Un produs Blogger.

Bacau de la Bacovia

joi, 24 iulie 2008

In plimbari alegorice spre locuri si oameni am poposit la Bacau, casa marelui poet roman care cu maiestrie a vorbit despre nevroze, zapezi apocaliptice, sange, galben, violet, cimitire, primaveri, iubiri.
Nascut pe 14 septembrie 1881, Gheorghe Vasiliu (pe numele sau adevarat), a avut o copilarie si o tinerete fara mari evenimente importante. Nimic din tineretea acestuia nu anunta natura de geniu a poetului.
Adoloescenta a scos la iveala tulburarile sale psihice, nevrozele si depresiile sale. Cele mai mari trauma le sufera in contact cu liceul ursuz, deformat, cunoscutul “cimitir al tineretii mele”.



Fara ambitii deosebite, elev bun indeosebi la materiile umaniste i-a drumul capitalei pentru a urma cursurile Facultatii de Drept.
Nici acolo nu si-a gasit linistea sufleteasca intorcandu-se in Bacau intr-o stare depresiva accentuate.
Se muta la Iasi unde isi continua studiile in drept luandu-si licenta abia in 1911, o licenta care nu-i va servi la nimic.
In 1916 ii apare in revista “Flacara” volumul de poezii “Plumb”.
Acest an mai este important in viata scriitorului pentru ca o va cunoaste pe viitoare sa sotie Agatha Grogorescu.
Bolnav cu o existenta modesta, cenusie, intoarsa mai mult spre interior, poetul revine la Bacau in anul 1923.
Cinci ani mai tarziu reuseste sa se casatoreasaca. Cu toate acestea crizele sale depressive nu inceteaza.
Prima recunoastere publica a artistului a avut loc in 1946 la implinirea varstei de 65 de ani.
Slabit, bolnav de multa vreme, Bacovia se stinge din viata in 1957 la 76 de ani.
S-a stins la fel de solitar si nevrotic lasand in urma versuri pline de neliniste; versuri care au descris un altfel de Bacau.
Un oras schitat in alb si negru unde parca vezi oamenii timpului de alta data, frumosi si urati, burtosi si barbosi, slabi si firavi, toti adunati intr-un targ violet si deseori ploios.
Citind din versurile lui, vezi parcul Cancicov pustiu, ca un cimitir lung si nesfarsit.
Vezi piete cu oameni palizi ce fac gesturi ciudate, vezi strazi cu trasuri si domnite … si-ti vine sa razi fara sens.
Multe poezii s-au nascut din intamplari reale. In anul 1888, orasul a suferit de pe urma inundatilor din iulie-august. Au fost distruse principalele poduri de peste Bistrita si Siret.
Bacovia se imbolnaveste de friguri in acea perioada si capata o frica grozava de apa.
Din aceasta frica si din aceste amintiri va lua nastere mai tarziu “Lacustra”.
“ La Bacau cenusiul e o culoare frecventa. Exista in natura, s-a strecurat necalculat si in versurile mele. De asemeni violetul. Cine a privit larga vale a Bistritei de la Bacau e imposibil sa nu-l fi intrezarit.”
Asta a fost Bacovia si asta a fost Bacaul, un oras care i-a produs nevroze si care i-a dat inspiratie; un oras care-i pastreaza cu mandrie casa memoriala si ale carei strazi au devenit mai colorate.
Devreme sau tarziu, Bacovia s-a stins aproape de zilele in care infloresc trandafirii rosii ca sangele; sange semn al violentei creatoare care s-a revarsat in versuri memorabile.
Devreme sau tarziu s-a stins si acel Bacau bacovian si un alt oras mai maret si mai frumos dar cu aceiasi tandafiri rosii ca sangele s-a ridicat peste apele violete ale Bistritei.

Epitaf

“Aici sunt eu,
Un solitar
Ce-a rasa mar
Si-a plans mereu.

Cu-al meu aspect
Facea sa mor
Caci tuturor
Paream suspect.”

G. Bacovia.

Niciun comentariu:

 

O Campanie Salvati Copiii

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite