Un produs Blogger.

Și s-a mai dus un an!

luni, 31 decembrie 2012





S-a scurs un an ca o clipă și doar câteva zile ne mai despart de o nouă linie de start. O altă cursă aproape c-a ajuns la final. O alta stă să înceapă. Nu te întreabă dacă ești obosit, dacă mai poți, dacă mai vrei. Suntem tot timpul într-o permanentă căutare, a noastră, a celor din jur. Mereu numărăm, mereu contabilizăm: un an care a mai trecut, un an care mai vine.
Finalurile mă fac tristă iar începuturile mă sperie. Chiar și de un an mai puțin frumos mi-e greu să îmi iau rămas bun și mă sperie ce ar putea să îmi aducă un altul, nou-nouț, abia împachetat și nedesfăcut încă de nimeni.
E ciudat când privești în urmă și vezi câte lași. Unii oameni, unele amintiri, unele lucruri, unele evenimente, unele experiențe, care nu mai șade bine să le iei cu tine.
Îți smulgi noi promisiuni și fără să vrei îți trezești în tine speranța unui mai bine. Știi că ai pierdut atâtea sau pentru multe ești pierdut, dar undeva acolo, adânc, e sentimentul că poate ceva pierdut se reîntoarce sau ceva nou te va face mai bucuros.
Nu știu ce ar trebui să luăm cu noi și ce ar trebui să lăsăm.

În fiecare an care trece facem alegeri, schimbări, greșeli. Suntem egoiști sau prea darnici. Personaje principale sau secundare în poveștile uneori mizerabile ale vieții noastre. Uneori prea triști și alteori deloc.
Mai trece un an în care am învățat tot sau nimic ori am uitat. Aici, acolo ... am lăsat părți din noi sau am trecut neobservați. Iubiri neînțelese, iubiri stinse sau uitate. Prieteni trădători de care ai uitat sau te-au uitat. Și puțini care mai sunt.
Șoapte, țipete, surâs, oftat, râs, venit, plecat. Toate intră într-un an care îți întoarce spatele în timp ce tu îți întorci ochii spre un altul.
Nu e comedie, nici tragedie.
Ultimul lucru a fost Paris, mon amour, poate singurul lucru pe care l-am iubit și m-a așteptat. În rest doar neînțelesuri, ale mele, ale altora.

A mai trecut un an în care nu am scris nimic doar am recitit. Încă un an în care am rătăcit aievea. Încă un an după care mă întreb și eu de acum ce fac. Mai încolo, în următorul...

Ninge iar și e un alb atât de frumos care acoperă tot. Ce veșnicie frumoasă în fața căreia m-aș cufunda și eu și Lea. Am iubit cuvintele dar ele nu îndeajuns pe mine, ca întotdeauna, mereu și mereu. S-a așternut zăpada.


Așa se încheie, încă nepublicată și nici nu știu dacă vreodată va fi, o carte în care în nopți fără somn și prea multe amintiri am strâns gânduri și frânturi de povești. Aproape de final de 2012 am pus punct și de aici mai încolo, voi mai vedea eu. Pentru asta un an  întreg, nou, mă așteaptă peste vreo câteva ore.

Despre ce a fost și câte-au fost poate nici nu mai are rost. Bun, rău, urât, frumos, toate au încăput laolaltă și ne-au făcut să fim cine suntem astăzi.  
Am avut momente minunate dar și prea grele. Am avut încercări, câteva reușite și câteva eșecuri. Am întâlnit oameni cu povești interesante. I-am dezamăgit pe unii și alții pe mine. De unii vreau să mai aud iar de alții niciodată
Despre ce vreau să fie, e simplu, doar mai bine, doar mai liniște, doar cu oameni mai frumoși la suflet, mai calzi, mai înțelegători, mai cu bun-simț, mai hotărâți, mai puțin ranchiunoși, cu toții sănătoși.
Vreau să mai apuc să scriu despre lucruri frumoase, să ajung prin locuri care să te încarce pozitiv, vreau să aud oameni care spun ceva nu doar aruncă cu vorbe.
Aș vrea îmbrățisări mai calde, mai dese, sincere.
Și sunt multe care încep cu ”sper să”, ”vreau să„ ... și câte vor deveni ... vom vedea, vom aștepta un an nou, despre care vrem să credem că va fi mai bun!


sursa foto: reteaualiterara.ning.com

Cele mai frumoase imagini ... cele mai frumoase amintiri

luni, 24 decembrie 2012



În fiecare zi adunăm imagini pe care vrem să le transformăm în amintiri memorabile. Vrem să le păstrăm vii, să ne bucurăm de ele, să le retrăim cu drag.
De-a lungul timpul aparatele video și foto au evoluat atât de mult încât captează cele mai frumoase momente și le transformă în videouri și poze care parcă au viață în ele. Pentru colecția video a familiei tale din această iarnă o cameră compactă și ușor de utilizat cum este Panasonic HC-V700EP-K este ideală pentru toate momentele deosebite. Nu trebuie să fii tu profesionist pentru că este ea. Înregistrare Full HD, zoom optic, obiectiv cu unghi mare, color night view, stabilizare de imagine, lucrurii de care ții cont când îl alegi cu gândul la toate momentele frumoase pe care le vei avea de filmat.


