Un produs Blogger.

Aproape sfarsit de an

luni, 15 decembrie 2008


E aproape sfarsit de an, o perioada in care de obicei se fac bilanturi, se frang vise, se nasc altele si singurul lucru la care toata lumea se gandeste e la noi sperante de viitor.
Lin sau mai putin, s-a scurs si acest an plin de o multime de evenimente. In fiecare zi am invatat ceva care mai devreme sau mai tarziu ne va folosi. Am plans si-am ras crezand ca doar noua ni se poate intampla. Si pana la urma am mers mai departe.
Acum mai peste tot e o perioada frumoasa caci pornind de la ideea: cate bordeie atatea obiceie as completa cu cate sarbatori si zone atatea datini minunate.
Peste tot e mai sarbatoare si mai frumos si toti oamenii incearca sa prinda cat mai mult din toate astea sa se bucure, sa uite, sa ierte.
E frumoasa ceata de feciori din Voila, costumul popular si cozonacii din Maramu’, ursii din Moldova.
Toate acestea in schimb intr-un glas spun un singur lucru: toate relele sa se spele si tot binele care vine sa se adune. Cea fost a trecut, ce va veni trebuie sa fie mai bun si mai frumos. La fel si noi…………….mai buni si mai altfel.
E ceva ce ma sperie mereu, ceva ce nu imi place si ceva ce e greu sa schimb. Toti acum zambim mai mult, suntem mai buni, ne amintim de vechi prieteni si-I sunam iar la cumpana dintre ani ne punem dorinte si ne dorim cate in luna-n si-n stele. Dar nici nu trece bine 1 a primei luni ca am si uitat si incepem sa fim la fel , uitam si ce ne-am dorit la miezul noptii. Ne pierdem in tumultul vietii si toate zilele ne par la fel, ne uitam si pe noi pierduti printre ele. Face parte din ciclul vietii celor care inca nu isi dau seama ca asa-i. Cand cineva va intelege, nu va mai fi asa, se va schimba si nu va uita niciodata dorinta lui, visele lui si vechii prietenii.
Nu va bat la cap cu turismul meu, cu obiceiuri, sau alte lucruri caracteristici mie, va urez pur si simplu sa fiti altfel, nu mai buni, nu mai senini, nu…………, nu, pur si simplu altfel, special si sa nu pierdeti clipele magice din fiecare zi.
Gandit-va la ce va doriti mult………luptati pt acest lucru fara teama si nu incetati sa sperati. Nu e important niciodata sa treci primul linia de sosire e important mereu sa termini cursa, sa nu abandonezi………ei bine va doresc sa nu abandonati, sa mergeti pana la capat indiferent ce inseamna asta.
Fiecare din voi stie ce are de facut ca sa straluceasca, sa fie fericit si implinit. Va doresc un an plin, mai bun si mai frumos in care sa nu uitati ce v-ati pus in gand la miezul noptii si apropo tot timpul dorinta de la 12 noaptea se implineste, asa ca………
In ceea ce ma priveste , acum stiu mai bine ca oricand ce vreau in noul an, ce voi face si aproape cum, de acum incolo e doar o chestie de timp, caci fiecare la momentul oportun. Nu stiu ce am schimbat anul asta dar la anul vreau si mai mult si vreu sa spun mai tare ce ma doare si ce vreau sa fac.
Tu in continuare mai uita-te si citeste Negru pe alb.
Inchei cu un citat care imi place mult si la care sa va mai ganditi acum in ultimele zile din acest an.
“ Fiecare lucru din jurul nostru este în continuă schimbare. În fiecare zi soarele străluceşte peste o lume nouă. Ceea ce numim rutină este o zi plină de noi propuneri si oportunităţi. Dar noi nu percepem că fiecare zi e diferită de celelalte. Astăzi, undeva, o comoară te aşteaptă. Poate fi un zîmbet, poate fi o mare victorie – nu are importanţă. Nimic nu e plictisitor, pentru că totul se schimbă constant. Plictiseala nu face parte din lume.
Poetul T.S. Eliot scrisa: “Mergi pe multe străzi, întoarce-te acasă la tine şi priveşte fiecare lucru ca şi cum ar fi prima dată.”
-------------------------------------------------

Bacau de la Bacovia

joi, 24 iulie 2008

In plimbari alegorice spre locuri si oameni am poposit la Bacau, casa marelui poet roman care cu maiestrie a vorbit despre nevroze, zapezi apocaliptice, sange, galben, violet, cimitire, primaveri, iubiri.
Nascut pe 14 septembrie 1881, Gheorghe Vasiliu (pe numele sau adevarat), a avut o copilarie si o tinerete fara mari evenimente importante. Nimic din tineretea acestuia nu anunta natura de geniu a poetului.
Adoloescenta a scos la iveala tulburarile sale psihice, nevrozele si depresiile sale. Cele mai mari trauma le sufera in contact cu liceul ursuz, deformat, cunoscutul “cimitir al tineretii mele”.

“Tăcerea ... e ora laşitaţii”

