Două săptămâni minunate

Am avut parte de două săptămâni memorabile dar deloc minunate. Doar am glumit, că au trecut și cum altfel să vorbești despre lucrurile care s-au dus și de pe urma cărora ești tot în picioare. Nu degeaba este celebru citatul ”ce nu te omoară te face mai puternic.”

Prima săptămână. Am fost numai pe drumuri și am fost nevoită să dau nas în nas cu fobia mea. Secretarele. Da, pe bune, am o fobie față de aceste ființe cu un cap mic și un zâmbet fad. Și nu am văzut niciodată vreo secretară la o instituție publică draguță. E un oximoron.

Frica mi s-a accentuat și mai tare în facultate când stăteam cu o oră înainte să înceapă programul că să apuc să intru și să văd una care se uită tâmp la mine de parcă o întreb ce părere are despre teoria lui Einstein nu ceva legat de facultatea în care ea lucrează și întâmplător eu învăț. Cred că nu le-a spus nimeni că meseria lor presupune lucrul cu publicul. Și calm. Ori cine le-a explicat a făcut-o prost și au înțeles fix pe dos.

Mi-am făcut curaj și mai mult de nevoie am fost să îmi iau diplomele. Evident m-au pus să aștept pe lângă ușă vreo oră și ceva pentru un dosar pe care mi l-au dat în cinci minute. Dar trebuia neapărat să aștept ora 13.00 când începe programul cu studenții. Dar nu mai sunt studentă ... și nu chiar de ieri! Dar ce contează! J

Apoi cu diplomele alea minunate m-am înscris la Bacău la niște cursuri la Universitate. Și acolo la fel. Veniți la 13.00. Dacă mai aud des asta cred că încep să folosesc înjurături cu această oră. Și ajung la 13.00 și mă pune să mai aștept că are treabă. Când nu mai are treabă îmi dă de completat o fișă de înscriere și mă poftește fix afară din birou și să mă întorc după. Păi, afară unde, pe brațe să o completez? M-am umplut de nervi și sper să nu mi-i și exprim și să le trag data viitoare vreun dosar peste ochi. Și mă așteaptă un an de cursuri și întâlniri cu secretarele astea drăguț de obtuze.

După ce te enervezi așa și ai o săptămână plină, urmează a doua. În care mă îmbolnăvesc și din nou ajung la doctor. De data asta la Urgență.

Am o problemă cu fierea, nu chiar de acum, ci de vreo lună și ceva și zilele trecute mi s-a făcut din nou foarte rău. Doctor, pastile, ceaiuri, stat în pat, lipsit de la serviciu ... o minunăție.

Iar experiența de la Urgență a fost foarte frumoasă. Nu am mai ajuns din fericire niciodată dar cred că am văzut și prea multe filme cu doctori și spitale ori am ajuns într-o zi liniștită în care oamenii stăteau la coadă liniștiți. Eu credeam că e un du-te vino. Și cel mai tare mă amuzau infirmierele care mai strigau la unii, alții: așteptați liniștiți! Pe bune! Păi, dacă am ajuns aici nu prea îmi vine să stau liniștită.

N-am ce să spun despre doctori. Unul s-a purtat frumos cu mine celălalt, care mi-a făcut ecograful, mi-a văzut doar organele că la mine nici când am dat bună-ziua nu s-a uitat. Dar bine că s-a uitat la fiere. J

Și după, o poezie ... fără rimă mai degrabă. Regim, pastile ...

În concluzie, a fost bine ... că s-a terminat!