Imi
place Parisul, tot, asa cum este el, de acum si de alta data. In toate
povestile si in toate visele mele m-am plimbat prin Paris, pe toate stradutele,
prin toate buticurile si cafenelele. Am rasfoit cu sete fila dupa fila, orice
carte despre Paris, orasul boemilor, artistilor necunoscuti, vagabonzilor,
indragostitilor, solitarilor, visatorilor, al damelor usoare, al cabaretului, al
parfumurilor, al can-can-ului, al matasurilor, al jobenului.
E
ca si cum am fost acolo de-atatea si de-atatea ori. In realitate, niciodata,
dar Parisul e mereu acolo si asteapta.
La
Brasov, am fost la Paris sau mai bine spus, Parisul a fost adus acolo de
Teatrul National de Opereta ~Ion Dacian~ din Bucuresti.
Opera
Brasov a rasunat de sansonete frantuzesti. Intr-o cafenea cu iz vechi, intr-un
nor de fum s-au nascut si s-au stins cele mai frumoase povesti ale Parisului.
Un
spectacol frumos ca un vis care la sfarsit te lasa singur, cu gandurile si
realitatea ta.
Parisul
era pe lista de facut anul acesta. Nu am ajuns chiar acolo dar macar am ajuns
aproape, un pic mai aproape.
Postări