duminică, 6 iulie 2008

În fiecare zi ne trezim cu întrebări, idei, răapunsuri ... care în mare parte se pierd în după-amiezile tumultoase. De prea puţine ori ne luăm în seamă curiozităţile, le dăm frâu liber şi luăm drumul căutărilor.
Una din curiozităţile mele sau mai bine zis una din indignările şi nemulţumirile mele a fost legată de grădinile zoologice: “ O fi oare moral?” Invitaţia către răspuns a fost deschisă tuturor ... dar din toţi puţini au avut ceva de spus ca de obicei.
E mult mai simplu şi mult mai comod să alegem tăcerea, mai bine nu ştiu, nu văd, nu fac şi lucrurile sunt în regulă. E drept că ce nu ştii şi nu vezi nu pricinuieşte durere, problema e că multe lucruri grele şi rele au început cam de mult să se vadă şi cam degeaba ... n-a produs mai nimic. Ba câte o scăpare de sărbători când toţi vrem să pozăm într-un tablou numit generic “Bunătate, pace, bucurie”.
Viaţa în schimb nu-i compusă din sărbători ci din zile întregi de muncă şi luptă într-o lume nebună ... nebună de tot.
Curiozitatea mea care a dat şi naştere articolului despre grădinile zoologice a luat contur după o vizită la Zoo in Braşov.
Tristeţea din ochii animalelor m-a făcut să mă întreb cât de moral e ca în fiecare oraş aproape, să facem grădini zoologice. A devenit un fel de mândrie comunală să ai în oraş grădină zoologică. Evident un fel de mândrie şi prostie specifică plaiurilor noastre mioritice.
Din toţi care au votat, ( nu vă zic numărul că-i ruşinos şi să nu credeţi că pentru mine, nici vorbă, ci pentru cei care au luat şi în această problemă ochelari de cal), 18% au fost de părere că e moral iar 81% că nu e deloc moral.
Pentru mine răspunsul s-a cam conturat, moral nu e şi de câte ori o să am ocazia să spun asta o voi spune căci eu nu aleg şi nici nu încurajez tăcerea.
Pentru că nu vrem să avem nici o părere se alege praful de tot. De asta turismul românesc e jalnic, de asta alegem vacanţele la turci unde rahatu-i mai bun sau mai rău la bulgari unde nici măcar rahat nu e.
Tocmai de asta se costruiesc cartiere după cartiere în locul pădurilor. Ne distrugem planeta şi viaţa cu zâmbetul pe buze fără să ne dăm seama că la capătul drumului pe care am ales să mergem e o mare prăpastie ... şi partea cea mai proastă e că am cam trecut de mult de mijlocul drumului ... încotro?
Nu spunem nimic dar dăm indignaţi din umeri şi cap. Plecăm să muncim la alţii pentru că aici pur şi simplu nu vrem să vorbim. Putem schimba ceva dar numai dacă începem ... şi puterea e în fiecare. Dacă tu faci ceva, mai fac ceva şi eu, mai face ceva şi prietenul tău ... şi uite aşa începem să mai mişcăm lucrurile într-o directie mai bună.
De câte ori îndrăyneşti să faci sau să spui ceva, nu uita că întrebarea nu este egal cu neştiinţă ci cu luptă şi îndrăzneală. O părere, o cerectare, o scânteie de îndrăzneală pot însemna multe ... e drept e un fel de ac in carul cu fân dar uneori acest ac poate fi din aur şi poate străluci tare.
De câte ori nu vei vedea nimic şi vei alege să taci nu uita că tăcerea ... e ora laşităţii ... e plină lumea de oameni laşi şi de tăcere ... de ce să nu fii altfel?

O fi oare moral…?

luni, 14 aprilie 2008

Am fost intr-o duminica la Gradina Zoologica … era frumos afara asa ca la fel ca tot omul satul de frig si stat in casa am iesit la aer. Ca sa fie nu doar o plimbare am fost la Gradina Zoologica. O multime de oameni cu copii si fara, se bucurau si se plimbau de la o cusca la alta sa vada bietele animale. Mi-a placut ca sunt la Zoo caci si eu m-am bucurat sa vad tot felul de animale si eu m-am plimbat de la o cusca la alta … si in timp ce ma plimbam ma uitam la bietele animale si ma gandeam cum s-or simti ele asa acolo, cat de fericite sunt ele … O fi oare moral sa existe asa ceva, Gradina Zoologica – o inchisoare de animale.
Am tot stat si m-am gandit, m-am uitat pe la reactiile celor din jurul meu si in ochii acelor animale. Daca ar putea vorbi, mi s-au parut tare triste, singure si vai de mama lor cu toata multimea aia de oameni in jur.
Pentru cei din jurul meu e la fel ca si pentru mine, un loc de agrement si educatie. E frumos sa vezi animale exotice,sa afli ce mananca, conditiile de trai. E o lectie de zoologie placuta. Dar pentru ele cat de placut o fi sa traiasca acolo? M-am simtit bine si nu prea si m-am tot gandit daca e binesau nu ca exista atat de multe gradini zoologice Habar n-am … pe de o parte fain, e distractiv sa mergi la zoo, pe de alta parte trist sa vezi atatea animale cum stau inchise ca tu sa le admiri si sa te minunezi.
Nu contest ca nu sunt ingrijite si hranite, nici vorba, ma gandesc doar la moralitatea faptului de a inchide niste animale care nu sunt facute pentru a trai in niste custi.
Am ramas cu gandul acolo caci parca mi-e mila de ele dar parca abia astept sa am un copil si sa-l duc la zoo ca-i mai aproape zoo ca Africa si, si biletul este mai ieftin
Am intrat pe net vroiam sa mai aflu ceva despre gradinile astea zoologice. Prima gradina zoological care s-a deschis in Romania este cea de la Sibiu, in anul 1929 in padurea Dumbrava. De atunci in fiecare oras mai mare s-a deschis cate o gradina zoological ajungand ca in gradinile din Romania sa traiasca circa 5000 de mamifere, 5200 de pasari si 450 de reptile.
O fi sau nu o fi moral? Asta-i intrebarea la care nu stiu de unde sa incep sa raspund, nu stiu cu ce sa incep sa raspund. Poate ca adevarul o fi si in problema asta pe calea aurita de mijloc.
Daca articolul asta te-a facut sa spui ceva, sa ai o parere despre asta sau pur si simplu sa spui ca nici tu nu ai gasit nici un raspuns trimite un email pe adresa pintilioaie_otilia@yahoo.com sau intra pe blogul otilia-pintilioaie.blogspot.com si lasa un comentariu si voteaza daca e moral sau nu.

