Departe de Romania

Aseara am fost la o gala a invatamantului organizata aici la Onesti si am plecat cu un gand ciudat. Am vazut tineri exceptionali care vorbesc atat de frumos, care stiu ce isi doresc si ce vor sa faca, care au ganduri frumoase si vise marete desi traiesc intr-o tara ca asta, intr-un oras ca asta.

Dintre cei cu care am vorbit, unul singur crede ca va ramane sa studieze in tara. Crede. Restul, cu un zambet amar in coltul gurii au spus ca vor pleca. In Anglia, in Franta, in Germania. Fiecare si-a cautat tara cea mai potrivita pentru studiile pe care vor sa le urmeze. Bravo lor! Doar ca pleaca dintr-o  tara in care se vor mai intoarce in vacante si apoi din ce in ce mai rar. Si asta e trist. Dar de inteles. E greu sa inoti printre ignoranti. E greu sa te faci auzit printe atatia oameni surzi. E greu sa razbati intr-o tara care te pune la zid daca esti bun, altfel, vesel. Sunt si oameni minunati care au ramas pe aici. Care iubesc tara asta si cumva, cum au putut, au incercat sa o schimbe. Caci pana la urma sa facem un colt de lume mai bun ar trebuie sa fie scopul tuturor. Tudor Arghezi spunea ”nu e de ajuns sa fii bun. Trebuie sa fii bun de ceva”. Copii astia, pe care i-am vazut aseara, sunt buni de ceva. Pacat ca se vor bucura altii de inteligenta lor. Si da, de asta mi-e ciuda. Mi-e ciuda de multe lucruri care vad ca se intampla in jurul meu si ma fac sa ma simt din ce in ce mai paralela cu viata. Sunt atatea lucruri care ma fac sa ma intreb, tot mai des parca, cine sunt eu? Probabil, o mana de lut, care isi ucide frustrarile in fiecare seara ca sa se mai trezeasca in fiecare dimineata. Care mai scrie pentru putinii care mai citesc. Care isi aranjeaza cartile la fiecare sfarsit de saptamana si cand mai are timp le mai si deschide. Un om care nu mai are acelasi curaj si vise ca acei tineri. Dar, poate la fel de multe sperante. Cu siguranta tinerii astia vor ajunge unde isi doresc. Departe, cat mai departe de Romania, din pacate.