Ce e iubirea?

Bună întrebare nu? Poate ar trebui să răspundem că cel care credem, sperăm, ne dorim să fie sufletul pereche. Sau e doar un sentiment care plutește, se plimbă de la unul la altul, ne învăluie sau ne învață ce este dorul, ne rănește și ne vindecă.

Mi-a spus de multe ori că nu spun des te iubesc, deseori s-a întrebat câte cuvinte nerostite ascund buzele mele, câte ”camere” luminate are sufletul meu spre care încă nu i-am arătat drumul.

Era o zi caldă de toamnă târzie iar el se pregătea să plece pentru un timp. I-am lăsat lângă bagaje un pachet mic învelit într-o hârtie verde și un bilet: ”Drum bun. Să miști timpul ca să vii repede”.

Deseori când am timp îmi place să mă duc prin librării, să simt mirosul de carte, să mai răsfoiesc câte ceva, să văd ce a mai apărut și mi s-au oprit ochii pe una, ”Te iubesc”, de Catherine Siguret. Am citit în fugă despre ce e vorba și m-am gândit că e un cadou bun pentru despărțirea noastră de acum.

Era dimineață, se pregătea să plece spre aeroport. S-a uitat la pachet, la bilet. ”E ca să ai ce face în avion și să vii repede acasă”, i-am răspuns încă adormită. Eu m-am reîntors în dormitorul cam gol dar în care i se mai simțea prezența iar el a plecat îmbrăcat încă în parfumul meu.

Când i-am împachetat cadoul m-am gândit să îi scriu câteva cuvinte, simple, din suflet, care să ne ajute cât vom fi departe unul de altul. Știam că atunci când o va deschide se va bucura și drumul îi va părea mai frumos.

”Am citit undeva că dragostea adevărată nu are granițe. Fii fără griji, ai să mă găsești în același toc al ușii de unde somnoroasă ți-am spus drum bun.

Știu că spun rar te iubesc și ce simt dar sunt toate în mine. Ele sunt vii, la fel de vii ca tine. Am poate multe răni pe care am vrut cândva să mi le pansezi. Acum nu vreau decât să le las acolo. Vreau să fie doar noi. Trecut, viitor, nimic nu e. Suntem noi, sunt eu care învăț să merg din nou în doi. Ești tu care ai răbdare, care repetă până învăț. Te aștept cu drag și prea mult dor să încapă în cuvinte.

 Ai grijă de tine ca și cum ai avea grijă de mine! Timpul e doar un instrument, hai să-l folosim frumos cât vei fi acolo.”

Abia am ajuns la muncă când am primit un mesaj: ”Și eu! Acum plec. Abia aștept să mă întorc. Mulțumesc!”

”A deschis-o, a citi”, m-am gândit și m-am apucat de numărat zilele până când ne vom revedea.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 15.