Viața nu mai e doar un joc de copii

Am crescut. Și simt asta în fiecare zi. Și în suflet și pe chip. În fiecare dimineață îmi văd cearcănele și ochii obosiții care nu mai strălucesc oricum dacă nu am dormit bine. Printre firele de păr negru de câte ori mă pieptăn văd firele albe cum își fac loc. Ridul de pe frunte devine tot mai adânc și îl văd mereu, mereu. 

Și în suflet e la fel. Am tot mai multe amintiri; simt că a venit o vreme și de povestit. Am tot mai multe dureri, doruri, goluri care nu mai dor, nu mai țipă, doar s-au obișnuit să fie acolo. Un suflet care nu mai crede în orice și nici nu mai este așa de ușor de uimit. Au început să treacă vremurile astea. Și oricât m-aș încăpățâna timpul trece și lasă urme. Viața nu mai e ca un joc iar vremurile inocenței sunt atât de departe. Nimic nu mai e la fel și totul pare departe.Totul face parte dintr-un trecut frumos care nu se mai întoarce niciodată. Mi-aduc aminte când eram mică și îmi doream să cresc. Nu îmi doresc să fiu iar mică, dar îmi doresc să cresc tot mai frumos, măcar. Nimic nu mai e ușor ca un joc de copii. Totul e complicat, greoi, apăsător pentru că e un timp pentru toate. Acum e timpul ăsta.

”Viața mea nu este, așadar, decât o goană și, puțin câte puțin, pierd totul și totul trece în stăpânirea uitării sau a celuilalt.”