Nostalgia drumurilor nefăcute

Nu pot să înțeleg de ce păstrez aproape ca un talisman toată nostalgia drumurilor pe care nu le-am ales. Sau în care m-am oprit la jumătate. Le-am jelit atunci, m-am uitat cu jind spre ce am întors spatele, le-am purtat destul doliu, dar cu toate astea nu le-am lăsat acolo, într-un trecut de care să nu mă mai ating.

Le-am pus în bocceluță și le-am plimbat cu mine pe toate drumurile pe care am apucat. Le-am cărat, cu toate că am știut că de cele mai multe ori doar mă obosesc. Am vrut să le mai risipesc, dar nu știu cum am reușit și am pus suflet în ele. M-am atașat de himere. Le-am îmbrățișat uneori mai mult decât realitatea. M-am scăldat, dar nu în ape limpezi, ci în zoaie. Am lăsat să mă murdărească mai mult lucrurile pe care nu le-am făcut, decât pe cele care le-am făcut.

Cumva, cumva, am înțeles că ce nu s-a mai legat, nici nu ar fi trebuit. Am spus doar că am înțeles, nu că am și acceptat. Poate de aici și abisul care se deschide uneori în fața mea.

Deseori înfrângerilor pe care le-am simțit, dezamăgirilor care m-au durut, le-am găsit vindecarea în gândul ”dar, dacă aș fi ales altfel”. Și de aici o altă lume mi se deschidea în fața ochilor, mă desprindea de realitate și când mă trimitea înapoi, durerile erau mai șterse. Dar nu e o soluție cu valabilitate lungă. În vremea durerii, te doare, în vremea bucuriei, te încântă. Și toate trebuie trăite pe rând și până la capăt. Toate evadările nu te duc decât pe un țărm pustiu.

Cu toate astea, se zbate în mine, laolaltă cu ce am trăim și trăiesc, nostalgia drumurilor nefăcute.

Iar de ce nu le-am ales, e o altă poveste. Pe unele, pentru că nu le vedeam capătul atunci. Mi se păreau prea lungi și în zadar. Altele, m-au speriat pentru că uneori și când primești ceea ce îți dorești, te poate pune pe fugă. Alteori, brusc, am crezut că vreau altceva. Câteodată mi s-a oprit inima și dacă nu mai avea de ce bate, am întors spatele. Uneori nu am avut răbadare și poate de cele mai multe ori, pentru că prin vinele mele curge sânge de fugar.

Viața asta pentru mine e trenul, nu gara. Trenul care nu stă mult într-un loc și pleacă gălăgios spre altul.