Nu fac pact cu fericirea

Dintre toate sentimentele, fericirea mi se pare cea mai înșelătoare. Când crezi că e lângă tine, e de fapt, deja pe drum. Tangoul se dansează în doi, iar când fericirea ți-e parteneră, nu știi când se termină dansul, dar la final îți arunci pantofii și rămâi desculț, rătăcind.

Vine în doze mici și nu îți devine niciodată prietenă. E vizitatorul care nu uită să plece.

Tocmai de aceea nu fac niciodată pact cu fericirea. Știu că zilele calde se vor răci, știu că soarele va apune, chiar dacă acum râd la el, știu că se va lăsa oricum o noapte lungă și rece.

Nimic nu e fără de sfârșit. Iar dacă te încrezi prea mult în fericire, o vai, n-aș vrea să-ți simt durerea pierderii ei.

Prefer să mă împiedic în fiecare zi câte un pic ca să nu uit cum doare doar să nu mă obișnuiesc cu fericirea.

Nu ne uităm una în ochii celeilalte. Și așa ne este mai bine. Eu nu sunt un client disperat care plânge când pleacă, ea nu este vinovata durerilor mele.

Nu mă aștept nici la bine, nici la rău. Mă aștept doar la o altă zi. Dacă cerul e cald, știu că nu a plecat. Dacă e întunecat, nu-mi rămâne, decât tăcută să o aștept.