcii le-au descoperit până la urmă ascunzătorile şi mai multe fete s-au aruncat de pe stânci plătindu-şi cu viaţa onoarea pe care şi-au păstrat-o nepătată.
În pereţii calcaroşi se spune că se ascunde şi o biserică săpată. Accesul în partea superioară a grotei, acolo unde se află, este în momentul de faţă imposibil. După ce turcii au intrat în Dobrogea mai mulţi călugări s-au refugiat aici şi că aceştia au început să jefuiască satele turceşti şi să fure fetele. Toate bunurile au fost ascunse într-o încăpere secretă. O altă poveste despre această biserică săpată în calcar vorbeşte despre un culoar lung săpat până la Cetatea Adamclisi.
Toate aceste poveşti te duc cu gândul la celebra întrebare A fi sau a nu fi adevărat. Doar pereţii de calcar ştiu tot ce ascund, ştiu tot ce timpul le-a defilat prin faţă. Dar tac ... e o tăcere ca la asfinţit ... o tăcere care îţi incită imaginaţia, alimentează poveştile şi legendele. Oricum ar fi pământurile Dobrogei sunt pentru toţi cei care au ochi de văzut şi urechi de ascultat. Le găsim veşnic, în estul ţării, răcorite de Marea Neagră.

„Bătut de vânturi şi ars de soare, păstrând în pulberea lui amintirea atâtor noroade, tot ce poate fi mai altfel decât Bucovina, el mi-a propus al doilea fel al meu de a simţi şi de a fi în lume”.


Sursa citatelor: Geo Bogza, "Privelişti şi sentimente".


Niciun comentariu:

 

O Campanie Salvati Copiii

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite