Toamna Bacoviană. George Bacovia, 132

A căzut cortina peste Toamna Bacoviană. Era un cer plumburiu, bătea vântul peste Bacăul marelui poet când am plecat spre casă de la festival și mă gândeam câți ani au trecut, 132 de la nașterea poetului, ce tristețe încă.

Cu toate că a fost o experiență minunată pentru mine, cu greu am așternut aceste cuvinte. Poate pentru că seara și întâlnirea cu toți acei poeți mi s-a ascuns într-un colț de suflet ca să nu mi se mai șteargă vreodată de-acolo.

A fost o seară ca o poezie. Deși îmi place mai mult proza, am iubit pentru o seară poezie și pentru totdeauna pe George Bacovia.

M-am simțit stingher, dar până la urmă cum altfel, am luat premiul pentru debut. Eu încă nu mi-am făcut din nume, renume, precum Radu Cârneci, Virgil Diaconu, Emilian Marcu, Horia Zilieru și mulți alții prezenți acolo, pe care am avut ocazia să îi cunosc.

Am avut norocul chiar să împart camera de hotel cu Mioara Bahna, critic, a cărei carte pe care am primit-o-n dar, ”Aventura lecturii - Scriitori străini”, aștept să o citesc.

M-au încercat, pe lângă bucurie și emoție, prea multe sentimente. Încă nu s-au decantat, de asta încă mă plimb greu printre ele. E prea devreme.

M-a întrebat cineva ce înseamnă acest premiu pentru mine. Foarte mult și dincolo de diploma primită, am primit imboldul să îmi doresc să scriu bine, cât mai bine. Nu mult, nu puțin. Ci bine, cu drag și inspirație.