Totul se va rezolva cu bine!

”Nu știu ce să-ți urez.” I-am răspuns atât de plină de ură că nimic, eu nu îmi doresc nimic. O prostie, dacă stau acum să mă gândesc. Eu tot timpul îmi doresc câte ceva. Cred că îmi doream, de fapt, să nu îmi ureze nimic, doar să rămână.
Atât de mult mi-aș fi dorit să întorc capul să văd dacă se uită dar nu am strâns decât tare cartea la piept și mi-am continuat drumul. Mă gândeam la ce am de scris, la ce mă așteaptă, la orice, numai să nu plâng. Strângeam cartea și mă gândeam, măcar atât, măcar prin ea să mai fii prezent în viața mea.
Am deschis-o într-un suflet și tot așa am citit-o, parcă era despre mine, despre el, despre o călătorie și o renunțare. Aș fi vrut să o termin dar aș fi vrut să o citesc mereu pentru că era singurul lucru care mai păstra ceva din sufletul lui. Când am închis ultima filă aveam un sentiment ciudat. Știam că de pe noptieră o mut pe teancul de pe masă. Gata, va fi departe de mine, se va amesteca printre celelalte cărți, la fel ca și povestea noastră. Așezată acolo, departe de mine, va deveni o poveste ca toate poveștile, o amintire și atât.
Dar poate că va fi ca în cartea pe care tocmai am închis-o: ”Cineva va aprinde focul sacru pentru tine. Amărăciunea va dispărea mai devreme sau mai târziu, cineva pe care soarta l-a așezat pe drumul tău va sosi până la urmă cu un buchet de fericire în mâini și totul se va rezolva cu bine.”