De
câte ori nu te-ai izbit de răspunsul ”nu știu”. Nu știi cum a sunat când cuiva
drag i-ai livrat asta dar cu siguranță știi cum ți-a sunat când cineva drag ție
ți-a răspuns așa.
Sunt
sentimente și emoții care atunci când e prea dureros sau ți-e prea teamă să le
deschizi le ascunzi după ”nu știu”. E drept, e cel mai în siguranță acolo, nu
te doare, nu se vede, nu se aude și în timp cred că se și uită.
De
ce mai stai într-un loc de unde nu îți mai iei bucuriile și satisfacțiile
mărunte. De ce nu pleci, de nu te avânți? Simplu nu? Pentru că nu știi.
De
ce mai visezi dacă oricum până dimineață nu mai crezi nimic? Nu știu, urmat de
ridicatul specific din umeri.
De
ce îi mai vorbești frumos când de atâtea ori i-ai auzit țipătul? Pentru că, cu siguranță,
nu știi.
De
ce nu o urăști pentru că s-a mutat în sufletul tău doar ca mai apoi să plece?
Pentru că nu știi, pentru că nu aveai de unde să știi.
De
ce te mai gândești la el, cel care atunci când l-ai întrebat a tăcut? De unde
să știi?
Așa
mă gândeam că mai bine trist, să le știi răspunsul amar la toate decât să te
minți că nu știi. Trist acum, dar mai bine decât să crezi în nimic, decât să
aștepti ceva ce nu va veni, decât să răzi azi și mâine să plângi. Mai bine fără
nu știu, căci știi.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu