Braşov

Un actor grăbit

Oraşul Braşov ca destinaţie turistică nu are nevoie de prea multe prezentări. E poate unul din cele mai cunoscute şi vizitate locuri, indiferent că e vară sau iarnă. Aş adauga, dacă iubeşti lalele, atunci momentul ideal să mergi la poalele Tâmpei, e primăvara.
Sunt multe locuri frumoase, încărcate de istorie. Dacă vrei să respiri aer vechi, te invit să urci până în Schei, poate nu sunt chiar obiectivă, dar e cel mai frumos cartier al Braşovului.
Multe locuri mi-au plăcut şi dacă te opreşti pe aici e păcat să le ratezi: strada După Ziduri - dacă ajungi în centru lângă bibliotecă, urci pe lângă ea până în Piaţa Sfatului - un alt loc foarte frumos. Vara e fântana, iarna e patinoarul şi toate luminile alea de poveste care te fac să te bucuri de sărbătorile de iarnă. Mai e Castelul Alb, de acolo de sus, vezi tot centrul. Apropo de centru, acolo e Biserica Neagră. Dacă ai timp să zăboveşti mai mult prin Braşov, aşteaptă să se însereze şi să o priveşti. Atunci are ceva aparte, un pic înfricoşător, un pic feeric, dar îţi spune ceva. Merită. Şi evident te invit să o vizitezi pentru orga ei minunată; vezi că e deschis până la ora 15, 00.
Mai e Tâmpa de unde ai o panoramă foarte frumoasă a oraşului şi fel dacă vrei să vezi oraşul de sus, poţi să mergi în Răcădău, la Radio.
Mai poţi adauga şi Strada Castelului (are ea ceva ce mi-a plăcut), Strada cea mai îngustă, Poarta Schei, mai sunt muzeele şi seara te poţi opri la un teatru sau un film şi după, dacă tot e frig, la o băutură caldă, că localuri, ai de unde alege. Despre centrul nou, adică Civic: nu prea m-a impresionat şi mi se pare că nu are nicio treabă cu Braşovul, parcă e lipit, dar lipiciul cam ieftin şi vine ca nuca-n perete.
Mai sunt multe locuri, le poţi descoperi singur sau mai simplu îţi cumperi un ghid sau şi mai ieftin, întrebi pe cineva.
Eu şi Braşovul: a fost frumos, dar nu s-a creat o legătură prea strânsă. Am venit cu toată inima, dar sincer, tot aşa am şi plecat. Mi-a plăcut să mă simt un turist şi atât. Ceva din mine spunea că nu voi îmbătrâni aici şi a spus bine.
Am cunoscut oameni minunaţi. Poate cei mai minunaţi oameni pe care i-am cunoscut în viaţa mea, sunt din perioada în care am stat în Braşov. E unul din motivele pentru care mă bucur că am ajuns acolo. Mulţi dintre ei, din fericire, încă mai există în viaţa mea şi datorită lor, încă îmi revăd oraşul în care am învăţat, în care am râs, în care am lucrat, în care am sperat şi în care am reuşit să îmi ating şi o dorinţă. (cea mai importantă de atunci).
Mai simt parfumul Braşovului şi am o cutie plină de amintiri. Le-am păstrat pe toate şi chiar şi cele mai puţin frumoase, au devenit frumoase.
Nu am mai făcut aceleaşi nebunii ca în Bucureşti sau poate nu cu aceeaşi inocenţă. Dar m-am distrat şi chiar bine iar lipsa Ozanei a fost înlocuită cu prezenţa Ioanei şi Alexandrei. Alte personaje, alte poveşti din care am luat şi eu parte.
Pentru Europa, Parisul e oraşul iubirii, pentru mine, e Braşovul. Da, poate cele mai plăcute clipe în doi .....indiferent cine a fost perechea, le-am simţit aici. Am multe amintire şi mi-s dragi toate chiar dacă, acest oraş al iubirii, nu mi-a purtat prea mare noroc.
Mi-ar fi plăcut ca povestea asta despre Braşov să îmi fi ieşit mai profund, că deh, cei mai importanţi ani aici i-am petrecut. Şi dacă azi unele lucruri le văd cu maturitate, pe altele le dau la spate, la unele râd, aici am învăţat să fac toate astea. Dar nu ştiu .... poate prea multe amintiri, dor, oameni dragi, mă fac mai degrabă să tac.
Şi dacă viaţa e chiar un film...în scena asta numită Braşov, am fost un actor grăbit ... habar nu am spre ce... dar ştiam că o dată şi odată, când se termină replicile plec şi nu mai vin după altele, doar revin după amintiri.