Alege sanatatea … intoarce-te la natura

Intre 7 si 11 aprilie 2008 a fost la Brasov Expo Sanatate. Am fost si eu, din curiozitate si cred ca din dorinta de a trai mai sanatos, si pot sa spun interesant. Am venit acasa cu o mana de pliante si in cap cu o multime de idei sanatoase. Pai sa va spun … ca o data cu Ziua Mondiala a Sanatatii voluntari ai Asociatiei Stundentesti AMICUS impreuna cu Universitatea Transilvania Brasov, Agentia de sanatate publica si Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Brasov, s-au gandit sa demareze o campanie de informare despre beneficiile unui stil de viata sanatos. Generic campania lor s-a numit “ Back to basis”. Aceasta campanie cuprindea mai multe componente, si anume:

1. Sectorul expozitional cu 8 standuri SANATATE ( soare, aer, nutritie, tihna, activitate fizica, temperanta, echilibru spiritual ). La fiecare stand un tanar entuziasmat iti povestea lucruri interesante si te ghida pe drumul sanatatii. In aceste standuri se gaseau panouri informative de unde puteai afla lucruri nu numai interesante ci si utile pentru a incerca sa-ti schimbi stilul de viata alegand sanatatea.

2. Standuri cu teste medicale.
Dupa ce te-ai informat puteai sa te opresti sa-ti faci gratuit o serie de teste precum: masurarea tensiunii arteriale, masurarea greutatii, procentului de grasime corporala, teste de evaluare a stilului de viata.

3 Stand de carti si pliante.
Daca vroiai sa afli si mai multe si sa-ti continui documentarea despre a trai sanatos o multitudine de carti utile iti stateau la dispozitie, trebuia doar sa scoti ceva bani din buzunar, ca de’ sanatatea pe bani se tine.

4. Stand de produse sanatoase.( SANOVITA)
Ca tot vorbeam de bani … puteai sa-ti cumperi produse naturale si sanatoase. Iar chestia cu banii a fost o gluma, pentru ca nu erau scumpe.

5. Conferinte si cursuri de educatie pentru sanatate.
Aici s-au dezbatut cele mai actuale subiecte ale medicinei preventive precum: impactul alimentatiei asupra sanatatii, rolul alimentatiei in mentinerea sanatatii, controlul stresului, renunta la droguri.

6. Expozitia de fotografie pe tema SANATATE.
Cei care iubesc fotografia, puteau sa participle la aceasta expozitie unde s-au pus la bataie si premii: locul 1 un curs de fotografe, locul 2 un abonament pe un an la Photo Magazine, locul 3 un abonament pe 6 luni la Photo Magazine.

Ma credeti acum cand spun ca a fost interesant, nu? Mai mult decat atat mi s-a parut un gest plin de curaj din partea lor de a lupta pentru o viata sanatoasa si ai lua si pe alti de partea lor in aceste vremuri tulburi. Traim, dupa parerea mea, cum apucam si cum putem, credem ca suntem nemuritori si ca probabil nimic nu ne va imbolnavi. In realitate suntem fragili, sensibili, in mijlocul pericolelor cu ochii inchisi. Cu siguranta cei care au fost au gasit la fel ca si mine interesant acest proiect si au incercat atunci cand au ajuns acasa sa mai schimbe cate ceva in modul lor de viata. Cei care nu au fost au pierdut inca un tren care-i ducea spre SANATATE. Credeti ca veti mai putea pierde multe? … nu suntem nemuritori.

La plimbare prin tara

marți, 8 aprilie 2008

Primavara cand soarele se imprieteneste iarasi cu noi, cand natura intinereste … e timpul excursiilor. Sunt bine incredintata ca sunt locuri frumoase in tara noastra de unde te intorci mai bogat si mai linistit sufleteste. Pe orice drum din tara ai pleca vezi lucruri interesante, revezi lucruri frumoase si afli lucruri noi. Putand profita la maxim de zilele insorite plecam ca un badea Cartan, mai modern cei drept, de-a lungul si de-a latul tarii.
Plecand din Brasov spre Campulung Muscel … la Podu Dambovicioarei se joaca “ hora”. E un sat mic, cu vreo 750 de locuitori, prin care se face intrarea in Muntii Iezer-Papusa. E un loc linistit cu oameni veseli si primitori. Numai nu iti intind mana sa intri in casa lor sa-ti spuna povesti despre oierit, despre iernile grele si primaverile calde, despre obiceiuri, traditii, sa-ti cante doine. Sunt oameni a caror singura bogatie e traditia si-i lasa inima sa o imparta cu orice trecator. Aici artistul Paul Everac a creat statuiele in aer liber. Ele reprezinta o scena a vietii: hora, semnificand faptul ca dincolo de tot ce a infruntat cu greu romanul tot a gasit el un mijloc de a canta si de a dansa.
Ajunsi in Campulung Muscel pentru o altfel de lectie de istorie putem sa ne oprim la Mausoleu. De la portile sale vezi plaiurile intinse, are la picioare Argesul si pe noi … caci a fost ridicat pentru cinstirea eroilor soldati cazuti in luptele din primul razboi mondial. (1916-1918). Vizitand si astfel de locuri sentimentul patriot se retrezeste in noi si macar pentru o clipa ne gandim ca pe unde calcam noi astazi atat de liberi a curs sange, lacrimi si gloante; tocmai ca sa calcam atat de liberi.
Orasul Campulung este plin de istorie. Este prima resedinta domneasca din Tara Romaneasca, unde apare si primul document romanesc: “ Scrisoarea lui Neacsu”. Localitatea este cunoscuta ca fiind spatiul romanesc cu cea mai autentica arhitectura. Este inconjurat de dealuri acoperite cu livezi, pomi, gradini si palcuri de padure. In partea de sud se pot zari ruinele vechii cetati romane Jidava.
La 5 km de Campulung, pe drumul spre cabana Voinea se afla comuna turistica Leresti. Aflata in plina dezvoltare ofera peisaje mirifice, care-ti fura privirea si gandul precum ielele obraznice. La putin timp dupa ce intri in comuna vezi semet, ridicandu-se 2 capete de munti: Iezer si Papusa. Apartin grupei majore a Carpatilor Meridionali cu inaltimi de 2462 si respective 2391. In drumul spre cabana Voinea, admiram barajul raului Rausor cu o inaltime de 166,60 metri si o lungime la coronament de 307 metri. Nu este un baraj spectaculos cei drept dar este frumos, linistitor, inconjurat de munti semeti care parca se nasc din apele sale.
Cabana Voinea, aflata la o altitudine de 950 de metri este un loc de refugiu pentru turisti si de asemenea un punct de plecare spre ascensiune in masivul Iezer-Papusa. Aici poti auzi povesti interesante despre zona, despre munti, despre trasee. E imposibil sa nu afle despre povesti legate de Lacul fara fund (Lacul Iezer ), de traseul montan greu de pe Papusa si cel usor din Iezer.
Dupa ce vezi toate cate-ti sunt date sa vezi prin imprejurimi o iei spre alte drumuri spre alte frumuseti caci sunt multe locuri frumoase unde natura a creat peisaje minunate. Inchizi ochii la drumurile proaste din Roamnia, la traficul nebun si te gandesti ca-i o aventura care merita si din care te vei intoarce uimit de cate ai putut sa afli si de cati oameni cu suflet cald si simplu ai cunoscut.

