Poate
că e cumva în firea noastră să spunem multe dar să ne apucăm de puține și poate
să nu terminăm mai nimic.
Habar
nu am de ce facem asta. Ni se întâmplă să nu mai putem, ni se întâmplă să
uităm, ni se întâmplă să vrem să ne răzgândim, ni se întâmplă ... destule.
Am
spus că nu voi mai uita să râd, că nu voi mai uita să fiu fericită. Dar am
uitat pur și simplu. Nu pentru că chiar așa fi tristă, nu pentru că nu aș avea
de ce să râd ... doar ... pur și simplu. Tristețea vieții, seriozitatea lumii
... se întâmplă doar să empatizez cu ele.
Am
spus că voi crede și am acționat precum un neîncrezător. Am căutat adevărul pe
care credeam că l-am ascuns și de mine.
Am
spus multe, am făcut puține. Mi-au spus multe, am văzut cum au făcut puține.
Dar cum să condamni când uneori ești doar asemeni celor care te-au făcut să te
doară. Am mai spus eu că în viața asta, suntem pe rând, victime și călăi.
Uneori chiar ai propriei noatre vieți.
Postări
2 comentarii:
Asta este adeveraul, cand imi pun in cap sa fac aia, aia, aia fac doar putin si nimic din ceea ce mi-am propus.
Da, din pacate, asa facem. Sau poate să fie din fericire? stii cum se spune, nimic nu-i intamplator :)
Trimiteți un comentariu