Cărți neterminate

Nu știu cum se întâmplă, pur și simplu, unele cărți au o altfel de soartă. Nu de a fi terminate repede ci de a sta cât mai mult pe noptieră. Deși îmi place să citesc și dacă mă apuc de o carte o duc destul de repede la capăt, s-a întâmplat de vreo câteva ori să las cărți neterminate.

Le încep, le las deoparte, mă apuc de altele, le temin, mă întorc înapoi la cartea dintâi, mai citesc un pic, o închid ... și Dumnezeu știe când o mai deschid.

Mi s-a întâmplat așa pentru prima dată cu Singur pe lume de Hector Malot. Eram mică atunci când m-am apucat de ea. M-a speriat poate un pic grosimea și aveam senzația că nu se mai termină niciodată. Eu nu prea am mai terminat-o. A rămas în biblioteca tatălui meu și deseori am spus că o voi relua...dar încă nu a venit acel moment.

De curând același lucru cu romanul lui Steinbeck, La răsărit de Eden. Din primăvară am început-o și de atunci am închis-o pentru altele. E o carte bună, chiar foarte bună dar ...

Mi-am propus să o termin măcar până la finalul verii ...

De pe lista cărților neterminate îmi  vine în mine și cartea Cuvinte de acces a lui Jean Baudrillard. Am împrumutat această carte crezând că o citesc dintr-un suflet dar se pare că au trecut mai multe luni și nici nu am terminat-o, nici nu am înapoiat-o. Sper să îi vină și ei rândul.

Se întâmplă ... fie nu ne atrag prea tare de la început, fie nu mai avem timp, fie e prea groasă și ne dezarmează ...și le lăsăm neterminate. Dar, e ca în viață. Lăsăm atâtea lucruri neterminate.