In „colivia de fier” a primaverii

duminică, 6 aprilie 2008

In sfarsit, am taiat februarie de pe lista si ... primavara, un nou prilej de a ne mai ura una alta. De fapt dam un „copy” urarilor pe care le-am tot spus mereu, atat de mecanic si de sec si apoi un „paste” pe data de 1 Martie. Dupa care gata, am uitat de tot ce am spus: am uitat de ghiocei, am uitat de martisoare, copaci infloriti, bunatate, speranta. Ne aruncam din nou in valtoarea lumii nebune si mcdonalizate pana la refuz. O lume in care ne complacem, pe care o adoram si o aparam. N-am stat, probabil, nici unul dintre noi sa ne gandim serios la faptul ca nu ne mai bucuram cu intensitatea de-odinioara de nici o sarbatoare, ca uitam tot ce ne uram si ne dorim imediat ce am terminat de rostit. Ne uram unii altora frustrarile noastre dupa care continuam sa traim cu ele fara sa facem ceva deosebit. Hai sa fim seriosi, ne mai bucuram ca vedem ghiocei, ca infloresc copacii, ca sub ochii nostri natura isi expune cele mai frumoase peisaje? Nici vorba, o facem doar ca „se poarta”, ca e la moda sa pari impresionat de natura, sa pari a fi bun si increzator in tot ceea ce iti doresti si primesti ca urari.
Traim cu tot ce-i in jurul nostru in niste „colivii de fier”, atat de prinsi in ele, atat de dezumanizati. Suntem comerciali, invadati de un sentiment de plictiseala de tot ce ne inconjoara. S-au intamplat atatea sub ochii nostri la care am asistat atat de nepasatori si atat de normali. Invadati de tot felul de subiecte, sugrumati de aceleasi sfaturi totul devine neinteresant. Ridicam consternant din umeri, mai dam ochii peste cap si eventual inchidem televizorul care nu mai conteneste sa ne faca pe toti sa simtim la fel, sa fim la fel sa gandim „liber” la fel.
E un fel de rationalizare formala a la Weber. Ne spun altii ce sa facem , cum sa simtim tot ce se intampla in jurul nostru, cum sa gandim si ce e bine sa alegem. Nu mai facem nimic de capul nostru si nu pentru ca nu am putea ci pentru ca suntem atat de manipulati incat ne comportam ca niste roboti. Daca trebuie sa ne bucuram ca a venit primavara, daca trebuie sa credem ca totul reinvie la viata acum si trebuie sa fim mai plini de speranta, asa facem fara sa ne gandim macar un pic daca noi chiar credem.
Cam asta e primavara in lumea moderna, la fel de rationala ca si noi, dominata de tehnologie. Intr-o primavara des-primavaratica suntem niste bucatele de puzzle, fiecare la locul lui, bine stabilit, unde actionam dupa cum spun altii atat de rational, previzibil si eficient.
Referitor la lumea asta mai simt nevoia sa-l citez pe Ronald Takaki care a surprins foarte bine ce se intampla in aceasta perioada: „ eul e incarcerat, emotiile lui controlate si spiritul ingenuncheat”.
Inchei prin a va ura totusi „o primavara frumoasa”, in care sa va bucurati mai putin rational de tot ce-i in jurul vostru, renuntati la tipare, renuntati a mai trai in colivii, a fi terminali de retele, nu fiti de neinduplecat, fiti mai putin comerciali, fiti normali si mizati mai mult pe puterea si unicitatea voastra.

