Nu
eram încă în liceu când am auzit de telefoanele mobile și mă uitam la ele când
vedeam, destul de rar câte unul, cum se uitau părinții mei când vedeau bidoane
în epoca ceaușistă. Era un uauuuuu foarte lung și îmi închipuiam în fel și chip
ce ar putea face chestia aia, încă de dimensiunea unei cărămizi dar care totuși
încape destul de bine în buzunar.
În
clasa a X-a, după lungi rugăminți am primul un telefon. Era mare, un telefon mobil Nokia, nu
mai știu exact modelul, că multe au mai curs de atunci prin mâinile mele. Avea
antenă și o culoare cameleonică. Sunete prestabilite, polifonice chiar, care
era ceva pe atunci, baterie Li-Ion, infraroșu. Cam asta conta și habar nu aveam
că într-o bună zi telefonul va fi mult mai inteligent și îl vom folosi pentru
multe alte lucruri nu doar beepuri,
telefoane și mesaje.
Au
urmat apoi telefoanele un pic mai mici, cu clapetă sau slide. Telefoane cu
melodii, telefoane cu bluetooth, cu cameră foto și într-un final telefoanele cu
touch screen. Deja lucrurile avansau și începeam să facem poze, să intrăm pe
internet, să ascultăm muzică. Și asta în doar câțiva ani. Când eram la
facultate deja aveam primul telefon touch screen ca până să o termin deja să
fie smartphone. Astăzi citesc pe telefon, vorbesc pe skipe, stau pe facebook,
îmi verific mail-urile. Face mult mai multe și mă uit și acum cu uimire cum de
la cărămida aia care doar suna și atât, au ajuns să facă atât de multe. Acum o
înțeleg pe bunica mea care se uita uimită și nu înțelegea cum dacă nu are fir
cineva te aude și cum îți apare cine te sună.
Mi
se păreau tare complicate primele telefoane iar astăzi sunt uimită de saltul
rapid de la simplu la complex.
Cam
aceeași poveste e și în cazul laptopului. Nu credeam vreodată că o să stau în
pat să scriu și nu la masă în fața unui monitor foarte mare. Monitor care în
timp și el s-a transformat în ceva subțire, mai ușor de mutat, de ridicat.
Acum
o chestie mică numită laptop, notebook
sau tabletă conține toată viața ta. Înainte depozitai ce salvai pe
dischete, azi pe un stick mic dar unde încap multe.
Televizorul
color iarăși uimitor, la fe la ca și televiziunea prin cablu. Adică în sfârșit
vedeam roșu, verde, era incredibil iar acum atât de banal. Uimirea a fost înlocuită de televizoare LCD.
Primul
mixer al mamei cu doar două spatule care printr-o minune făcea maioneza. Acum e
un robot care le face pe toate, ba mai mult și o mașină pe care o programezi și
îți face pâine.
N-aș
fi crezut vreodată că pentru a-mi bea cafeaua caldă, a-mi încâlzi mâncarea, a
spăla pe jos, a mă jucă, a-mi aranja părul, a-mi face suc proaspăt, voi băga
doar un fir în priză și voi apăsa un buton.
Cum
nu credeam că primul meu telefon ar putea fi dus la muzeul telefoanelor mobile
și cum nu cred nici acum că vreodată voi spune asta și despre smartphone-ul de
azi. Dar da, se pare că schimbările au o viteză uimitoare și ne trag și pe noi
după ele.
Articol
scris pentru SuperBlog, etapa 21
Postări
