Pana la iubire ... si inapoi

Mergem mai departe de la libertate ... pana la iubire. Un lucru destul de abstract pe care ne incapatanam sa-l facem simplu, sa-l explicam, sa-l umanizam si mai rau sa-i dam definitii si zile onomastice gen Valentine's Day.
Iubirea are o definitie proprie, fiecare intelege ce vrea prin iubire si pentru fiecare iubirea e altceva. Daca aduni la un loc 100 de persoane, fiecare iubeste altceva, fiecare pe altcineva intr-un mod aparte si fiecare intelege prin iubire ce vrea. Concluzia e simpla, fiecare iubeste dar fiecare atat de diferit. Si paradoxal toate aceste sentimente atat de diferite se numesc iubire. Eu am inteles din iubire ca e un lucru care adesea te face fericit, care te face sa fii uneori altfel si cateodata sa vezi ca primavara iarba proaspata are o culoare atat de placuta si vie.
Iubirea uneori iti da aripi, alteori ti le frange, cateodata te face sa zambesti cu pofta si alteori sa iti speli obrajii. Dar oricum ar fi e un lucru, un sentiment, la care cu incapatanare nu vrei sa renunti.
Iubirea a fost muza tuturor, din cauza ei s-au nascut poeme, ode, serenade, romane, din cauza ei au inceput razboaie si tot din cauza ei s-a fluturat steagul alb. ( din cauza caci ea e vina, nu datorita).
Daca este vreun lucru pe care n-am sa-l pot face vreodata este sa definesc iubirea, sa inteleg exact ce este ea si sa spun cuiva ce simt cand iubesc sau care e momentul cand iubesc. Oricum ar fi ea nu poate lipsi din viata noastra si nu e nimic rau in a iubi. In mare parte cred ca iubirea are o foarte mare legatura cu libertatea. Caci ea, iubirea adevarata, iti deschide usi, nu ti le inchide, te face sa ierti, sa crezi, sa vrei, sa fii suav, melancolic. Cand iubesti esti mai liber ca niciodata. Conditia e sa recunosti ca iubesti, tie sa iti recunosti, sa lasi iubirea sa iti intre in suflet sa lasi inima sa freamate la atingerea ei.

Cand m-am apucat sa scriu despre iubire imi treceau prin minte multe lucruri dar cand m-am apucat de tastat cuvintele pe ecranul alb, habar nu aveam ce vroiam sa zic, toate frazele mi se pareau rupte, mi se pareau franturi ciudate dintr-o poveste spusa de multi.
Cand ma gandesc la iubire imi vine sa tac si mai degraba sa las loc ideilor, viselor, tuturor lucrurilor, sa se plimbe liber prin mintea mea. Sa gandeasca ea in locul meu, (mintea), eu sa dau din umeri in timp ce zambesc strengareste si ... atat.
De cate ori mai aveam iar cate o zvacnire, ma lasam usor pe spatarul scaunului si priveam in gol in timp ce in capul meu, (in fine mintea), se zbateau mii de idei. Dar tacere, pentru ca iubire e in interiorul nostru, nu e un lucru pe care sa-l definim, nu e un sentiment de dezbatut ca la piata, de condamnat sau inteles. E sentimentul care te invaluie de liniste, o liniste interioara placuta, care nu face nimic, doar exista ... si de data asta e de ajuns.
Of gata, nu stiu ce sa zic, poate doar iubiti, iubiti cu mult curaj ce vreti, orice, si lasati-va purtati in infinitul tacerii ei.
Data viitoare ca si in cazul libertatii va povestesc de un loc in care tacerea iubirii se aude atat de bine. Caci toate marile sentimente pornesc din natura si se intorc in ea.

Pana la iubire ... si inapoi

Mergem mai departe si de la libertate mergem pana la iubire. Un lucru destul de abstrac pe care ne incapatanam sa-l facem simplu, sa-l explicam, sa-l umanizam si mai rau sa-i dam definitii si zile onomastice gen Valkentine'