Bucuresti
“Libertatea frate, poate facultate …”


...şi m-am gândit la amândoua şi am zis Bucureşti. De fapt, tot liceul am aşteptat doar să-l termin, ca să plec la facultate în Bucureşti. Nici nu concepeam pe atunci că aş putea merge în alt oraş.
Părea că mi se potrivea perfect: aglomeraţie, agitaţie, lumini, multe chipuri, multe librării, multe antichariate, ciocolată caldă bună, metrou, un pic de aurolaci (să revii cu picioarele pe pământ), Cişmigiu, teatru, cinema. Ce să mai .... vroiam cu orice preţ în marea Capitală.
... şi când vrei ceva toate planete se aliniază. Era toamnă, mai erau vreo două săptămâni până se deschideau universităţile dar am zis să plec din timp, vorba aia, mai din timp să prinzi loc în faţă. Era dimineaţă şi rece, stăteam în Gara de Nord, cu o faţă pe care garantat scria „student din provincie”, aveam vreo cinci genţi pe care abia le puteam mişca şi o aşteptam pe Ozana ... garsoniera ei urma să fie şi casa mea de acum înainte.
Dacă ar fi fost să îmi pun şi visele în valiză, îmi trebuia un microbuz doar pentru mine. Credeam că acolo voi termina facultatea şi tot acolo îmi voi găsi un super job. Toţi porii mei emanau „am scăpaaaaat de-acasă, fac ce vreau, fumez cât vreau, unde vreau, iuhuuuuuuuuuu”.
Viaţa în schimb avea alte planuri pentru mine, poate de aceea singurul an pe care l-am petrecut acolo a fost intens, plin de aventuri frumoase.
Dintr-un oraş mic ajungi chiar în capitală, normal că nu ştii în ce autobuz să urci să ajungi la facultate şi până te înveţi îl iei mereu greşit. Ba mai mult dacă ma gândesc la primul drum de la gară spre Militari (acolo stăteam) mă umflă răsul. Aveam atât de multe bagaje şi pentru a ajunge acasă am luat un taxi iar Ozana a confundat străzile şi ne-am oprit în altă parte. Ia-o pe jos şi cară ca un hamal. Şi acum mă dor mâinile când îmi aduc aminte şi îmi vine să îi urez numai de bine Ozanei.
Au urmat multe zile frumoase în care am luat oraşul la pas, fiecare lucru mă minuna şi bucura. Am învăţat să gătesc, să fac curat, să îmi port de grijă. Am pierdut multe nopţi pălăvrăgind cu Ozana, am lenevit atâtea dimineţi cântând cu Ozana mai ceva ca două soprane.
În orice lucru găseam ceva comic şi rădeam până ne dădeau lacrimile.
Am omis ceva ... facultatea, că parcă de asta venisem în Bucureşti. Ei bine, tot mi-a plăcut acolo, mai puţin facultatea. Nu ştiu de ce, nici acum nu cred că am o explicaţie prea logică, ştiam ce vreau şi ce îmi place dar m-am înscris la Geografie. Singurul lucru care chiar mi-a plăcut a fost practica din Dobrogea. Atât, nici nu am prea multe amintiri, doar mă ducea şi plecam. Mă duceam că mă trimitea Ozana, plecam pentru că abia aşteptam.
Mi-am făcut în schimb câţiva prieteni. Din nefericire au intrat în categoria, oamenii timpului de atunci. Nu am mai păstrat legătura, dar îmi aduc aminte cu plăcere de ei.
Am făcut o mulţime de nebunii de care îmi aduc aminte cu drag şi mă fac să zâmbesc, a fost frumos, prea frumos, poate ultimul an în care am fost un adolescent nebun şi atât ...
Ca loc de vizitat: e tot Bucureştiul. Dacă nu vrei să ai ochi doar pentru gropi, cozi de maşini, cerşetori sau mai ştiu eu ce ... chiar poate să îţi placă. E cosmopolit şi vezi de toate, trebuie doar să apeşi start pe botul de aventură. Ia plimbarea prin Bucureşti ca pe o aventură.
Mi-au rămas două locuri foarte dragi: Cişmigiul şi Muzeul de Geologie.
Cât despre oameni, sunt mulţi şi de toate felurile. Nu toţi bucureştenii sunt ca cei care se ceartă în autobuz pentru un loc. E drept şi recunosc că toţi prietenii pe care mi i-am făcut acolo, nu erau bucureşteni ci „adoptaţi”.
S-a dus un an ca o clipă şi am plecat. Am lasat-o pe Ozana şi toate nebuniile acolo. Am renunţat la Geografie pentru Sociologie, în oraşul de la poalele Tâmpei. O altă viată, alte aventuri, alte vise, alte planuri.
Sincer, îmi aduc aminte cu nostalgie de vremea când am plecat şi fug de întrebarea: oare chiar asta trebuia să fac?” ... (de cele mai multe ori răspunsul e da)

Data viitoare, evident despre Braşov.