But at least I got my friends

http://www.youtube.com/watch?v=k4xjSzOX6PM

Pentru ca cel putin, orice ar fi, ai prieteni. Si ea e sigura si eu sunt la fel, ca dupa discutia de azi nu am retinut nimic: tot ma agit, tot ma supar, tot ma doare, tot nu cred, tot imi complic existenta, tot imi pun mii de intrebari. Dar macar atunci am auzit ce am avut nevoie.

Ascultă!

Știu, și ascultarea e un gest de curaj, pentru că niciodată nu știi ce poți auzi și ce fel de om mai poți fi după aceia. Poate de aia niciodată nu asculți. Poate de aia niciodată nu asculți liniștea mea care vorbește atât de mult. Poate de aia niciodată nu asculți oftatul meu mut, pe care tu sigur l-ai înțelege.
Poate, dacă ai asculta, ai auzi că mă doare des și din prea multe, că toate mă ating, dar rar se vede ceva. Poate ai auzi zgomotul lacrimilor mele cum cad, destul de des, dar doar când sunt eu cu mine. Poate nu aș ma fi doar un om dur pe care nu ți-l poți imagina plângând, poate nu aș fi doar superficială, ci te-ar mira sensibilitatea mea și adâncimea trăirilor și sentimentelor care mă încearcă. Poate dacă ai asculta chiar ai crede în naivitatea mea. Poate ai auzi mai bine cum așez cuvintele să nu te fac să doară. Poate ai înțelege că țipătul meu este unul doar al neputinței de a arăta tot ce simt și atât. Poate ai înțelege că m-au durut prea multe de-atâtea ori ca să mai fiu eu, atât de goală în față ta. Poate dacă ai asculta, ai înțelege că și eu, ca și tine am fost de-atâtea ori dezamăgită, și mi-au rămas urme, unele adânci și de nevindecat. Poate mi-ai auzi râsul de care uneori și mie mi-e dor. Poate mi-ai auzi liniștea în care aș vrea să mă cufund și pe care aș vrea să o găsesc în tine. Sunt om simplu, prea simplu, prea uman. Nu te lasă înșelat de robotizarea care m-a cuprins. Cercetează în adâncuri și ascultă cum sunt eu …
Poate de aia ești rece, dur și de neînduplecat, poate de aia ți-e frică, dar dacă ai asculta ai simți căldura, ai citi libertatea în adâncul ochilor mei verzi, nu mi-ai da drumul, nu m-ai răni.
Poate ai înțelege că mi-e frică, că de atâtea ori am plecat în doi și m-am întors singură, poate ai crede că am vise și sentimente, că uneori nu mai pot, că am nevoie de un umăr și niciodată nu aș livra minciuni unui om drag. Ascultă! Cred că le-ai auzi pe toate … cred că mai lua mai strâns și mai des în brațe, cred că doar ai tăcea și te-ai bucura.
Poate încă ți-e teamă să asculți, poate încă nu trebuie să asculți tu …

Fericirea se livrează uneori în spam

Nu am înțeles mult timp de ce un om drag mie nu mi-a spus niciodată să fiu fericită. Deseori îmi ura să fiu bucuroasă și sănătoasă. Cu timpul, în schimb, mi-am dat seama că fericirea e doar o stare pe când bucuria e un fel de a fi. Fericirea e scurtă dar bucuria rămâne.
Am avut o perioadă de profundă liniște în care mi-aș fi dorit să mă izbească acea creativitate care să mă pună la scris. Dar nici de data asta nu a fost momentul, așa că probabil mai am de așteptat și de citit până să mă apuc serios de scris. De asta cred, convingător chiar, că fericirea ți se livrează scurt și uneori în spam, deci nici nu apuci să o deschizi că deja s-a șters. Și, ca mai toate lucrurile, nu vin când vrei tu ci când trebuie.
Cum am lucrat puțin și am stat acasă destul de mult timp, m-am gândit că e momentul meu, să fac ce vreau, să reiau vechi discuții cu vechi prieteni, să mă plimb, să dorm, să citesc, să scriu, să beau ceai, să fiu mai fericită și apoi să transform totul în bucurie. Când nu aveam timp de toate astea mi le doream, acum când le-aș fi putut avea nu m-am bucurat de nimic. Nu am reluat vechi discuții și nici vechi prietenii din aceași lene și ignoranță care mi-e atât de specifică, nu prea m-am plimbat, nu prea am dormit bine din cauza unor coșmaruri, nu am scris nimic, decât vreo două fraze fără sens pe care le-am șters, am citit un pic în drum spre Brașov, am băut ceai doar când am răcit și nu am fost fericită că să transform ceva după în bucurie.
Ori sunt eu cu capul, ori pauzele lungi și dese nu sunt cele mai potrivite pentru mine. Ori poate nu era timpul. Ne dăm seama de fapt după ce pierdem ceva cât de mult ne caracteriza. E valabil și în cazul oamenilor. Sunt sigură că ți s-a întâmplat de nenumărate ori să îți dai seama ce amprentă puternică a lăsat asupra ta cineva, abia după ce a plecat. Abia aștept să mă reîntorc la vechile obiceiuri și aceeași veche fugă. Cu siguranță voi face atunci, tot ce mi-am propus acum. Pentru că nu voi avea timp și îmi voi dori, voi profita la maxim de fiecare gură de aer. Cu siguranță atunci fericirea va ajunge în inbox și nu doar în spam, cu siguranță atunci mă vor inspira multe și zeci de rânduri se vor scrie în mintea mea. Cu siguranța voi citi mai mult și când voi avea timp voi da un telefon de dorul unui glas cald și drag … și toate astea pentru că nu voi avea timp și îmi voi dori al naibi de mult. Pentru că atunci când am…mi se pare că nu sunt eu și că fericirea mă ocolește.
Poate că mai e până să învât să mă odihnesc și doar să respir. Poate sunt doar prea tânâră și grăbită să ascult profund liniștea. Poate …