N-au de împărțit decât un copil

Sunt unii oamenii care se folosesc de cuvinte dar tind să cred că habar nu au despre ele. Nu degeaba ”cuvintele știu despre noi lucruri pe care noi nu le știm despre ele.”

Cred că le pot folosi cum vor fără să înțeleagă că fiecare cuvânt are o viață a sa, o putere a sa, o semnificație aparte care întotdeauna este profundă.

Când mergeam pe teren după știri, în urmă cu ceva zile, am trecut pe lângă două doamne care în lipsă de altceva inteligent vorbeau despre altcineva. Și, bum, mă izbesc cuvintele: ”n-au de împărțit decât un copil.” Pe bune, ai spus un copil, nu un dulap. Ce caută decât acolo?

Mi-e greu să înțeleg dar probabil și ei să înțeleagă cum și ce cuvinte trebuie să folosească.

Cred că era vorba de un divorț, un lucru urât și dureros indiferent de motive. O despărțire e tot timpul despărțire. Și atât. Iar un copil nu e de împărțit.

Dar așa te izbesc uneori cuvinte și fapte și te întrebi doar sec, ce naiba?

Bine măcar că a pus decât-ul ăla într-o construcție gramaticală corectă.