Multumesc!

 Am scris la începutul acestui an un articol cu acest titlu care făcea referire la o idee foarte ingenioasă. Cineva a scris o carte în care mulțumea tuturor pentru tot, inclusiv lucrurilor. De exemplu: Mulțumesc tatuajului meu pentru că este mereu acolo.

Mi s-a părut genial, să mulțumesc așa oricărui lucru aparent banal. Cum ar fi să mulțumesc eu laptopului meu pentru că se deschide de câte ori am o idee bună, sau degetelor mele că scriu atâtea sau cănii mele verzi, un pic ciobită, pentru aroma de cafea din fiecare dimineață.

Așa îți dai seama mai bine câte lucruri dau culoare vieții tale și pe care de multe ori nu le observi; din prea multă grabă, din prea multă obișnuință, din prea multe griji și probleme care simți că te acoperă.

Cu gândul la asta, mă gândeam și la câti oameni din viața noastră le-am mulțumi așa, pentru nimic măreț în aparență, dar atât de important în esență.

Cred că aș mulțumi cuiva că m-a făcut să cred că trebuie să mai scriu din când în când, cuiva că mi-a reamintit asta, altcuiva pentru perlele pe care din greșeală le-am rupt, cuiva pentru țigările pe care mi le-a dat și nu le-a mai primit înapoi, ei pentru că își mai face timp pentru tâmpeniile mele, lui pentru că încă mai simte și nu mă uraște după toate câte i-am zis, unuia pentru că mi-e dor, altuia pentru că nu îmi este dor, ei pentru toate e-mailurile pline de căldură și toate cărțile poștale care îmi înfrumusețează biroul, tot ei că mai sună, lui că a rămas prietenul meu, ei pentru amintiri.

Ei, el, ea, cuiva, altcuiva  … toți sunt cineva care au trecut sau au și rămas în viața mea cărora aș avea să le zic pentru multe mulțumesc. Cu siguranță și în viața ta e un el, ea, ei, cuiva, altcuiva, cărora le-ai mulțumi pentru ceva.

E liniștitor exercițiul și te face să te gândești că nu ești chiar atât de singur și mic. Mai putin liniștitoare e întrebarea: Mie oare cine mi-ar mulțumi și pentru ce? …