Celui care încă n-a sosit

Ne întrebăm mereu, ce e iubirea? O fi un fluture, o petală de floare, un vis, un dor, sau vorba poetului ”... e un lung prilej pentru durere”.

Oricum ar fi, ne naștem, trăim și căutăm acel suflet care să ni-l întregească pe al nostru.

Știu că pe undeva rătăcești și vreau să cred că într-o zi vei reveni căci de nu, de fiecare clipă atârnă bolovani. Și greu se duc.

Nu te cunosc și nu mă cunoști. Încă! Și totuși mi-e dor de dragostea pe care ai să mi-o porți. Mi-e dor de mână ta, de zâmbetul meu. Mi-e dor să iubesc.

Te aștept de mult dar mereu la fel. Nu ești acum lângă mine să vezi tot ce simt, tot ce fac, cum îmi umplu fiecare zi și fiecare noapte albă chinuită de gânduri. Dar am grijă să țin minte tot pentru când vei veni.

Nu mă cunoști, nu știi încă ce culoare au ochii mei. Dar le voi păstra culoarea vie pentru tine. Te vei putea adânci în ei ca în cel mai frumos abis.

Îmi plac cafeaua, toamna și apusurile. Mă-ntreb, oare câte vom apuca?

Aș vrea să mă iei de mâna rece și să fugim prin lanuri de maci. Aș vrea să găsesc fericirea în fiecare sărut al tău. Aș vrea să mor câte un pic în fiecare îmbrățișare a ta.

Vreau să cred că ești precum parfumul de trandafir. Aș vrea să mă îmbrac cu tine, aș vrea să te port mereu cu mine, ca să uit de toate clipele în care ai lipsit.

E un gol, care știu că se va umple, trebuie doar să mai aștept. Și vei veni!

În seara când ne vom întâlni vreau să spui doar că rămâi, mereu, pentru totdeauna.

Oriunde ai fi, citește-mă, ascultă-mă și pleacă la drum. La aceeași masă, lângă aceeași veche mașină de scris și în aceeași rochie verde, te voi aștepta!

Cu dor,

A ta necunoscută, încă!

Articol scris pentru Spring SuperBlog