Paris, mon amour

sâmbătă, 22 decembrie 2012



 Imi place Parisul, tot, asa cum este el, de acum si de alta data. In toate povestile si in toate visele mele m-am plimbat prin Paris, pe toate stradutele, prin toate buticurile si cafenelele. Am rasfoit cu sete fila dupa fila, orice carte despre Paris, orasul boemilor, artistilor necunoscuti, vagabonzilor, indragostitilor, solitarilor, visatorilor, al damelor usoare, al cabaretului, al parfumurilor, al can-can-ului, al matasurilor, al jobenului.
E ca si cum am fost acolo de-atatea si de-atatea ori. In realitate, niciodata, dar Parisul e mereu acolo si asteapta.

La Brasov, am fost la Paris sau mai bine spus, Parisul a fost adus acolo de Teatrul National de Opereta ~Ion Dacian~ din Bucuresti.
Opera Brasov a rasunat de sansonete frantuzesti. Intr-o cafenea cu iz vechi, intr-un nor de fum s-au nascut si s-au stins cele mai frumoase povesti ale Parisului.
Un spectacol frumos ca un vis care la sfarsit te lasa singur, cu gandurile si realitatea ta.

Parisul era pe lista de facut anul acesta. Nu am ajuns chiar acolo dar macar am ajuns aproape, un pic mai aproape.

Gala SuperBlog

vineri, 14 decembrie 2012



După luni și 30 de probe, unele care mi-au plăcut și altele care într-un final tot mi-au plăcut, după întârzieri la postat articole, am reușit să fiu SuperBlogger, chiar cu diplomă.
Da, am terminat concursul și deci am aterizat la București la Gala SuperBlog.
A meritat drumul lung la dus și și mai lung la întors, pentru că în timp ce eu îmi făceam noi prieteni bloggeri și stăteam printre olteni (se știu eu care), prin județul Bacău a venit iarna și când am ajuns abia am putut să mă dau jos din tren.
Dar, să revenim la lucruri mai calde și mai frumoase.
Prietenii mei Ozana și David au avut grijă să ajung cu bine la NH Hoteles, unde a avut loc premierea și unde am avut ocazia, în sfârșit, după atâta scris să ne cunoaștem și să ne vorbim. Premii, felicitări, poze, pișcoturi, cafea și toate celea, cu alte cuvinte, reușit.
După a urmat o pizza și vin, respectiv bere, undeva la un restaurant în București, alături de Kathy, Luciana, Emil, Daniel, Ramona și Laurențiu. Ei se știau și m-au cooptat frumos și pe mine. M-au inclus inclusiv în poza, deja cu tradiție, de lângă toaletă. 

Seara am încheiat-o la Teatrul Evreiesc de Stat, la piesa Miss Daisy și șoferul ei” cu Maia Morgenstern. Nu cred că mai e nevoie să adaug că a fost foarte mișto jucată dar trebuie să adaug că am vizionată stând frumos, eu moldoveancă, între doi olteni, mai precis între Emil și Daniel. Băi, da și eu sunt oameni, care știu multe bancuri bune cu moldoveni. Deci a fost chiar în regulă chiar dacă la singurul meu banc cu olteni pe care l-am spus nu prea s-au amuzat. Poate până la întâlnirea viitoare cu ei găsesc unul mai bun.
De acolo, restul găștii, împreună cu ceilalți superbloggeri s-au dănțuit în Club Spice, eu și Emil am plecat. (împreună dar la gura de metrou ne-am despărțit, că să nu existe dubii). Pe mine mă aștepta drumul înapoi spre casa, pe el nu știu.
Cam asta a fost și a fost super, că doar a fost SuperBlog. Dat fiind faptul că nu m-am împiedicat, am ajuns la timp, nu am dat nimic pe mine, m-am îmbrăcat frumos, am avut tocuri, am mers drept și tot tacâmul, atipic pentru mine ar spune cei care mă cunosc, a fost chiar bine de tot și parcă aș încerca și la anul.

 

O Campanie Salvati Copiii

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite