Un produs Blogger.

”Cărțile prieteni reci dar siguri”

luni, 15 octombrie 2012



O carte - de fiecare dată o poveste, alte personaje, alte întâmplări dar mereu aceeași plăcere: plăcerea lecturii.
Atunci când mă gândesc la o carte îmi vine în minte mirosul ei vechi care te poartă prin toate colțurile unei biblioteci sau la filele prea albe care încă miros a cerneală proaspătă și te fac să te grăbești să o deschizi, să o lași să intre în viața ta.
Sunt cărți de care ai uitat, dar ele nu au uitat de tine, sunt povești în care ai rămas și personaje care încă îți sunt prieteni. Are dreptate Victor Hugo, ”cărțile sunt prieteni reci dar siguri”,  pe care îi găsești mereu când ai nevoie, mereu acolo.
Nu îmi aduc aminte care a fost prima carte citită de la Nemira iar după o plimbare prin biblioteca lor virtuală m-am gândit că odată ce nu îmi aduc aminte să caut cartea care aș vrea să fie prima citită de la Nemira. Memoria asta, îți joacă feste uneori.
Atunci când îmi cade o carte în mână mă uit la titlu și la ultima fraza de la sfârșit, și astfel devine o carte de citit acum sau mai încolo.
Julian Barnes, ”Sentimentul unui sfârșit”. Interesant titlu, și da, și pe mine m-a cuprins deseori sentimentul unui sfârșit. Am simțit cum un gol mă inghite și după noapte asta nu se face zi dar s-a făcut și un alt sfârșit, și un alt gol, ar avea să se ivească în fața mea.
Deci da, asta este o carte care aș vrea să fie prima carte citită de la Nemira. O carte despre povestea unui om care la fel ca mulți dintre noi caută împăcarea cu sine și pentru asta caută adevăruri și explicații. Dar cum totul este relativ totul este neclar la fel ca memoria însăși. La fel ca memoria mea.
M-am oprit pentru o clipă și la cartea lui Alice Năstase și a Aurorei Liiceanu ”Dincolo de bine, dincolo de rău. Despre iubire”.
O carte numai bună de citit toamna care din descriere și după titlu pare caldă și nici nu ar avea cum altfel dacă e vorba de iubire. Toamna, când fiecare frunză e un dor și un oftat și aceasta ar putea fi prima carte citită de la Nemira, o editură care te învață și reînvață pasiunea lecturii.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 4.

Niciun comentariu:

 

O Campanie Salvati Copiii

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite