Primul telefon versus smartphone

Nu eram încă în liceu când am auzit de telefoanele mobile și mă uitam la ele când vedeam, destul de rar câte unul, cum se uitau părinții mei când vedeau bidoane în epoca ceaușistă. Era un uauuuuu foarte lung și îmi închipuiam în fel și chip ce ar putea face chestia aia, încă de dimensiunea unei cărămizi dar care totuși încape destul de bine în buzunar.

În clasa a X-a, după lungi rugăminți am primul un telefon. Era mare, un telefon mobil Nokia, nu mai știu exact modelul, că multe au mai curs de atunci prin mâinile mele. Avea antenă și o culoare cameleonică. Sunete prestabilite, polifonice chiar, care era ceva pe atunci, baterie Li-Ion, infraroșu. Cam asta conta și habar nu aveam că într-o bună zi telefonul va fi mult mai inteligent și îl vom folosi pentru multe alte lucruri nu  doar beepuri, telefoane și mesaje.

Au urmat apoi telefoanele un pic mai mici, cu clapetă sau slide. Telefoane cu melodii, telefoane cu bluetooth, cu cameră foto și într-un final telefoanele cu touch screen. Deja lucrurile avansau și începeam să facem poze, să intrăm pe internet, să ascultăm muzică. Și asta în doar câțiva ani. Când eram la facultate deja aveam primul telefon touch screen ca până să o termin deja să fie smartphone. Astăzi citesc pe telefon, vorbesc pe skipe, stau pe facebook, îmi verific mail-urile. Face mult mai multe și mă uit și acum cu uimire cum de la cărămida aia care doar suna și atât, au ajuns să facă atât de multe. Acum o înțeleg pe bunica mea care se uita uimită și nu înțelegea cum dacă nu are fir cineva te aude și cum îți apare cine te sună.

Mi se păreau tare complicate primele telefoane iar astăzi sunt uimită de saltul rapid de la simplu la complex.

Cam aceeași poveste e și în cazul laptopului. Nu credeam vreodată că o să stau în pat să scriu și nu la masă în fața unui monitor foarte mare. Monitor care în timp și el s-a transformat în ceva subțire, mai ușor de mutat, de ridicat.

Acum o chestie mică numită laptop, notebook  sau tabletă conține toată viața ta. Înainte depozitai ce salvai pe dischete, azi pe un stick mic dar unde încap multe.

Televizorul color iarăși uimitor, la fe la ca și televiziunea prin cablu. Adică în sfârșit vedeam roșu, verde, era incredibil iar acum atât de banal. Uimirea a fost înlocuită  de televizoare LCD.

Primul mixer al mamei cu doar două spatule care printr-o minune făcea maioneza. Acum e un robot care le face pe toate, ba mai mult și o mașină pe care o programezi și îți face pâine.

N-aș fi crezut vreodată că pentru a-mi bea cafeaua caldă, a-mi încâlzi mâncarea, a spăla pe jos, a mă jucă, a-mi aranja părul, a-mi face suc proaspăt, voi băga doar un fir în priză și voi apăsa un buton.

Cum nu credeam că primul meu telefon ar putea fi dus la muzeul telefoanelor mobile și cum nu cred nici acum că vreodată voi spune asta și despre smartphone-ul de azi. Dar da, se pare că schimbările au o viteză uimitoare și ne trag și pe noi după ele.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 21