O statiune data uitarii: Slanic – Moldova

Supranumita candva Perla Moldovei, statiunea Slanic-Moldova, a ramas undeva in coltul Moldovei singuratica si trista. E o perla innegrita de necrutatorul timp care nu mai straluceste ca alta data si nu se mai bucura de acelasi impresionant numar de turisti care o viziteaza.
Chiar daca astazi se pare ca nu mai atrage atentia nimanui ramane totusi un loc incarcat de istorie, un loc cu povesti frumoase, un loc cu peisaje minunate in care natura isi arata adevarata maiestrie.
Despre aceste locuri s-a mentionat pentru prima data in hrisovul dat de Constantin Cehan Racovita la 1 ianuarie 1757 cand intreaga vale a Slanicului facea parte din mosia singurului domn din epoca fanariota, nascut intr-o familie pur romaneasca la Racova si care a ocupat in doua randuri scaunul Moldovei.
Inainte de moartea sa daruieste aceasta mosie Epitropiei spitalului Sfantu Spiridon. Pe la 1801 mosia a fost data si tinuta in arenda de serdarul Mihalache Spiridon. Acesta este si cel care intr-o partida de vanatoare descopera primul izvor. Ulterior s-au descoperit alte si alte izvoare cu apa binefacatoare.
De-a lungul timpului apele izvoarelor acestei statiuni au fost comparate cu apele minerale de la Karlovy Vary, Vichy, Aix-les-Bains. Tot datorita acestor ape, premiate la nenumarate expozitii a primit si numele de Perla Moldovei.
De-a lungul timpului in statiune au poposit numerosi turisti dornici de a degusta apele tamaduitoare.
Unul dintre cei dintai drumeti care au poposi in statiunea care abia incepea sa-si aseze temeliile, a fost Veniamin Costache, mitropolitul carturar al Moldovei, in vara anului 1816.
Printre numerosii drumeti care au urcat pe valea stramta a Slanicului au fost si scriitori care au lasat descrieri ale vremurilor respective.
Unul dintre acestia este povestitorul Nicu Ganea care lasa marturii din viata statiunii in jurul anilor 1890-1900 in nuvela „ 2 zile la Slanic” : „ stancile cele fioroase care stateau atarnate deasupra capetelor calatorilor, excursiile pe cai de munte la Poiana Sarata, petrecerile ori plimbarile la Cascada, vanturisul cel turbat al apei, care de cand lumea se lupta cu stancile si cum hierbe apa printre chietre de te ameteste cand ii vezi.”
Consulul Rusiei in Moldova, Wilhem de Kotzebue a descris drumul anevoios de-a lungul Slanicului umflat de ploi, viata grea din statiune si pustietatea locurilor dand in acelasi timp si primele date despre inceputurile statiunii.
Cea mai impresionanta descriere a fost cea a lui Alexandru Vlahuta: „ Deodat inaintea noastra se descopera luminoase-n rama lor de codru Baile Slanicului-Sinai Moldovei. Aici valea se-nchide din toate partile, o hora de munti o prind de mijloc si apele clocota gramadite ca-ntr-o palnie. Zbucnesc din stanci izvoarele binefacatoare descoperite acum o suta de ani de serdarul Mihalache Spiridon care vana cerbi si ursi, pe unde ne plimbam noi astazi in cantecul muzicii”.
Si marele povestitor Ion Creanga a poposit in cateva seri la Slanic-Moldova.
Tot aici a cantat si George Enescu la varsta de doar 8 ani chiar daca in afise se prezenta ca ar fi avut 9 ani : „ Concert in folosul saracilor: George Enescu in varsta de numai 9 ani”. A prezentat recitalul fanteziilor lui Singlee pe ariile din „ Fata regimentului” si o alta fantezie a aceluiasi compozitor pe arii din „ Faust”.
Statiunea cunoaste probleme in perioada primului razboi mondial in care se produc mari distrugeri. La sfarsitul razboiului Slanicul era o ruina si asa a ramas ani buni. Trupele austro-ungare si germane incercau sa-si deschida drum pe linia Targu-Ocna- Adjud- Marasesti spre inima Moldovei. Pentru a pune stapanire pe Slanic-Moldova dadeau repetate atacuri peste muntii Cerbu si Pufu.
Renascand ca pasarea Phoenix din propria-i cenusa cunoaste un avant extraordinar reusind sa-si recapete stralucirea. Dupa nationalizarea statiunilor balneoclimaterice, Slanic-Moldova isi ia si mai tare avantul: este racordata la sistemul energetic national, ia nastere o policlinica, se fac reparatii capitale, se construiesc noi cladiri, sanatoriul este dotat cu aparatura si instalatii moderne. Din anul 1974 a fost declarata statiune de interes international.
Acum nu mai e decat o pasare cu aripi frante al carui zbor nu se face decat in jos. A cunoscut o usoara decadere incepand cu anul 1998 ca dupa inundatiile din vara anului 2004 statiunea sa intre intr-un impas mare.
Bani putini, investitori neinteresati, afaceri necurate, destin si lista ar putea continua. Sunt multe lucruri, deloc demne de laudat, care au facut din Slanicul de alta data unul doar al timpului de alta data. Astazi este un peisaj destul de dezolanta: pustiu cat vezi cu ochii, constructii neterminate si gri, oameni ai locului saraci care din cand in cand mai spera ca Slanicul va fi din nou Perla Moldovei. Baza de tratament si ea este cam subreda in ceea ce priveste numarul de locuri. Ar fi multe de facut dar niciodata nu ar fi prea tarziu. Cu strategii bine puse la punct, cu proiecte bine facute si gandite, cu intentii bune, cu oameni drepti se pot face lucruri frumoase care ar aduce din nou farmec statiunii. Din pacate va mai trece ceva vreme pana cand vom invatam sa apreciem locurile noastre frumoase, pana cand vom pretui si pastra ceea ce natura ne-a dat.
E uneori prea trist sa vezi locuri frumoase dar pustii, oameni saraci in locuri bogate si turisti care pleaca spre alte si alte tari in destinatii turistice. Asa-i la noi in Romania, locuri frumoase pier iar imitatiile renasc.
Citind poate va intrebati „ ce sa fac eu ca sa schimb ceva?”, ei bine poti sa faci chiar tu, drag cititor, chiar daca te crezi doar un simplu roman. Poti sa incepi ca pe lista lucrurilor DE FACUT sa adaugi sa te duci sa vezi Slanicul. Ti-am prezentat un pic din istoria ei, ia o carte si citeste tu mai multe, cauta, cerceteaza si apoi du-te printre oamenii locului sa afli noi si noi povesti. Spune-i apoi unui prieten sa faca acelasi lucru si usor dar sigur, vom ajuta ca lucrurile bune sa renasca.


Lumina, credinta si traditii...

Fiecare primavara inseamna renastere, un nou inceput care ne gaseste mai curati, mai buni. Campurile inverzesc, copacii infloresc iar sufletele oamenilor se pregatesc sa se spele de pacate in Postul Mare al Pastelui.
Sfanta Sarbatoare a Inverii Domnului este cea mai mare, cea mai importanta si curata sarbatoare crestina. La fel ca si Sarbatoarea Nasterii Domnului si aceasta este precedata de un post in care trebuie sa ne aplecam spre sufletele noastre, sa suferim pentru fiecare greseala facuta si sa cerem iertare, sa reinvatam sa iertam si sa ne iubim aproapele asa cum Domnul Iisus ne iubeste pe noi, muritorii plini de pacate.
Este un prilej minunat de a incepe o viata mai curata, cu mai multa credinta.
An de an sarbatoarea Pastelui ii aduna laolalta pe fii Domnului unii mai credinciosi, altii mai putin credinciosi pentru asi gasi fiecare linistea sufleteasca, impacarea sufleteasca, puterea de a trece peste toate obstacolele vietii.
Stau toti stransi laolalta, „goi” in fata Domnului, si asteapta strigatul care parca-i salveaza, care le elibereaza sufletele: „Veniti de luati Lumina! ”.
In fata acelei lumanari aprinse cu totii suntem altfel. Chipul ne este altfel luminat, avem ochii umezi si calzi. Suntem sub o ploaie de lumina, sub care nu mai putem ascunde nimic, suntem noi cu noi, la ceas de taina cand clopotele bat.
Peisajul sarbatorii este minunat; in nici un alt moment nu suntem mai sinceri si mai curati. Sunt poate singurele clipe in care pamantul intreg se scalda in bunatate, cand pacatele sunt regretate, cand planurile de viitor ale tuturor se indreapta spre suflet.
Suntem si buni, atat de mici si de neajutorati cu acea lumanare in mana care simbolizeaza mantuire, viata vesnica, viata dreapta.
Dincolo de toate aceste clipe de credinta si lumina, Pastele inseamna si traditii. In cadrul aceleiasi sarbatori lumea crestina cu lumea precrestina se intalnesc intr-o comuniune perfecta precum se intalneste credinciosul cu necredinciosul si isi iau lumina unul de la altul. Pe de o parte credinta, pe de alta parte traditia, intregesc Sarbatoarea Invierii si o fac mai frumoasa.
In fiecare colt din tara s-a nascut o traditie legata de Paste care s-a transmis de la fiecare batran spre fiecare tanar.
Respectand traditia si Cartea Sfanta oamenii reusesc sa faca un spectacol extraordinar, reusesc sa fie cei mai mari actori intr-un spectacol de lumina, credinta si traditii.
Sarbatoarea Pastelui incepe sambata dupa-amiaza. Se termina postul de 40 de zile si clopotele incep sa bata din nou.
In ziua de joi a Saptamanii Mari clopotele inceteaza sa mai bata, vor mai bate doar in Sambata Mare.
Vineri este ziua rastignirii lui Hristos, cea mai mare zi de post. Ziua de vineri este considerata zi fara noroc. In aceasta zi nu se obisnuiau muncile legate de cultivarea pamantului sau de cresterea animalelor, nu se aprindea foc si nu se cocea paine. Se obisnuia ca in ziua de vineri sa se faca o baie in rau in zori. Cine pastra traditia se spunea ca va avea noroc tot anul.
Pentru Pasca de Paste care se face in Joia Mare de o femeie „curata”, se foloseste faina cernuta prin sita fina, se pune in cuptor doar cu mana dreapta in tavi cu sot.
In Botosani anafura si Pasca Sfintita in Noaptea de Inviere sau in ziua de Paste nu trebuie mancata in intregime pentru ca este buna pentru lecuirea frigurilor, de dat la gaini cand sunt bolnave, la vaca pentru a face viteluse nu vitei.
Cine nu pate ajunge la slujba de Inviere trebuie sa-si ia de la neamuri ramuri sfintite de mar, salcie sau brad, copaci considerati cu forte magice, sa le puna la icoane pentru ca tot anul sa fie feriti de necazuri.
In noaptea Invierii se aprind focuri mari in jurul bisericii pentru a lumina drumul sufletelor care se spune ca in aceasta noapte se intorc pe pamant. Se crede ca si demonii incearca in aceasta noapte sa se intoarca pe pamant iar flacaii pentru ai alunga bat toaca toata noaptea.
Cei care fara motiv nu merg la slujba Invierii vor fi tot anul saraci si bolnavi.
Lumanarile aprinse cu care ne intoarcem de la biserica trebuie pastrate cu sfintenie deoarece sunt bune in momente grele. Se aprind in caz de mare furtuna, de grindina, boala, necaz, se folosesc la farmece si descantece. Alimentele si plantele sfintite in noaptea de Paste se pastreaza ca leacuri si talismane. Sarea este bune pentru a sfinti fantanile, slanina este leac pentru bolile vitelor, busuiocul este bun pentru bolile de gat, tamaia se pune pe jar cand sunt furtuni violente.
Fetele nemaritate, cand spune preotul prima data „Cristos a Inviat”, trebuie sa raspunda „eu joc prima” astfel exista speranta sa fie luate la joc si sa se marite.
Este bine ca in noaptea de Inviere sa ne punem un ou rosu in san pentru a fi tot anul sanatosi iar fetele nemaritate sa aiba petitori.
In Moldova, in dimineata urmatoare dupa noaptea Invierii se pune un ou rosu si unul alb intr-un bol cu apa in care se mai pun niste monezi. Trebuie sa te clatesti pe fata cu acea apa pentru a fi pur ca ea tot restul anului, sanatos si rosu in abraji precum culoarea oului si bogat.
In Bucovina flacaii trebuia sa se duca cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi iar ele pentru asi arata consimtamantul trebuie sa le ofere un ou rosu.
Tot in Moldova intre Paste si Rusalii erau montate scrancioburi in care oamenii se dadeau pentru ca pana la urmatorul Paste s-ao tina doar intr-o bucurie.
In prima zi de Paste era obiceiul ca flacaii si fetele inainte de al treilea cantec al cocosului sa se scalde pe ascuns intr-o apa curgatoare pentru a fi tot anul sprinteni, sanatosi, harnici si voiosi.
In Transilvania era obisnuita datina Bricelatului, Alegerii Craiului sau Vergelului. Traditia era sa se aleaga drept Crai, cel mai harnic flacau din sat ( cel care iese primul la arat ) pentru a-i judeca pe cei care au gresit in Postul Mare, batandu-i simbolic la talpile picioarelor cu vergeaua numita si bricela sau batalau.
In trecut ouale vopsite nu erau mancate ci pastrate langa icoane pana la Pastele urmator.
Dupa ce se mananca miel oasele trebuie ingropate sub un mar sa fiti frumosi si sanatosi.
Faramiturile care raman pe masa nu se arunca ci se ingropa in pamant iar in locul lor va creste o planta numita Marunca si cine va bea ceai facut din ea va avea multi copii.
„ Pazeste luna spicelor si praznuiete sarbatoarea Pastelor in cinstea Domnului Dumnezeului tau caci in luna spicelor te-a scos Domnul Dumnezeul tau din Egipt, noaptea.” ( Deuteronom 16.1 ).
„ Cei unsprezece ucenici s-au dus in Galileea ... Iisus a vorbit cu ei si le-a zis : Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe Pamant ... Si iata ca eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului. Amin”.( Matei 28.20 )
„ Domnul Iisus dupa ce a vorbit cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut la dreapta lui Dumnezeu.” ( Marcu 16.19 )
Paste Fericit si luminat tuturor celor cu credinta si frica de Dumnezeu !

In cinstea traditiei

Timpul ne-a schimbat si am uitat de lucrurile pur romanesti cu care sa ne mandrim. Suntem mai mult exocentrici decat etnocentri. Ne mandrim acum cu lucruri imprumutate si luam de bun tot ce vedem dincolo de granite. Ne e mai usor sa spunem "Merry Christmas" decat "Craciun fericit", sa sarbatorim Valentine's Day decat Dragobetele romanesc.Prea putini se mai bucura de lucrurile simple si frumoase si se mai gandesc la pastrarea traditiilor noastre. Am devenit monotoni si parca anonimi intr-o Europa tabula rasa de Coca-Cola si Mc'Donalds.Decat sa cream ceva nou, mai bine imprumutam pur si simplu, dovenind astfel, asa cum spunea Mihai Ralea in “Fenomenul romenesc.”ca inca mai suntem un popor viu
Si oare totusi nici un colt de Romanie nu mai e pur si simplu traditionala , cu lucruri simple in care tehnologia telefonului mobil sau internetul nu au distrus puritatea si frumusetea vremurilor de odinioara? Oare toti urmasii lui Moromete s-au stins?
...Dupa o pauza lunga, bucuroasa spun mai e; frati romani, inca mai exista un loc in care Romania e Romanie, nu o copie falsa si ieftina dupa occident; un loc in care Marin Preda cu Moromete s-ar intoarce bucuros.
Undeva in nordul tarii, intr-un tinut numit Maramures, traditiile sunt pastrate ca nicaieri in toata tara. In ciuda unei istorii grele, morosenii si-au pastrat vii traditiile si folclorul.

Spre “raiul Moldovei”…

Intreaga natura s-a scuturat si de ultima patura de zapada… a venit primavara. Natura a renascut, a prins viata si culoare. Florile firave inca, timid infloresc si imbraca gradinile, campurile, pietele, balcoanele in haine de sarbatoare.
Toata lumea si intreaga natura se pregatesc sa primeasca cea mai frumoasa si mai mare sarbatoare a crestinitatii: Sarbatoarea Domnului Iisus Hristos.
Luand-o la inceput de primavara pe drumul credintei va indemn gandurile ca mai apoi sa va indreptati pasii spre “templul de glorie al moldovenilor”, spre “cea mai frumoasa parte a Moldovei, cu Campulung, vechea republica romana, cu Suceava, capitala domnilor eroi, cu cele mai renumite si bogate manastiri, cu Putna, purtatoarea oaselor lui Stefan cel Mare”
Suceava este locul cel mai frumos al Moldovei, prin care au trecut cei mai straluciti oameni ai timpului unde s-a scris o istorie glorioasa, unde au poposit poeti si scriitori ale caror opera au ramas vesnice in timp.
Istoria acestui tinut incepe glorios, asa cum am invatat si la istorie dar cunoaste in schimb si nemiloasa decadere.
Devine capitala Moldovei in timpul lui Petru Musat si atinge apogeul stralucirii sale economice si culturale in timpul lui Stefan cel Mare. Suceava se dezvolta pe z ice trece, se pun bazele istoriografiei romanesti, elaborandu-se Letopisetul anonim al Moldovei.
Incepand cu secolele XVII-XVIII, Suceava si partea de nord a tarii, decade considerabil in urma invaziilor si jafurilor savarsite de cazaci, suedezi, austrieci, rusi si turci. Nu mai putem vorbi de infloritoarea Suceava di momentul in care va cadea su stapanirea Imperiului Habsburgic. Va ramane sub stapanire austriaca timp de 144 de ani, pana in 1918, cand se va bucura din nou de libertate, cand va redeveni pamant romanesc..
Ne indreptam spre tinuturile moldovenesti pentru a vizita vestitele manastiri care au rezistat in fata vitregiilor istoriei, pentru a ne rede prin frescele lor, legendele secolelor XV-XVIII. Pentru contributia lor la arta universala au primit titlul de monumente UNESCO.
Inainte de Sfintele Sarbatori de Paste merita sa luam drumul manastirilor din nordul Moldovei pentru a descoperi o oaza de liniste si pentru a rememora istoria neamului nostrum.
Se inlantuie ca o salba de monumente cu o deosebita valoare artistica recunoscuta care te asteapta sa le treci pragul.
Manastirea Putna este una dintre ele, construita in anii 1466-1469, pe locul unde a cazut sageata lui Stefan cel Mare. Biserica Manastirii a fost daramata in vremea lui Vasile Lupu si reconstruita apoi sub voievozii Gheorghe Stefan si Eustratie Dabija. Din vechea manastire nu se mai pastreaza decat turnul tezaurului zidit de Stefan cel Mare in 1481. A fost un important centru cultural, artistic, aici functionand un atelier de caligrafi si miniaturisti si unul de broderie.
Biserica a fost una din marile necropole domnesti ale Moldovei, in ea fiind inmormantat Stefan cel Mare. In muzeul manastirii se pastreaza o colectie valoroasa de broderii executate in vremea domnitorului, manuscrise, icoane si opera de argintarie.
Manastirea Voronet, cunoscuta ca si “Capela Sixtina a Estului”, este in special renumita datorita albastrului ei unic in lume, cunoscut ca rosul lui Rubes sau verdele lui Veronese. Constructia ei a inceput in 26 mai si a tinut pana in 14 septembrie 1488. Pe fondul albastru sunt pictati filozofii greco-latini. In stanga usii de la intrare este zugravit chipul lui Daniel Sihastrul. Istoria spune ca aceasta manastire s-a ridicat cu voia Bunului Dumnezeu si rugaciunile lui Daniel Sihastrul. Acesta a dus o viata duhovniceasca la aceasta manastire.
De cum trecem pragul Bisericii suntem priviti de catre Mantuitorul Nostru Iisus hristos care ne indeamna la reculegere, cainta si iertarea celor din jur. Toti turistii care ajung aici din toate colturile tarii pleaca cu inima plina de pace si cu gandul mai aproape de Dumnezeu.
Manastirea Moldovita se ridica in codrii ce acopereau odinioara obcinele din jur unde vietuiau multi pustnici care cu timpul si-au intemeiat o modesta bisericuta din lemn. O veche marturie spune ca aceasta bisericuta a fost inghitita de alunecarile de teren. Ruinele acesteia inca se mai vad si astazi, nu departe de noua manastire ctitorita de Petru Rares la 1532. Biserica ni se infatiseaza ca o fortareata cu ziduri puternice si inalte de 5 metri. Intrati in ea, suntem uimiti de peretii acoperiti in intregime cu fresce ca “filele unui album deschis la toate paginile”.
Pentru specialistii in picture murale, Moldovita este un important monument de arta romaneasca veche. Intreaga picture este monumentala datorita fortri expressive, culorilor calde si frumusetii icoanelor. Culoarea dominanta este galbenul auriu cu usoare reflexe solare de o eleganta nemaivazuta.
In Biserica Moldovita gasim si o impresionanta colectie de obiecte de cult si arta veche: vase, candele, broderii, manuscrise, icoane vechi de sute de ani. Cea mai onoranta achizitie a Moldovitei este “Marul de aur” – distinctie atribuita de Federatia Internationala a Ziaristilor si Scriitorilor de Turism ca legitima recunoastere a valorii fara egal a monumentelor de arta medievala din aceasta parte a tarii.
Ultima manastire cu fresce ridicata in Bucovina este Sucevita. Lacasul a fost infiintat de Episcopul Mitropolit Gheorghe Movila in anul 1584 pe locul unei vechi biserici din lemn ridicata in secolul XV.
Aceste tinuturi aduna “toata bogatia stralucitoare de arta, de monumentele cele mai frumoase ale vechilor domni si boieri”. Istorigraful Dimitrie Onciul spunea despre tinutul bucovinean: “Nicaieri pe tot cuprinsul romanesc, nu se afla, pe un spatiu atat de mic, atata bogatie de istorie romaneasca, atatea amintiri scumpe ale trecutului nostru. Fara exagerare putem zice, ca in ceea ce priveste arta veche romaneasca, Bucovina ocupa un loc din cele dintai in toata lumea ortodoxa. Daca Ardealul cu resturile sale arheologice din epoca romana, este tara clasica a trecutului roman in Dacia, Bucovina este tara clasica a trecutului romanesc”.
Un drum spre plaiul bucovinean inainte de Paste ne ofera si un spectacol culinar traditional cu oua frumos incondeiate si cozonaci bine crescuti.
In aceste tinuturi lucrurile lumesti parka nu au loc, viteza, agitatia, pacatul nu au ce cauta.
Si totusi credinta, in aceste locuri, dincolo de lumea interesata parca doar de lucrurile materiale. In acele locuri se mai crede, se mai roaga si se mai poarta in piept frica fata de Dumnezeu. In Sfintul Post al Pastelui, ca vrednici gospodari, sa facem curatenie incepand din suflet. Cele bune sa se adune, cele rele sa se spele.
Am putea scrie pagini intregi despre aceste locuri, mai ales in preajma Pastelui, dar cuvintele sunt reci si putine pentru a descrie frumusetea acestor locuri istorice si locasuri sfinte. Ce poate cuprinde prievirea nu poate descrie penelul, oricat de maestru al cuvintelor ar fi stapanul lui. Merita sa ne scaldam ochii in lumina, sa o luam la drum spre vechile tinuturi ale Moldaviei.
Adaug spre final “ Cinste tie! ” daca iei drumul istoriei si calci in acele locasuri sfinte pline de povesti si istorisiri demne de descoperit.


 

O Campanie Salvati Copiii

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite